Falimentul Litoralului românesc (II)

La lista destinaţiilor relativ accesibile, spre care poţi zbura spre majoritatea şi din afara Bucureştiului, de pe aeroporturile Cluj şi Timişoara, trebuie adăugate şi destinaţiile din Spania, cele continentale la care poţi ajunge cu zboruri directe: spre Barcelona, Madrid sau Valencia sau cele insulare. Insulele Baleare, Malorca, Menorca, Ibiza şi sălbatica Formentera, alături de Cannare unde tronează maiestuos Teneriffe, sunt, alături de destinaţiile enumerate în prima parte a acestui text, destinaţiile prezente şi viitoare ale românilor care vor să se respecte, chiar făcând eforturi şi economii în restul anului.

Am primit telefoane de la prieteni sau cunoscuţi care mă atenţionau cu delicateţe că am uitat sudul Franţei, celebra Cote d’Azur şi cele două “coaste” miraculoase ale cizmei italiene, precum şi cele 4 insule fascinante ale Mediteranei: Sicilia, Sardinia, Corsica şi Capri.

Voit am ales să nu le trec în rândul destinaţiilor de vacanţă alternative la Litoralul românesc, deoarece acestea se situează într-o altă clasă şi se adresează unei alte categorii sociale, care, din păcate, este extrem de redusă peste tot în lume nu doar în România. Cei care pot opta pentru aceste destinaţii sunt cei favorizaţi de soartă într-un mod covârşitor, destinaţiile fiind “most expensive” mai ales în luna august. Dacă publicam textul în revistele glossy, Luxury sau High Life, probabil le-aş fi inclus în listă.

Dar revenind la Litoral, este revoltător ca în lista de hoteluri degradate, dar scumpe, spoite de cele mai multe ori doar la nivelul recepţiei şi la lista atitudinilor nesimţite, de-a dreptul aiuritoare ale personalului (hotelieri şi chelneri) care ar trebui să deservească turiştii, se adugă listele de mâncăruri oferite turistului la Marea Neagră.

 Citind listele, te simţi pe de o parte întors în timpurile Epocii de Aur, iar pe de altă parte aşteptând să ningă afară, deoarece mâncarea este “atât de grea” încât nu-ţi vine să crezi că este o ofertă pentru zile cu temperaturi de 35-38OC. Ceafă de porc cu nelipsiţii cartofi prăjiţi în uleiul ce se schimbă daca ai ceva noroc, la săptămână.

Asezonată cu nelipsita salată de castraveţi cu două felii de roşii şi solzişori de ceapă albă, care ţi se aduce cu vreo 45 de minute înainte de felul de bază. Tochitura dobrogeană, ciolanul cu fasole, sarmalele cu mămăliguţă, ciorba de burtă, ciorba de fasole boabe cu ciolan afumat, ardeii umpluţi, pârjoalele, papanaşii, pastrama, dar doar de porc, sunt mâncărurile de bază ce le oferă în marea lor majoritate restaurantele de pe Litoral. Grozave, dar total nepotrivite climei şi locului.

Peşte puteţi mânca oricum în puţine locuri şi chiar şi acolo, prost gătit de cele mai multe ori. Deşi sunteţi la mare, în oferta restaurantelor care au ales să găzduiască şi peşte în meniu puteţi găsi în general peşte de apă dulce şi ceva hamsii, guvizi şi eventual calcan. Prăjit în ulei şi cu mult, mult prea mult mujdei de usturoi care este menit parcă să-i omoare eventualul iz de alterare.

Dacă totuşi vreţi să încercaţi un meniu de peşte pe Litoralul românesc, rămân doar două opţiuni cât de cât acceptabile, Cherhanaua lui Tuca de la Olimp şi Insula Ovidiu de pe ghiolul din Mamaia. De altfel, Mamaia, care parcă acum 3-4 ani avea o altă faţă, spaţiile verzi şi plaja începând să arate cât de cât normal pentru o staţiune estivală, a căzut din nou în plasa nepăsării şi degradării vizibile.

Chiar şi cele mai bune 7-8 hoteluri, Yaki-ul lui Hagi, Majestic-ul libanezilor de la Spring Time, Savoy, Mamaia lui Mazăre, Bavaria Blue a lui Borcea, complexul Scoica, sau Europa lui Copos de la Eforie-Nord, Dana din Venus şi Condor din Neptun sunt departe de ceea ce înseamnă un hotel cu pretenţii şi preţuri similare în altă parte.

