DISTRIBUIE
Angela Merkel a amintit formula “Să facem mai multă democraţie! (Mehr Demokratie wagen!)”, prin care Willy Brandt s-a aliat altădată cu Kurt Georg Kissinger, pe care a socotit-o adecvată momentului de odinioară.
Ea a adăugat formula ce-i sintetizează viziunea: “Să extindem libertatea! (Mehr Freiheit wagen!)”. În discursul inaugural din 2005, cancelara federală a Germaniei spunea: “guvernul pe care-l conduc oferă întregului Bundestag german o cooperare corectă şi plină de încredere. Oferim tuturor grupurilor societăţii noastre - economie, sindicate, biserici, comunităţi religioase, ştiinţă, cultură - o cooperare corectă şi plină de încredere, căci noi suntem convinşi că merită să lucrăm pentru Germania. Merită, căci aici sunt patria noastră şi viitorul nostru” (Ibidem, p. 50). Iar aceste cuvinte nu au rămas declaraţii de ocazie, ci au fost, invariabil, linia de conduită a cancelarei germane.
Angela Merkel a venit pe scena politicii federale germane din cercetarea ştiinţifică a fostei Germanii de răsărit. Traseul de cercetător ştiinţific într-o unitate a Academiei de la Berlin a lăsat, oare, urme în felul de a gândi şi de a proceda al viitoarei cancelare federale? Răspunsul cu totul exact este anevoios, căci înclinaţii personale puteau, în aceeaşi măsură, influenţa acest fel de a proceda. Oricum, o reporteră a surprins cu destulă precizie împrejurarea că “cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Merkel sunt structuraţi cu totul precum ea. Cerebrali, orientaţi spre analize obiective, realişti, pragmatici - şi extraordinar de tăcuţi şi loiali” (Margaret Heckel, op. cit. p. 14). Calitatea înaltă a abordării caracterizează astfel acest fel de a gândi şi de a proceda.
Felul însuşi de a proceda s-a confirmat în câteva rânduri, în deciziile pe care Angela Merkel a fost chemată să le ia. Acelaşi reportaj evocă ceea ce s-a petrecut în după-amiaza zilei de 10 octombrie 2010, când sistemul financiar mondial se afla în faţa pericolului prăbuşirii, iar cancelara federală a Germaniei, împreună cu ministrul de Finanţe de atunci, au luat decizia istorică: intervenţia guvernamentală cu 480 de miliarde de euro pentru sprijinirea băncilor. Câteva ore mai târziu, preşedintele SUA avea să anunţe intervenţia guvernului american cu 700 de miliarde de dolari în favoarea băncilor. Ideea celebrului “Konjunkturpaket” avea să facă epocă. Angela Merkel a transformat, cu pricepere, clarviziune şi curaj, clipa vecină unei prăbuşiri financiare a lumii civilizate într-un succes. “Economia mondială - spunea ea în acel moment - trăieşte în aceste săptămâni cea mai gravă criză din ultimii douăzeci de ani ai ultimului secol. În ultima săptămână, pieţele hotărâtoare ale sistemului nostru economic, pieţele monetare, au devenit, practic, incapabile de funcţionare” (Robin Mishra, op. cit. p.51). Concluzia pe care Angela Merkel a tras-o a rămas, de asemenea, de importanţă istorică: “Avem de-a face cu excese ale pieţelor. Sarcina statului într-o economie de piaţă socială este controlul. Statul este păzitorul ordinii” (Ibidem, p. 54). Iar cine cunoaşte evoluţia ulterioară a dezbaterilor internaţionale despre criza financiară izbucnită în 2008 ştie că tocmai această concluzie s-a confirmat şi asumat.
