DISTRIBUIE
Un nou scandal la Bucureşti. Despre un scandal mai vechi. Este vorba despre pumn. Sau despre un dos de palmă. Cel mai celebru pumn sau dos de palmă din istoria acestei ţări.
Vă amintiţi pumnul sau dosul de palmă prezentate, cu obstinaţie în campania electorală, drept instrumentele de convingere utilizate de candidatul Traian Băsescu, ajuns apoi, de două ori, şef de stat? Victima fiind un copil, prezent întâmplător şi în chip nefericit, în preajma omului politic, la un miting electoral desfăşurat la Ploieşti. Pentru pumn sau dosul de palmă s-a depus chiar jurământ pe Biblie. La ora de super vârf a confruntării finale dintre ultimii doi candidaţi prezidenţiali. Iar acum ciorba este reîncălzită.
Traian Băsescu, probabil pe bună dreptate, a declarat că dacă acest film ar fi fost aruncat pe piaţă nu cu 10, ci cu 3 zile înaintea alegerilor, el ar fi pierdut în cursa pentru Cotroceni. Cred că aşa e. Prezentarea, mult prea mult timp, a dramaticului filmuleţ şi cu mult prea multă insistenţă a creat o imensă emoţie în populaţie. Iar unul dintre efecte a fost sentimentul că Preşedintele este ţinta unui atac disproporţionat. El a fost victimizat. Iar emoţia s-a întors în favoarea lui. În loc să genereze revolta, a generat compătimire. Sub aspect electoral, experţii au apreciat că modul în care a fost gestionat scandalul filmuleţului, de către “televiziunile mogulilor”, a reprezentat o gafă.
Alegerile s-au terminat cu victoria lui Traian Băsescu, într-un haos şi un scandal general, iar filmul a devenit istorie. Nu a mai avut nimeni timp să se întrebe cum de a fost posibil ca, peste noapte, să apară un institut care să-i dea, hocus – pocus, un verdict de nevinovăţie Preşedintelui. În sensul că nu a dat cu pumnul. În sensul că filmul a fost trucat. Deşi aşa-zisul institut avusese lipsă de profesionalism şi de decenţă, încât să se pronunţe, fie şi în pripă, nu pe o înregistrare originală, ci pe o simplă copie. Ceea ce este în afara tuturor regulilor.
Şi iată că acum, după aproape un an, jurnaliştii descoperă că nici nenorocita de copie în care apărea pumnul sau palma nu mai există. Că “s-a deteriorat”. Iar “deteriorarea” a fost făcută de cine credeţi? Chiar de către experţii acestui aşa-zis institut. S-a mai pomenit vreodată aşa ceva? O instituţie a statului face sluj în faţa unui preşedinte pentru a-l ajuta să scape bazma curată. Mă rog! Ca să izbutească, încalcă toate standardele profesionale, expertizând o copie şi nu un original. Mă rog! Apoi cu o viteză nefirească, adică nemaiîntâlnită în anale, oferă un verdict public. Preşedintele este spălat. Mă rog!
Dar după toate acestea, să mai distrugi şi proba şi să mai şi recunoşti că ai distrus-o, asta întrece orice imaginaţie. Ceea ce relatez mai sus, ceea ce au relatat ieri presa şi televiziunile chiar s-a întâmplat. Într-un stat al Uniunii Europene, care se cheamă România. Într-un stat în care nimeni, până în acest moment - mă refer la instituţiile abilitate ale statului - nu a sesizat faptul că o instituţie oficială recunoaşte că a distrus o probă legală. Aceasta fiind o faptă penală.
Sorin ROŞCA STĂNESCU
Traian Băsescu, probabil pe bună dreptate, a declarat că dacă acest film ar fi fost aruncat pe piaţă nu cu 10, ci cu 3 zile înaintea alegerilor, el ar fi pierdut în cursa pentru Cotroceni. Cred că aşa e. Prezentarea, mult prea mult timp, a dramaticului filmuleţ şi cu mult prea multă insistenţă a creat o imensă emoţie în populaţie. Iar unul dintre efecte a fost sentimentul că Preşedintele este ţinta unui atac disproporţionat. El a fost victimizat. Iar emoţia s-a întors în favoarea lui. În loc să genereze revolta, a generat compătimire. Sub aspect electoral, experţii au apreciat că modul în care a fost gestionat scandalul filmuleţului, de către “televiziunile mogulilor”, a reprezentat o gafă.
Alegerile s-au terminat cu victoria lui Traian Băsescu, într-un haos şi un scandal general, iar filmul a devenit istorie. Nu a mai avut nimeni timp să se întrebe cum de a fost posibil ca, peste noapte, să apară un institut care să-i dea, hocus – pocus, un verdict de nevinovăţie Preşedintelui. În sensul că nu a dat cu pumnul. În sensul că filmul a fost trucat. Deşi aşa-zisul institut avusese lipsă de profesionalism şi de decenţă, încât să se pronunţe, fie şi în pripă, nu pe o înregistrare originală, ci pe o simplă copie. Ceea ce este în afara tuturor regulilor.
Şi iată că acum, după aproape un an, jurnaliştii descoperă că nici nenorocita de copie în care apărea pumnul sau palma nu mai există. Că “s-a deteriorat”. Iar “deteriorarea” a fost făcută de cine credeţi? Chiar de către experţii acestui aşa-zis institut. S-a mai pomenit vreodată aşa ceva? O instituţie a statului face sluj în faţa unui preşedinte pentru a-l ajuta să scape bazma curată. Mă rog! Ca să izbutească, încalcă toate standardele profesionale, expertizând o copie şi nu un original. Mă rog! Apoi cu o viteză nefirească, adică nemaiîntâlnită în anale, oferă un verdict public. Preşedintele este spălat. Mă rog!
Dar după toate acestea, să mai distrugi şi proba şi să mai şi recunoşti că ai distrus-o, asta întrece orice imaginaţie. Ceea ce relatez mai sus, ceea ce au relatat ieri presa şi televiziunile chiar s-a întâmplat. Într-un stat al Uniunii Europene, care se cheamă România. Într-un stat în care nimeni, până în acest moment - mă refer la instituţiile abilitate ale statului - nu a sesizat faptul că o instituţie oficială recunoaşte că a distrus o probă legală. Aceasta fiind o faptă penală.
Sorin ROŞCA STĂNESCU
DISTRIBUIE
Comenteaza