 în ceea ce priveşte Rex-ul lui Ramy Adamescu, acesta este singurul hotel de pe tot Litoralul românesc care poate fi aşezat fără emoţii în orice colţ de litoral din lume. E regretabil că după 20 de ani, acesta a rămas singurul hotel ce şi-a păstrat clasa pe Litoral. Dar chiar şi în cazul acestuia, preţurile sunt nejustificat de mari, atât pentru cazare, ce sare în sezon la 800 ron/noapte (total prohibitiv!) cât şi pentru serviciile de masă, ce se apropie cu uşurinţă pentru 2 persoane la suta de euro! Aberant!

E totuşi Litoralul românesc şi nu Riviera Franceză sau Costa Malfitana. Dar există fiţe de Bucureşti care să ocupe şi acest hotel, chiar dacă preţurile sunt explodate rău!

Dar poate cel mai dureros aspect al Litoralului, este tristeţea care îl domină. în plin sezon, există în timpul săptămânii, de luni până vineri după-amiaza când încep să apară bucureştenii pentru weekend, sute de şezlonguri (şi acestea foarte urâte, de plastic mov, verde, galben şi alb murdar) libere pe plajă, precum şi zeci de locuri libere pe fiecare terasă.

S-au dus de mult vremurile în care litoralul gemea de lume, din iulie şi până după sărbătoarea Sfintei Mării, din 15 august. Un alt aspect interesant şi totodată îmbucurător, este că între maşinile parcate în Mamaia, şi-au făcut loc tot mai puţine maşini cu numere de Ardeal, (CJ, BN, MS, BH, AB, MM etc.) ceea ce arată că ardelenii, în marea lor majoritate, s-au săturat ca dobrogeni tătăro-turciţi şi nesimţiţi să-şi bată joc de vacanţa lor.

Situaţia nu este, din păcate, cu nimic mai bună nici în cele două localitaţi, odată pescăreşti, 2 Mai şi Vama Veche, rai al libertăţii, ce părea absolută într-un stat comunist, ce dorea să strivească orice formă de libertate individuală.

Puţini ştiu că aceste două petice de naturaleţe şi sălbăticie pe un litoral dominat de betoane, au fost destinaţii de vacanţă impuse de către studenţii clujeni împreună cu “ciberneticienii” şi “filozofii” bucureşteni, ca alternative la un Costineşti, ce se aglomera şi decădea de la an la an. Dar, din păcate, şi în aceste locuri, domnia mitocanilor şi a copiilor teribilişti riscă să compromită şi ultimele petice de autenticitate şi frumuseţe a Dobrogei de la malul mării. Papa la Soni, Stuf, La Mitocanu, Bibi Bistro, Frontiera sau La Piraţi rezistă cu greu asaltului manelizării şi grobianizării totale a Litoralului românesc.

Dar poate locul unde se vede cel mai bine starea degradantă a Litoralului este zona Amfiteatru-Panoramic din Olimp. Fostul loc de promenadă extrem de apreciat, unde cu mari intervenţii prindeai o masă la Ambiance Francais sau Mimoza, a rămas doar o amintire a unor alte vremi.

în jumătate din staţiunile româneşti găseşti, după ce încasezi câteva ţepe veritabile, câte un loc unde poţi savura o cafea sau chiar ceva de mâncare mai ingurgitabil, (Why Not la Neptun, Vox Maris-Amiral la Costineşti, Tratoria-Yaki din Mamaia, Turabo Café sau Fiat Café din Mamaia şi poate ar mai fi maxim vreo două-trei locuri corecte, dar pe care eu încă nu am reuşit să le descopăr!

Oricum, dacă vreţi să fiţi siguri că veţi găsi servicii bune, ospitalitate reală, nu doar declarativă, soare şi mare, fără păcură scăpată de băieţii deştepţi ai lui Patriciu de la Capul Midia, va trebui să alegeţi o ofertă alternativă a uneia dintre agenţiile de turism din Cluj. Şi la acestea trebuie, de asemenea, să fiţi atenţi, să citiţi presa sau să vă consultaţi cu prietenii, multe agenţii fiind create, de asemenea, pentru a trage pielea de pe bietul turist.

 Dar despre agenţiile de turism, capcanele şi modul lor de a vinde fără a fi văzut destinaţiile şi locaţiile înainte, într-un text viitor. în rest, să trăim cu speranţa că vom mai auzi şi de bine!