Dreptul de a fi judecat după propriile fapte

Am motive personale puternice pentru a nu avea încredere în cei care au lucrat pentru Securitate şi a fi de acord cu cei care cer ţinerea lor la depărtare de viaţa politică.

 Le-am mai explicat, o să o fac din nou, într-o carte pe care sper să o termin în curând. Am convingerea că poliţia politică este contrariul a ceea ce presupune democraţia. Şi totuşi, modul în care au reacţionat unii ziarişti sau comentatori la aflarea veştii că Daniel Dăianu este unul din cei doi capi de listă pentru alegerile europarlamentare din partea PNL mă îngrijorează.

 I s-a pus eticheta de “securist” (chiar dacă “securist bun”) şi cu asta basta. Numai că destinul personal al lui Dăianu te obligă să priveşti problema nuanţat. Dreptatea este un principiu crucial al democraţiei. Iar respectarea drepturilor şi libertăţilor individuale face din democraţie cel mai bun regim care a existat vreodată. Or, candidatului PNL i se face o nedreptate şi se pune de o încălcare a drepturilor şi libertăţilor individuale.

“Cazul Daniel Dăianu” te obligă să ieşi din maniheism, din gândirea “în alb şi negru”, din logica bivalentă aristoteliciană. Absolvent de ASE, Relaţii internaţionale şi comerţ exterior, D.D. a intrat la 23 de ani în Direcţia de Informaţii Externe. Era în 1975. Cum nu avea calităţi de spion, ci de analist economic, a lucrat la “Sinteză.” în Occident, asta se numeşte intelligence şi o pot face doar cei supracalificaţi.

Dăianu nu a făcut informări asupra unor oameni, nu a torturat pe nimeni, nu a spionat. în 1978, profitând de conjunctura creată de fuga în SUA a generalului Pacepa, adjunctul de la DIE, Dăianu a cerut “să fie lăsat la vatră.” îşi dăduse seama că locul lui nu era în DIE şi voia să facă altceva. Deşi regula era că nu poţi pleca la cerere dintr-un asemenea serviciu, decât “conspirat,” i s-a dat voie să plece.

I s-a trecut “ofiţer” la Ministerul de Interne şi în livretul militar, şi în cartea de muncă. Or, tocmai aici intervin câteva diferenţe cruciale faţă de toţi ceilalţi ofiţeri care au plecat din DIE sau din Securitate, dar nu la cerere. Dintre cei care au plecat, unii au fost “conspiraţi”, rămânând adică ofiţeri sub acoperire, care au primit misiuni, dar trebuia ca identitatea lor şi apartenenţa instituţională să fie protejate.

 în nici un caz nu li se trecea “ofiţer” în vreunul dintre actele personale. După plecarea lui Pacepa, mai multe mii de ofiţeri din DIE au fost scoşi complet din reţelele Securităţii. De teama deconspirării, ei nici măcar nu mai puteau fi “conspiraţi.” Ei au fost “legendaţi”, adică li s-a schimbat complet identitatea, certificatele de naştere, buletinele, diplomele, cartea de muncă. Ei nu sunt cunoscuţi, nici măcar azi. Cine ştie câţi dintre ei ne conduc azi sau ocupă poziţii pe care nu le-ar ocupa dacă li s-ar cunoaşte identitatea şi trecutul.

Cu eticheta de “ofiţer” în acte, lui Dăianu i-a fost greu la început să-şi găsească o slujbă adecvată pregătirii sale. întreaga sa evoluţie profesională şi morală de după 1978 şi de după 1989 a fost exemplară. încă înainte de prăbuşirea regimului totalitar a publicat în Occident studii nealiniate dogmelor şi liniei comuniste. Numeroasele sale studii, articole şi cărţi au demonstrat o expertiză şi deschideri pe care puţini le au în România.

 A fost un admirabil ministru de Finanţe, iar la Banca Naţională a obţinut numai laude şi aprecieri pozitive. S-a ţinut departe de politica partidelor. în 1990, fără să-l oblige nimeni, a ieşit public, mărturisindu-şi trecutul, făcându-şi mea culpa, dar arătând circumstanţele explicate mai sus. Dintre personalităţile publice, doar Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului şi Alexandru Paleologu au mai avut curajul să mărturisească singuri.

Toţi ceilalţi au sperat că nu se va afla, până când presa, CNSAS-ul sau adversarii politici i-au deconspirat. Tocmai de aceea, conducerea PNL, partidul în care au fost mai mulţi politicieni care şi-au ascuns trecutul, iar apoi au fost excluşi, a apreciat faptul că Dăianu a avut curajul să-şi asume şi să-şi depăşească trecutul şi i-a făcut propunerea să candideze pe listele sale pentru Parlamentul Uniunii Europene.

Dintre atacurile împotriva lui Dăianu, cel mai nedrept a venit din partea lui Radu Portocală (“Securiştii buni ai PNL,” ZIUA, 22.09.2007). El spune că PNL a acreditat “mitul potrivit căruia securiştii pot fi împărţiţi în buni şi răi, mit pe care, până mai ieri, îl critica vehement.” Aici nu este vorba despre “securişti buni sau răi”, ci despre faptul că fiecare om are dreptul să fie judecat după propriile-i fapte. Este posibil ca între “bun” şi “rău” să fie şi chiar sunt un milion de nuanţe sau de grade intermediare.

 în conformitate cu logica lui Portocală, unui prigonitor al creştinilor cum a fost Saul din Tars nu ar fi avut dreptul să i se arate Isus Hristos, “să se schimbe la faţă” şi să devină unul dintre apostolii creştinismului, Pavel. A-i pune pe indivizi în categorii (“securişti,” “nomenclaturişti,” “legionari,” “chiaburi”, “antisemiţi”) şi a le da sentinţa înainte de a le cântări atent viaţa, faptele, vorbele, scrierile, circumstanţele, motivaţiile, este o nedreptate.

Tot Portocală susţine că analizele economice făcute de Dăianu şi cei ca el “erau utile sistemului.” Păi tot ce făceau oamenii la locul lor de muncă – pâine sau maşini, în fabrici, ore de matematică sau limbi străine, în şcoli, îngrijirea bolnavilor, în spitale, etc. – era util sistemului. Sistemul era unul totalitar. Nu i te puteai sustrage decât prin emigrare, disidenţă sau sinucidere. în rest, tot ce făceai era “util” sistemului.

Altfel ar fi arătat România democratică dacă nu se pierdeau primii doi-trei ani în care se putea face cu folos lustraţie, “procesul comunismului,” deconspirarea Securităţii! Toate acestea nu s-au făcut la timp şi s-a greşit. A le face însă tardiv, fără cap, fără criterii logice şi morale, este tot o greşeală. într-o ţară unde Iliescu şi alţi nomenclaturişti sau securişti au făcut tot ce le-a poftit inima, mai bine de 15 ani, iniţiativa de a-i pedepsi tocmai pe cei care au făcut cel mai puţin rău sau chiar s-au îndreptat din vreme devine un mod de perpetuare a nedreptăţii.

Trebuie să cunoaştem adevărul despre fiecare în parte, pentru a putea judeca drept. Pentru cei care nu au comis crime sau fapte penale, singurii care judecă sunt alegătorii.

 Deşi a fost tentat să se retragă, pentru a nu aduce prejudicii PNL-ului, Dăianu a rezistat până acum atacurilor şi a răspuns sincer la întrebările puse în diferite interviuri. El nu trebuie judecat şi băgat în categoriile fabricate de maniheişti. Să-l privim ca pe un om, cu povestea lui de viaţă, cu erorile şi meritele lui.