Sistemul financiar-bancar din România: momentul consolidării?

Sistemul financiar-bancar din România: momentul consolidării?
În ultimele zile, mai multe bănci importante de pe piaţa inetrnă şi-au comunicat rezultatele financiare pe primele şase luni ale acestui an. Iar rezultatele acestor companii reflectă climatul economic dificil, precum şi importanţa unui nou model de business pentru sistemul bancar!
În prima jumătate a anului am asistat la relansarea graduală a creditării, creditul neguvernamental crescând pentru a patra lună consecutiv în iunie. S-a remarcat creditul neguvernamental în valută, care a avut un avans de 3% faţă de primul semestru din 2009. Marja netă de dobândă a continuat să fie principalul motor de evoluţie a rezultatelor băncilor în primele şase luni ale anului. Veniturile nete din comisioane au avut o evoluţie nefavorabilă, ceea ce exprimă menţinerea unor condiţii dificile la nivelul creditării. Băncile au implementat în ultimele trimestre o serie de măsuri de reducere a costurilor.

Totodată, ponderea restanţelor în totalul creditelor a crescut de la 2,76% în semestrul I din 2009, la 6,43%. Prin urmare, am observat în majoritatea cazurilor un declin al rezultatului net.

Care sunt însă perspectivele pentru sectorul financiar-bancar? Pe termen scurt, se menţin perspective de contracţie a economiei interne, ca urmare a măsurilor de consolidare bugetară recent adoptate. Aceste măsuri ar putea determina inclusiv creşterea restanţelor bancare şi creşterea provizioanelor la bănci. Dacă adăugăm la acest context evoluţia externă, dominată de incertitudine, ar mai fi oare o surpriză începerea unui proces de consolidare în sistemul financiar-bancar intern?
Cea mai severă criză economico-financiară mondială din ultimele decenii a scos în evidenţă importanţa unui sistem financiar-bancar solid, mai ales din punct de vedere al strategiei de business!

Să nu uităm avântul creditării din anii premergători crizei! Ritmuri anuale de două cifre! Am asistat la intrarea pe piaţa internă a mai multor instituţii, în principal din Uniunea Europeană. Acestea au cules roadele unor investiţii într-un sector cu grad extrem de redus de dezvoltare, dar cu mari perspective. Criza a dovedit însă că acest model de business nu este sustenabil pe termen mediu şi lung! Cu alte cuvinte, ar trebui să asistăm la o restructurare a modelului de business în sistemul financiar-bancar. O mică economie deschisă are nevoie de un sistem bancar competitiv. Mai ales în contextul rolului redus al pieţei interne de capital. Cum s-ar putea realiza această restructurare?

În primul rând, este important să asistăm la un proces de consolidare a sistemului bancar intern. În momentul de faţă activează peste 40 instituţii de credit pe plan intern, din care 10 sunt sucursale ale unor bănci străine. Oare se justifică cele peste 40 de structuri bancare într-o economie care a resimţit din plin criza, cu o populaţie în declin, şomaj şi număr de pensionari în creştere şi fără strategie coerentă de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung? Cu siguranţă, nu! Cine plăteşte factura costurilor administrative şi de personal ale băncilor? Clienţii! Prin dobânzi ridicate sau comisioane, care încarcă costurile companiilor şi sufocă venitul real disponibil al populaţiei! De altfel, consolidarea bancară poate fi interpretată ca o etapă în procesul de dezvoltare economică.

Procesul de consolidare ar determina creşterea competitivităţii sistemului financiar-bancar intern (prin reducerea costurilor, acces mai ieftin la finanţare).Totodată, este vitală creşterea importanţei acordate segmentului serviciilor bancare de investiţii, în detrimentul serviciilor de creditare a consumului sau a pieţei imobiliare! Identificarea de oportunităţi de business pentru companii, oferirea de soluţii flexibile de finanţare. Astfel de servicii bancare de investiţii sunt foarte importante pentru evoluţia viitoare a economiei. Dacă sunt realizate cu succes pot contribui la reluarea investiţiilor companiilor, la creşterea numărului locurilor de muncă şi, implicit, a economiei!

Andrei Rădulescu Doctor în Economie, Senior Analist Target Capital

Comenteaza