Ştim astăzi prea bine că nu există alternativă funcţională la economia de piaţă. Mai ştim că acea “political correctness”, care face să nu se discute ceea ce este de făcut cu economia de piaţă, nu dă rezultate. Angela Merkel a avut realismul şi curajul să discute pe faţă, să-şi asume iniţiativa unei intervenţii a statului pentru a salva economia de piaţă şi să spună răspicat: “Avem de pus piatra de temelie pentru o nouă structurare a pieţei financiare. Cu aceasta, vrem să apară o nouă încredere: încredere între bănci, încredere în economie, încredere a cetăţenilor...”(Ibidem, p.52). În situaţia istorică în care printre politicienii epocii noastre mai sunt tentaţii ale “statului invadant”, precum şi aspiraţii ale “satului minimal” sau “debil”, Angela Merkel a păşit îndrăzneţ în “ţara nouă (Neuland)” a “statului ca păzitor al ordinii (der Staat ist Hüter der Ordnung)”. Cancelara Federală a apărat în maniera cea mai convingătoare, printre liderii politici ai timpului nostru, coresponsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece în societate. Într-o epocă în care răspunderea politicienilor dispare în spatele procedurilor sau în dosul pretextelor, în care, altfel spus, indiferenţa reprezentanţilor publici creşte, Angela Merkel a spus cât se poate de limpede: “îmi asum explicit coresponsabilitatea politicii pentru conştiinţa din comunitate în ceea ce priveşte normele, ideile şi atitudinile. Efortul etic este o problemă de supravieţuire a statului modern” (Ibidem, p. 108). La rândul ei, cancelara federală a Germaniei a arătat, pe drept - la distanţă de indiferentismul care se creează aproape inevitabil prin postularea neintervenţiei viziunilor în treburile statului - că “politica nu dă rezultate fără un fundament care se află dincolo de treburile curente”. Ea a dat glas convingerii profunde că “creştinismul nu este nepolitic şi a determinat hotărâtor rădăcinile Europei” (Ibidem, p. 108). Între implicarea bisericilor în politica curentă şi sterila abstinenţă politică, Angela Merkel reprezintă, cu înţelegere şi cu rectitudine morală, o concepere a politicii împreună cu fundamente care vin din marea tradiţie iudeo-creştină a Europei. Ea a argumentat cât se poate de limpede că “din imaginea creştină a omului nu se lasă derivate indicaţii concrete de acţiune în toate problemele politice ale zilei pentru partide şi parlamente. Voinţa decizională şi credinţa - sunt două lumi diferite. Ştim, însă, de asemenea: imagina creştină a omului nu este vreo formulă abstractă, politic fără obligaţii; ea este mai mult decât atât. Ea oferă orientare şi linie de conduită” (pp. 109-110).
Angela Merkel a subliniat răspicat cât de importantă a fost accentuarea, de către Papa Benedict al XVI-lea, în enciclica Caritas în Veritate (2009), a faptului că “primul capital care este de protejat şi de folosit este omul, persoana în întregul ei” (Ibidem, p. 115). În linia consacrată a creştin-democraţiei germane, cancelara federală a Germaniei a pus mereu accentul, în deciziile pe care le-a luat, pe acea “educaţie (Bildung)” care a făcut gloria şcolilor germane. Ea a reformulat într-un mod clarvăzător deviza lui Ludwig Erhard, care-şi propunea “Bunăstare pentru toţi!”, în forma “Educaţie pentru toţi!”, argumentând că “bunăstare pentru toţi înseamnă astăzi şi mâine educaţie pentru toţi” (Ibidem, p. 87). Ea a arătat cu deplină limpezime că “puterea libertăţii, ţara ideilor, răspunderea în lume - acestea au făcut Germania puternică... şi o fac şi astăzi” (Ibidem, p.149). Cancelara federală a Germaniei a arătat, chiar în dezbaterile asupra bugetului: “ştim că creativitatea oamenilor este cea mai importantă forţă productivă pe care o avem. De aceea, domeniul educaţiei se află în centrul investiţiilor: pentru acesta se pun la depoziţie două treimi din investiţiile activate, împreună, de federaţie şi de către landuri” (Ibidem, p. 60). Politica germană a educaţiei este astăzi, din nou, ca urmare a acestei optici a guvernului federal, una dintre cele mai inovative în zilele noastre.
