“Aşa-zisul” era îndeobşte folosit la amplificarea conflictelor intestine din PSD, sub umbrela, fireşte, a argumentului lipsei unei legitimităţi de jure, instituţionale, a “grupului de la Cluj”. “Grupul” a ajuns o banală sumă a componentelor sale, din ce în ce mai puţine şi fără forţa tăvălugului ce pornise la reformă pe la finele anului 2004.
într-un interviu acordat cotidianului nostru, în urmă cu mai bine de o lună, strategul PSD, Vasile Dîncu, încerca să convingă că diminuarea forţei şi influenţei “grupului” în partid nu numai că nu s-a produs, ba din contră. Era perioada în care organizaţia din Bucureşti ieşise la un nou atac, prin braţul înarmat Vanghelie, pentru decapitarea vicepreşedinţilor Dîncu şi Ponta.
Şi spunea, atunci, Vasile Dîncu despre “grup”: “Cred că ultimul eveniment este o dovadă a faptului că este mai influent decât trebuie, probabil, din momentul în care conducerea centrală le-a trasat sarcină celor de la Bucureşti să se limiteze de la acţiuni de genul aceleia când ne-au cerut demisia, mie şi lui Victor Ponta”. Asta acum o lună.
Vineri, la judecata Comitetului Executiv Naţional al PSD, socoteala cu influenţa crescută a “grupului de la Cluj” nu a mai ţinut, în faţa unui Mircea Geoană care are o părere din ce în ce mai bună. Despre el. Drept urmare, a pus, din nou, semn de egalitate între Vanghelie şi Dîncu, ameninţându-i cu sancţiuni.
Şi, ca să fie limpede pentru cine-l mai considera emanaţie a unui grup ori altul, Geoană a lămurit-o definitiv, afirmând că este creaţia doar a părinţilor săi. Din nou, o disoluţie, cel puţin de imagine, pentru “Grupul de la Cluj”, la care a pus umărul, deliberat, preşedintele social-democraţilor. O argumentaţie uniformă şi la îndemână a fost eternul text cu unitatea partidului.
Lovitura cea mai aprigă a venit ieri de la un fost camarad, chiar membru al grupului ce a pornit reforma în PSD, fostul preot Ilie Sârbu de la Timiş, care a decretat: “Grupul de la Cluj” nu există şi, de fapt, nici nu a existat, iar Mircea Geoană este produsul congreselor din 2005 şi 2006.
“Nu a existat ca un grup. A fost o reuniune a judeţelor din Transilvania şi Banat şi am fost taxaţi ca atare, că e un grup de la Cluj. Acolo a fost prima discuţie, deci există şi adevăr în tot ceea ce se spune. Prima întâlnire a avut loc la Cluj, era un program al lui Vasile Dîncu pe care l-am analizat, am mers pe el în bună parte, dar nu mai mult”, a adăugat Sârbu.
Tot în plan ideatic a venit şi răspunsul celui care a coagulat “grupul”, Ioan Rus. împăciuitor, Rus spune că “grupul” nu a vrut să-şi asume conotaţii regionale ori centrifuge şi că au vrut demult să scape de imaginea de disidenţă pe care ar face-o.
Din avangarda reformei interne în PSD, s-a ajuns ca “grupul de la Cluj” să mai fie apreciat, politic, doar de preşedintele Băsescu, singurul care i-a mai lăudat pe Rus-Dîncu-Puşcaş. în plan intern, în PSD, imaginea “grupului” este transformată în una de cenaclu literar, unde cei trei se întâlnesc seara la umbra unui brad, în susur de izvor şi aşteaptă să răsară stelele, întru contemplare.
Anunţul lui Sârbu, cum că “grupul de la Cluj” a fost un fel de fata morgana, are darul de a linişti apele în PSD. Gata cu “grupul de la Cluj”, uitaţi-l. Poate că Iliescu nici nu e chiar aşa produs expirat şi nici Hrebenciuc chiar aşa rozaliu.
