Competitivitatea economiei României

Conceptul de competitivitate exprimă capacitatea unei companii/ industrii/ economii naţionale de a satisface interesele şi aşteptările clienţilor/ cetăţenilor, cu un grad de succes superior celui înregistrat de concurenţi.

Utilizat iniţial la nivel microeconomic, conceptul a devenit un laitmotiv în plan macroeconomic, mai ales în contextul procesului de globalizare. Practic, din punct de vedere macroeconomic, competitivitatea este un element important de determinare a bunăstării statelor în sfera economiei mondiale. Nu în ultimul rând, este o expresie a potenţialului de evoluţie a unei economii, implicit a bunăstării populaţiei. Competivititatea naţională este un concept foarte important de monitorizat, în principal în cazul economiilor de mici dimensiuni, a căror evoluţie este dependentă de cererea externă netă şi de fluxurile de investiţii străine directe. Este cazul economiei interne, cu un grad de deschidere de 60% în 2009, a cărei evoluţie e dependentă de mecanismul exporturi/investiţii, cu impact pentru consumul privat.

Recent World Economic Forum (WEF) a publicat raportul anual “Global Competitiveness (2010-2011)”. Acesta prezintă evoluţia indicelui de competivititate pentru ţările lumii şi constituie un raport de referinţă pe plan mondial, fiind luat în considerare de companii în planurile de investiţii internaţionale, mai ales în contextul globalizării care determină o accelerare semnificativă a concurenţei între economiile de pe mapamond. Parcurgerea acestui raport este foarte importantă, dat fiind că exprimă sub o formă clară punctele slabe şi forte ale unei economii. Mai mult, raportul constituie un punct de referinţă şi pentru autorităţile responsabile cu politicile macroeconomice. În sensul sporirii competitivităţii economiei naţionale, autorităţile pot adopta măsuri adecvate de atenuare a punctelor slabe ale economiei. Indicatorul de competitivitate este calculat pe baza unui set de peste 100 de subindicatori, grupaţi pe trei piloni: baza (printre care menţionăm funcţionarea instituţiilor, starea infrastructurii, climatul macroeconomic şi situaţia sistemelor de sănătate şi educaţie primară), eficienţa (starea sistemului de şcolarizare universitară, funcţionarea pieţelor de bunuri, a pieţei forţei de muncă, stadiul de dezvoltare a sistemului financiar, progresul tehnologic) şi inovarea (gradul de inovare în economie).

Conform acestui Raport al WEF, economia internă a pierdut trei locuri în clasamentul competitivităţii mondiale comparativ cu anul anterior,
situându-se pe poziţia 67, cu 4,16 puncte, pe o scară de la 1 la 7 p. Primele cinci poziţii sunt ocupate de Elveţia (5,63 p), Suedia (5,56 p), Singapore (5,48 p), SUA (5,43 p) şi Germania (5,39 p). Economia României ocupă poziţia 77 pe pilonul I, cu 4,36 p. Din punctul de vedere al pilonului II, economia deţine locul 54, cu 4,18 p. Cel mai rău stăm din punctul de vedere al pilonului III (inovare), ocupând poziţia 91, cu 3,24 p. În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, economia internă ocupă poziţia 24, cu 4,16 p, devansând economiile Letoniei (4,14 p), Bulgariei (4,13 p) şi Greciei (3,99 p). Potrivit raportului WEF, principalele puncte slabe ale economiei interne sunt starea precară a sistemului de sănătate publică, instabilitatea guvernamentală, criminalitatea, problemele cu care se confruntă piaţa internă a forţei de muncă (etica precară, gradul neadecvat de şcolarizare, rigiditatea), inflaţia, corupţia, instabilitatea fiscală, birocraţia guvernamentală şi lipsa infrastructurii.

Andrei RĂDULESCU, analist Target Capital