Multe partide şi ţări îşi caută astăzi direcţia. Angela Merkel a argumentat mereu în favoarea mijlocului, a centrului (die Mitte) politic. “Aici, în centru, suntem noi - şi numai noi. Centrul este uman. De aceea, centrul este locul nostru. CDU a apărat, de la întemeierea sa, mereu, mijlocul politic” (Ibidem, p. 135). Valorile libertate, solidaritate, dreptate sunt cele care conduc politica de centru - o politică ce trebuie să rămână continuu deschisă spre înnoire şi, înainte de orice, capabilă să sesizeze întregul” (Ibidem, p. 138). Cancelara federală a afirmat convingător: “Eu cred că în Germania economia socială de piaţă este un bun fir călăuzitor... Principiile economiei sociale de piaţă sunt foarte simple şi, de asemenea, deplin univoce. Statul este păzitorul ordinii, economice şi sociale. Statul are funcţie clară. Competiţia este necesară. Ea are nevoie de măsură şi de răspundere socială” (Ibidem, p. 67). În discuţiile contemporane despre rolul statului, Angela Merkel a adus, cu siguranţă, un suflu proaspăt.
Angajamentul paneuropean al Germaniei postbelice a aflat în Angela Merkel o reprezentare lucidă şi convingătoare. Ea a arătat foarte limpede că “dacă Europa noastră va fi de succes, aceasta nu este încă stabilit astăzi. Dar este datoria noastră să luptăm pentru aceasta; aceasta este pentru mine neîndoielnic” (Ibidem, p.179). La distanţă de fatalismele şi de oportunismele vremii noastre, cancelara federală a Germaniei a argumentat că “globalizarea nu este ceva de felul unui destin. Nu, noi avem şansa şi avem datoria de a lua sub control globalizarea. În acest sens trebuie să punem în mişcare forţele noastre politice. Numai aşa modelul nostru de economie şi societate europeană se va susţine şi în timpurile globalizării” (Ibidem, p. 178). În reflecţiile asupra Europei unite, Angela Merkel a dat impulsuri fecunde.
Astăzi, sub numele Angelei Merkel se adună intervenţii energice de importanţă crucială pentru orientările Germaniei, ale Uniunii Europene şi ale lumii de astăzi. Sintagmele ce-i rezumă vederile - “Fără libertate nu este nimic”, “Libertate în răspundere”, “Educaţie pentru toţi”, “Ştiinţa autentică nu poate fi separată de etică”, “Trebuie să devenim mai luptători”, “Germania poate mai mult”, “Acolo unde suntem noi, este centrul”, ... “Să înaintăm în deschidere”, “Să nu aplicăm şabloane în privinţa fostei RDG”, “Să recunoaştem singularitatea Holocaustului”, “Germania nu va lăsa niciodată singur Israelul”, “Europa este unică” şi altele - aceste sintagme, aşadar, sunt grăitoare prin ele însele şi i-au procurat prestigiu. Actualul cancelar german, Angela Merkel, marchează, prin deciziile şi acţiunile ei, în mod benefic istoria germanilor de astăzi şi a devenit reper pentru acţiune în Europa şi în lume. Sub multe aspecte, aşa cum am arătat, ea a schimbat felul de a se face politică. O monografie recentă observă, pe bună dreptate, că “Angela Merkel a ţinut în viaţă Marea Coaliţie. Dedicarea ei, felul ei de a concepe politica totală ca moderaţie totală au fost, poate, indispensabile ca această alianţă să dureze patru ani, iar stabilitatea este valoare în sine în democraţia germană” (Dirk Kurbjuweit, op. cit. p.155). S-ar putea ca Angela Merkel să fi inaugurat “modelul politicii ce vine”: cel al politicii marilor coaliţii în slujba unor valori comune, lămurite şi respectate cu onestitate de politicieni competenţi şi cu simţ al răspunderii pentru comunitate.
