România se roagă

Moartea unui Întâi Stătător este o imensă pierdere pentru orice Biserică, spunea luni seara Înalt Preasfinţitul Mitropolit Bartolomeu, la doar câteva zeci de minute de la aflarea cumplitei veşti care a înmărmurit pentru o clipă întreaga ortodoxie.

Cel care a condus destinele ortodoxiei româneşti în ultimii 21 de ani, cel de-al cincilea Patriarh din 1925 încoace, a ales să urce spre cele veşnice şi să ne vegheze de acolo. Ne-a lăsat moştenire o Biserică naţională cu aproape 20 de milioane de credincioşi, cu 5 mitropolii în ţară, 10 arhiepiscopii, 16 episcopii, 161 de protopopiate şi 14.000 de preoţi şi diaconi.

Cea de-a doua Biserică Ortodoxă ca mărime, după cea rusă. O Biserică unită, puternică şi în plină acţiune de recâştigare a credibilităţii şi încrederii, chiar şi în ochii celor care au încercat încă din primele zile ale lui 1990 să o hulească. O Biserică deschisă spre ecumenismul mondial. Dar poate cel mai important lucru pe care ni l-a lăsat Preafericitul Părinte Teoctist este o Biserică vie! Care începe să aibă grijă din ce în ce mai mult şi de credincioşii săi plecaţi prin negre şi grele străinătăţi.

 Patriarhul Teoctist a fost cel care a ştiut ca nimeni altul să ţină Biserica neamului departe de ispitele politice din ultimii 17 ani şi să facă faţă agresiunii din ce în ce mai puternice a neo-protestantismului sectar. Chiar dacă i-au fost reproşate multe, atât pentru cei 3 ani de Patriarhat din vremea comunismului, cât şi pentru o oarecare suspiciune de apropiere politică faţă de FSN-FDSN şi aparatcikul Iliescu, înalta Faţă Bisericească a ştiut să se ţină la distanţă de ispitele unei vieţi politice româneşti extrem de mizerabile.

Personal, mă îndoiesc că Preafericitul Părinte Teoctist putea să aibă o relaţie cu un “liber cugetător”, în traducere reală un autentic ateu, ca Ion Iliescu. Chiar dacă există voci care încearcă să arunce cu noroi chiar şi în aceste zile de autentic doliu naţional peste ortodoxia românească, indiscutabil rămâne o realitate că România a suferit o mare pierdere.

Cel ce a fost intronizat în toamna lui 1986 rămâne totuşi primul înalt Ierarh Ortodox care a reuşit tocmai prin deschiderea de care a dat dovadă în comparaţie cu ceilalţi întâi Stătători de Biserici ortodoxe să-i provoace o vizită Sfântului Părinte de la Vatican, Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 în România. Astfel, deveneam prima ţară ortodoxă pe care Sfântul Părinte a ales să o viziteze.

Din păcate, noi, românii, care ştim poate cel mai bine să ne ponegrim şi să ne batem joc singuri de ce avem valoros faţă de multe alte popoare, continuăm prin anumiţi reprezentanţi căzuţi pradă tentaţiilor diavoleşti să murdărim ortodoxia noastră tradiţională.

Colaboraţionism, pact cu puterea comunistă, frăţie cu Securitatea au fost şi ieri temele favorite ale unor nenorociţi, care parcă vor cu tot dinadinsul să ne ucidă până şi religia, aşa cum o fi ea, cu bune şi rele. Dar ce să aşteptăm de la aceşti neterminaţi, dacă au ales să-i atace cu aceleaşi texte perimate, ajunse de o penibilitate reală, de-a lungul timpului, în momente similare, şi pe Dan Amedeo Lăzărescu şi pe Alexandru Paleologu şi chiar pe Octavian Paler.

Or fi făcut şi aceştia greşeli de-a lungul timpului, că doar au fost oameni, dar în nici un caz nu pot arăta cu degetul, cântări sau judeca greşelile acestor incontestabile personalităţi şi spirite vii unii care au scris de cele mai multe ori mai mult decât au citit! Să lăsăm în ceea ce-i priveşte judecata pe seama Bunului Dumnezeu, e mult mai decent şi poate mai corect aşa!

Cât în ceea ce-i priveşte pe atei, aceştia, din păcate pentru ei, nu se pot bucura de comuniunea fantastică pe care ţi-o dau credinţa, Duhul Sfânt, raţiunea şi sufletul curat. Nu au fost aleşi poate să se bucure de toate acestea în acelaşi timp. Indiscutabil, rămâne o mare necunoscută cine va fi cel de-al şaselea Patriarh.

Conform surselor din preajma Sfântului Sinod, cei aproximativ 180 de votanţi din Adunarea Naţională Bisericească vor trebui să aleagă peste mai puţin de 6 săptămâni, când este programată următoarea Adunare. Asta dacă nu se va aplica cutuma de 3 luni de doliu după moartea unui Patriarh, prezentă în Biserica Ortodoxă Română.

Şansele sunt împărţite între îPS Daniel mitropolit al Moldovei (56 de ani) şi îPS Teofan mitropolit al Olteniei (49 de ani), dar pot apărea surprize numite PS Andrei de Alba Iulia, PS Teodosie al Constanţei, PS Nifon al Târgoviştei sau PS Calinic al Argeşului.

 Personal, deşi mitropolitul nostru, îPS Bartolomeu, a anunţat luni seara că nu doreşte să se înscrie în cursa pentru Patriarhie, una dintre motivaţii fiind vârsta înaintată, aş considera drept o mare răsplată acordată înalt Prea Sfinţiei Sale oferirea bucuriei de a-şi păstori, chiar şi pentru o perioadă mai scurtă de timp, Biserica, cea căreia i s-a dăruit o viaţă!

 Poate exemplul Bisericii Catolice, care l-a ales pe cardinalul Ratzinger, fără a se bucura de avantajul vârstei, pentru a continua ca Papa Benedict al XVI-lea misiunea marelui Ioan Paul al II-lea, merită să fie luat în seamă de către înalţii reprezentanţi din Adunarea Naţională Bisericească. Statura culturală şi spirituală, precum şi respectul incontestabil de care se bucură înaltul nostru în Biserica Ortodoxă Română pot ajuta la întărirea BOR în faţa pericolelor care o încearcă.