OTV declanşează isteria biletului de 137.000 de euro

Când, în 2004, a îndrăznit să pună pe tapet problema corupţiei instituţionalizate, din postura sa de reprezentant al uneia dintre cele mai credibile entităţi publice din România, puterea de la acea dată a sărit ca arsă. În acest an, Bartolomeu Anania a ales să vorbească despre televiziune, în termeni de o duritate şi o francheţe neobişnuite.

Discursul său a dat naştere unor poziţii adverse care porneau de la mesaje trunchiate, de tipul “Televiziunea este o armă diabolică şi unul dintre agenţii cei mai puternici ai poluării spirituale”. Fără a fi fost schimbat vreun cuvânt, fraza anterioară, fără contextualizare, creează impresia unei poziţii rigide, a unui om bătrân şi depăşit de vremuri, care respiră anacronism prin toţi porii.

în realitate, discursul îPS Bartolomeu nu este decât o recitire pe înţelesul tuturor a unor studii critice ale mass-media, citate în şcolile de comunicare mediatică din toată lumea.

în acest colţ de pagină am evocat în mai multe rânduri teoria “simulacrului”, dezvoltată de Jean Baudrillard, care spunea că realitatea a fost abolită, locul său fiind luat de simulacre ale sale, emise în spaţiul public prin mijloacele de comunicare în masă. Iar dintre acestea, televiziunea a avut ascensiunea cea mai spectaculoasă în preferinţele publicului avid de “informaţie”.

 Ştirile referitoare la pelerinajul de la Nicula, în care discursul mitropolitului avea locul său, nu fac decât să exemplifice pe viu una dintre modalităţile prin care televiziunea intervine şi alterează mesajul originar.

OTV este cazul-şcoală pe care îl căutam. Tribună deschisă oricărui demagog sforăitor dispus să cotizeze în contul singurei garsoniere din lume cu yaht şi Bentley la scară, postul lui Dan Diaconescu a creat duminică seara premisele unei isterii naţionale care începe să prindă contur.

Invitat să vorbească despre loterie şi propriile sale experienţe fantasmagorice în relaţie cu hazardul, Stelian Ogică a lansat ideea năstruşnică a unui bilet colectiv de 137.000 de euro, la care să cotizeze telespectatorii emisiunii. Marţi seara la uşa garsonierei OTV zeci de români stăteau la coadă pentru a cotiza la ţeapa televizuală. Site-urile de ştiri arătau ieri că, potrivit unor date neoficiale şi neconfirmate, doar în prima seară s-au strâns peste 30.000 de euro, de la 170 de persoane, iar lista de aşteptare cuprindea mult mai multe nume.

Printre reconstituiri de crime, pastori în pragul levitaţiei şi doamne ghicitoare semi-analfabete, dar clar-văzătoare, cu prosopul înfăşurat peste ochi, Dan Diaconescu răspunde, pesemne, la sonerie şi strânge cu acribie cotizaţia pe prostia colectivă.

“Târziu îţi dai seama că nu mai eşti tu ca personalitate şi conştiinţă, te-a schimbat micul ecran. Aici e primejdia foarte mare, şi aceasta ar trebui să fie datoria adevărată a CNA, nu să urmărească doar pornografia, ci această crimă lentă şi bine studiată de-a distruge conştiinţa omului”, adăuga îPS Bartolomeu. Uşor de zis, greu de făcut. Legislaţia lumii civilizate cuprinde, drept piloni ai întemeierii şi dezvoltării democraţiei şi drepturilor omului, libertatea de informare, de exprimare şi de conştiinţă.

Or, este practic imposibil de demonstrat cu argumente că asemenea experimente psiho-sociale, precum loteria OTV, nu au nimic de-a face cu rolul presei în societate şi, mai mult, dăunează pe termen scurt (buzunarelor individuale) şi lung (conştiinţei şi educaţiei colective a poporului de bizoni televizuali).

Una peste alta, oricâtă dreptate ar avea mitropolitul în esenţa celor spuse la Nicula, la mijloc este împăcarea a două principii imuabile ale societăţilor moderne: libertatea de exprimare şi dreptul de a decide pentru sine în cunoştinţă de cauză. Deşi aparent cele două ar trebui să fie complementare, experienţele ne-au demonstrat că, în cazuri specifice şi nu puţine, cele două îşi jură război pe viaţă şi pe moarte. Sunt chestiuni nerezolvate nicăieri, nici la vest de România, iar preponderenţa realităţii mediatizate în viaţa noastră este încă la cote inferioare în raport cu Europa Occidentală sau SUA.

O societate nevorbită şi tembelizată timp de o jumătate de secol într-o realitate potrivnică pe care a respins-o violent, prin sânge, a descoperit brusc o alta, fardată strident şi urcată pe sticlă.

Arderea etapelor se dovedeşte din nou fatală. Fără a fi avut timp să dezvoltăm anticorpii potriviţi în familie, şcoală sau biserică, putem avea surpriza să constatăm, cu toată frica de generalizare excesivă, că îPS Bartolomeu vorbeşte, într-adevăr, în trecut. Nu mai devenim “un popor de sălbatici şi nesimţiţi”, poate suntem deja...