“Grupul de la Cluj” faţă cu reacţiunea

În cei doi ani scurşi de la promiţătorul congres din aprilie, când părea că PSD chiar vrea să-şi schimbe faţa prăfuită, lucrurile au evoluat într-un mod negativ pentru reformişti. Puterea de rezistenţă a structurilor social-democrate, de sorginte socialistă, provenită din comunism, a fost mult peste aşteptări.

Pe lângă această rezistenţă la schimbare a multora dintre liderii PSD, au existat şi greşeli de strategie pe care, mai devreme sau mai târziu, Rus, Dâncu şi Puşcaş va trebui să şi le asume. Războiul pornit încă din timpul guvernării cu influentul grup de la Bacău, condus de Viorel Hrebenciuc, s-a transferat şi ulterior congresului.

Ba mai mult, acest conflict s-a adâncit iremediabil. în afara războiului cu moldovenii lui Hrebe, purtat în special de portstindardul “grupului”, fostul ministru de Interne Ioan Rus, forţele reformatoare ce păreau că au pus mâna pe hăţurile PSD au fost sleite de un conflict deschis de această dată de strategul Dâncu împotriva veşnicului tătuc Ion Iliescu.

Practic, în acelasi timp, clujenii, alături de celelalte forţe reformatoare aliate din partid, au încercat impunerea reformei în acelaşi timp cu lupta dusă în tranşee de cele două grupări, Hrebenciuc şi Iliescu. încet, dar sigur, din tabăra reformatoare au ieşit, rând pe rând, pioni importanţi care au fulminat cu defectarea produsului final şi vital al grupării reformatoare, preşedintele Mircea Geoană.

Acesta, după doi ani de joc la două capete, a cedat avansurilor Hrebenciucului şi a fost “împachetat”, în primă fază economic, apoi politic, de către acesta şi oamenii săi. Odată cu Geoană a părăsit “corabia ardeleană” şi vicele Dan Nica de Galaţi, alături de veşnicul jucător şi colportor Ilie Sârbu de Timiş.

La fel, după ce în aprilie 2005 filiale ardelene ale PSD păreau trup şi suflet unite în jurul grupării de la Cluj, simbolistic numită “grupul de la Cluj”, în sens mai larg el acoperind de fapt toate elementele reformatoare ale social-democraţilor care militau pentru o stângă europeană şi un alt mod de a face politică, o parte dintre aceste filiale au renunţat să mai vadă în Cluj un pol de putere în PSD.

 Conflicte mai vechi şi poliţe rămase din timpul guvernării 2000-2004 i-au făcut pe unii lideri marcanţi ai ardelenilor să treacă în tabere adverse “grupului” sau doar să se dezică de aceştia. Niţă, tumultuosul preşedinte de la Braşov, alături de Cindrea, de la Sibiu, sau Rus, de la Alba, au ajuns voci ce purtau mesajul anti-grup nu doar în rândul social-democraţilor, ci şi în spaţiul public.

n acest moment, din tot ce au avut alături, Rus şi compania au rămas, în afară de Cluj, normal, cu Mureşul lui Nadea, Sălajul lui Marc, Maramureşul lui Godja, Hunedoara lui Rudeanu, dar nu şi a lui Cazacu, Bistriţa lui Pupeză, Bihorul lui Bar, Satu-Mare al lui Ciocan şi, parţial, Aradul lui Remeţan.

în cazul tuturor acestora, controlul asupra organizaţiilor este la fel de relativ ca şi al propriilor preşedinţi de filială asupra fiecăreia din organizaţii, în întregul ei. Din afara arcului carpatic, clujenii au mai rămas alături doar cu Nichita, primarul de Iaşi, şi cu veşnic nemulţumitul Ponta de la Gorj.

în rest, în cei doi ani, Rus, Dâncu şi chiar şi Puşcaş au reuşit să-şi câştige o groază de neprieteni, adversari sau chiar duşmani autentici în sânul propriului partid. Chiar şi încercarea disperată de a împiedica PSD de a se arunca într-o luptă oarbă, fără sorţi de izbândă, cu marinarul de la Cotroceni, în referendumul privind suspendarea, a fost întors de adversarii acestora într-o formă de trădare programată prin posibila apropiere de partidul prezidenţial al domnului Boc şi chiar de Cotroceni.

La asta a contribuit din plin relaţia, neascunsă opiniei publice, de colaborare postguvernare între omul numărul doi de la democraţi, Vasile Blaga, şi fostul deţinător al portofoliului Internelor, acum lider de grup reformist în cadrul fostului partid, Ioan Rus. Ca ultimă armă folosită împotriva grupului, Hrebe şi compania a scos din tenebrele unui PSD proletaro-mitocănesc pe exponentul cel mai de seamă, Marean Vanghelie de Bucureşti.

Acesta a acţionat într-un stil exersat înainte cu Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu ca o bâtă de baseball folosită în dialogurile dintr-o masă rotundă dintr-o bibliotecă. Probabil că “grupului de la Cluj” i-a lipsit în toţi aceşti ani şi un personaj politic care ar fi putut să-l contracareze pe unul ca Vanghelie sau alţii ca el, deloc puţini în cadrul PSD, din păcate, (Oprişan, Mazăre, Oprescu, Mârza, Stan, Ion Vasile şi alţii).

Acest personaj care trebuia atras în cadrul grupului trebuia să aibă atuul cunoaşterii “secretelor guvernării” din tumultuoasa perioadă 2001-2003 şi să aibă nebunia unui luptător de gherilă, deprins la lupte corp la corp cu alde Hrebe, Niţă şi alţii. Acesta ar fi putut fi un alt clujean ce nu-şi prea găseşte locul pe scena politică, dar ar fi putut fi folosit ca un kamikaze regenerabil, originar de la Câmpia Turzii.

 Cozmin Guşă, folosit iniţial de Năstase în lupta cu DIP, Hrebe şi Băsescu şi apoi de candidatul Băsescu în timpul campaniei electorale, ar fi putut fi soluţia optimă pentru a contracara atacurile venite dinspre Bacău şi Bucureşti.

în acest moment, viitorul reformei gândite de clujeni în cazul PSD-ului este mai mult decât incert, existând chiar voci care nu se sfiesc să afirme public, în ultimul timp, chiar îndepărtarea totală a disidenţilor din capitala Ardealului.