Pasul înapoi cu picioarele înainte

“Decenţa pasului înapoi” este o înşiruire imposibilă de cuvinte, anulată de tinderea asimptotică spre zero a componentelor sale: “decenţă” şi “pas înapoi”. De altfel, încă de pe vremea celui de-al doi plus unulea mandat la Cotroceni, Iliescu anunţa, la Cluj, în fief-ul “grupului” departe de a fi iubitor de politica sa, că nu va ieşi din politică decât cu picioarele înainte.

 Pentru Iliescu, aşadar, pasul înapoi echivalează cu picioarele înainte. E destul de macabru să mai pomeneşti despre decenţă. Şi mai evident este că, dincolo de încăpăţânarea lui Iliescu, şi acum mai există o cohortă reeşapată de activişti din PSD care se culcă şi se trezesc cu aceeaşi unică idee: Iliescu este necesar pentru social-democraţia de la noi.

Slavă Domnului că nu i-am auzit pe cei din cohortă să folosească şi adjectivul modernă, alăturat social-democraţiei. (Pentru dl Vanghelie: Adjectiv - Parte de vorbire flexibilă care arată o însuşire a unui obiect sau a unei fiinţe şi determină numele acestora, acordându-se cu ele în gen, număr şi caz). Graţie acestei cohorte, Iliescu a reuşit nu numai să nu iasă din politică, dar chiar să facă politică “mare”, după ce la ultimul Congres PSD s-a cadorisit cu titulatura de preşedinte de onoare.

O funcţie căreia Iliescu îi ignoră statutul onorific, transformând-o în una foarte activă. înconjurat de organizaţia PSD Bucureşti, a vizionarului Vanghelie, Iliescu are de partea sa pe cel mai în vogă politician de pe Dâmboviţa, Viorel Hrebenciuc, a cărui cotă a crescut simţitor după ce şi-a arătat faţa umană, de tată dăruit fiului său.

Spre deosebire de Băsescu, Hrebenciuc nu are nimic împotrivă ca fiul său să se ţină de mână cu fiica preşedintelui, pe când preşedintele nici nu vrea să audă de încuscrire. Brus, milioane de gospodine au auzit de Hrebenciuc.

Şi au lăcrimat la cât de bun este Hrebenciuc. Folosind acest anturaj, Iliescu a făcut, conform presei centrale, o mişcare ce s-a vrut de forţă: a demarat demersurile pentru convocarea Biroului Politic al PSD pentru a dezbate celebra emisiune la care a participat Traian Băsescu, în care a lăudat “grupul de la Cluj”.

Vanghelie s-a executat primul, convocând o conferinţă de presă în care a anunţat surprize devastatoare pentru “grup”. Argumentul, pe cât de rudimentar, pe atât de la îndemână: “Din moment ce i-a lăudat, e clar că am avut dreptate să-i cerem demisia lui Dîncu pentru deviaţionism spre PD”. E de înţeles, nu sunt nuanţele punctul forte al lui Marian Vanghelie.

Reacţia lui Dîncu: “Singura surpriză la care ne putem aştepta de la Vanghelie este să pună acord între subiect şi predicat”. Iar “produsului expirat”, după cum l-a categorisit pe Iliescu, i-a adresat o replică mai politicoasă:

“Ion Iliescu a vrut să arate că este vigilent şi a vrut să anime lucrurile în plan politic. Eu nu cred că e nevoie să facem o şedinţă a Biroului Politic Executiv pentru asta. Nu trebuie să facem dezbateri pentru că a spus ceva şeful statului, ci trebuie să fim mai atenţi la ce spun oamenii”.

Coroborat cu afirmaţia strategului PSD cum că partidul nu are un program bine conturat, devine limpede că Iliescu va folosi orice mijloc pentru marginalizarea “grupului de la Cluj”.

O victorie a lui Iliescu echivalează, pe termen scurt, cu dezastrul PSD. Pe termen mediu-lung (cine ştie?) PSD, controlat de Iliescu, poate urma calea naturală descrisă de fostul preşedinte, confundându-şi destinul cu al acestuia, până la inevitabila poziţie cu picioarele înainte. în ăst răstimp, unii mai vorbesc de social-democraţie modernă.