UN OM… O VIAŢÃ … O BISERICÃ - TEOCTIST

A ştiut întotdeauna sã risipeascã în jurul sãu o bunãtate venind din lumina sufletului, din credinţa cã oamenii - asemeni îngerilor – trebuie sã-şi fie mereu aproape, sã se ajute şi sã creadã neţãrmurit în Lumina învierii. UN OM cu sufletul înnobilat de zidirea tainicã a comuniunii cu Dumnezeu, care a înţeles cel mai adânc rostul pãcii şi armoniei, resorturile cadenţei divine şi destinul fiinţei umane într-o lume atât de ameninţatã de haos, vulgaritate şi necredinţã.

A reuşit sã îmblânzeascã timpul, sã ocroteascã ţara aflatã la rãspântia marilor vitregii. O VIAŢã nãscutã din dorul codrilor, din chemãri de izvoare, din boarea de aur magic a Moldovei, pãstorind cu înţelepciune şi har al Doilea Neam Omenesc ca mãrime, în trãirea sincerã a Ortodoxiei, punând în valoare originea credinţei noastre, venitã prin Sf. Apostol Andrei la Pontul Euxin…  şi nu din “Marea Slavã” care ne înconjoarã latinitatea, altfel trainicã şi nebiruitã.

A dat credinţei în Dumnezeu fiinţã şi nemurire, a înţeles cel dintâi cã unitatea creştinismului nu este doar posibilã, ci chiar imperios necesarã, îmbrãţişându-l cu fraternitate şi sinceritate pe Sf. Pãrinte Ioan Paul - Marele Papã, cãruia i-a recunoscut meritele chiar şi în interviuri publice. Cei doi mari “pãstori de suflete” aveau multe în comun, de la blândeţea pastoralã la privirea caldã şi îmbietoare, la credinţã, iubire, apropiere.

Cât altruism a încãput în Sfinţiile lor? Cãci ce este mai uşor: sã te apropii de om sau sã te îndepãrtezi de el… şi odatã produsã îndepãrtarea, acolo unde lucreazã şi conştiinţa apare frica de urmãri. înving însã şi se vindecã cei care au curajul şi forţa interioarã sã revinã şi sã producã împãcare, cãci odatã cu ea sigur nu se lasã aşteptatã nici iertarea. Ştim cã a trãit simplu, aproape de semenii sãi, desluşind pentru aceştia înţelesurile perene ale vieţii, cu sufletul senin şi încãrcat de înţelepciune.

A fost blând asemeni Luminii nãscute în fiecare dimineaţã, a dorit echilibru şi bunãînvoire între cei care conduc lumea noastrã, gãsind de fiecare datã justa mãsurã pentru ca viaţa sã-şi urmeze curgerea în albia sãpatã de timp. în fiece clipã din zi ori din noapte, în predici sau discuţiile ivite, prin privirea sa sincerã, cu ochii calzi în care pâlpâia veşnic flacãra Luminii Dumnezeieşti, zidea înainte de toate O Bisericã în sufletul fiecãruia dintre noi, punându-I la temelie Adevãrul Mântuirii prin Iisus Hristos, înzestrându-ne totodatã cu luciditatea, cumpãtarea şi iubirea aproapelui.

 în urma sa rãmâne Patria, iubirea atotbiruitoare, tot ceea ce a clãdit din bunãtatea inimii sale, tot ceea ce e drept şi curat pentru îmbunarea, luminarea şi înnobilarea sufletului omenesc. Cu credinţã şi temeinicie, ne rãmâne Testamentul sãu: sã zidim Catedrala Mântuirii Neamului! Sã-i fie cerul primitor şi amintirea nemuritoare! …UN OM… O VIAţã… O BISERICã – TEOCTIST!