Angela Merkel a venit pe scena politicii federale germane din cercetarea ştiinţifică a fostei Germanii de răsărit. Traseul de cercetător ştiinţific într-o unitate a Academiei de la Berlin a lăsat, oare, urme în felul de a gândi şi de a proceda al viitoarei cancelare federale? Răspunsul cu totul exact este anevoios, căci înclinaţii personale puteau, în aceeaşi măsură, influenţa acest fel de a proceda. Oricum, o reporteră a surprins cu destulă precizie împrejurarea că “cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Merkel sunt structuraţi cu totul precum ea. Cerebrali, orientaţi spre analize obiective, realişti, pragmatici - şi extraordinar de tăcuţi şi loiali” (Margaret Heckel, op. cit. p. 14). Calitatea înaltă a abordării caracterizează astfel acest fel de a gândi şi de a proceda.
Felul însuşi de a proceda s-a confirmat în câteva rânduri, în deciziile pe care Angela Merkel a fost chemată să le ia. Acelaşi reportaj evocă ceea ce s-a petrecut în după-amiaza zilei de 10 octombrie 2010, când sistemul financiar mondial se afla în faţa pericolului prăbuşirii, iar cancelara federală a Germaniei, împreună cu ministrul de Finanţe de atunci, au luat decizia istorică: intervenţia guvernamentală cu 480 de miliarde de euro pentru sprijinirea băncilor. Câteva ore mai târziu, preşedintele SUA avea să anunţe intervenţia guvernului american cu 700 de miliarde de dolari în favoarea băncilor. Ideea celebrului “Konjunkturpaket” avea să facă epocă. Angela Merkel a transformat, cu pricepere, clarviziune şi curaj, clipa vecină unei prăbuşiri financiare a lumii civilizate într-un succes. “Economia mondială - spunea ea în acel moment - trăieşte în aceste săptămâni cea mai gravă criză din ultimii douăzeci de ani ai ultimului secol. În ultima săptămână, pieţele hotărâtoare ale sistemului nostru economic, pieţele monetare, au devenit, practic, incapabile de funcţionare” (Robin Mishra, op. cit. p.51). Concluzia pe care Angela Merkel a tras-o a rămas, de asemenea, de importanţă istorică: “Avem de-a face cu excese ale pieţelor. Sarcina statului într-o economie de piaţă socială este controlul. Statul este păzitorul ordinii” (Ibidem, p. 54). Iar cine cunoaşte evoluţia ulterioară a dezbaterilor internaţionale despre criza financiară izbucnită în 2008 ştie că tocmai această concluzie s-a confirmat şi asumat.
Ştim astăzi prea bine că nu există alternativă funcţională la economia de piaţă. Mai ştim că acea “political correctness”, care face să nu se discute ceea ce este de făcut cu economia de piaţă, nu dă rezultate. Angela Merkel a avut realismul şi curajul să discute pe faţă, să-şi asume iniţiativa unei intervenţii a statului pentru a salva economia de piaţă şi să spună răspicat: “Avem de pus piatra de temelie pentru o nouă structurare a pieţei financiare. Cu aceasta, vrem să apară o nouă încredere: încredere între bănci, încredere în economie, încredere a cetăţenilor...”(Ibidem, p.52). În situaţia istorică în care printre politicienii epocii noastre mai sunt tentaţii ale “statului invadant”, precum şi aspiraţii ale “satului minimal” sau “debil”, Angela Merkel a păşit îndrăzneţ în “ţara nouă (Neuland)” a “statului ca păzitor al ordinii (der Staat ist Hüter der Ordnung)”. Cancelara Federală a apărat în maniera cea mai convingătoare, printre liderii politici ai timpului nostru, coresponsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece în societate. Într-o epocă în care răspunderea politicienilor dispare în spatele procedurilor sau în dosul pretextelor, în care, altfel spus, indiferenţa reprezentanţilor publici creşte, Angela Merkel a spus cât se poate de limpede: “îmi asum explicit coresponsabilitatea politicii pentru conştiinţa din comunitate în ceea ce priveşte normele, ideile şi atitudinile. Efortul etic este o problemă de supravieţuire a statului modern” (Ibidem, p. 108). La rândul ei, cancelara federală a Germaniei a arătat, pe drept - la distanţă de indiferentismul care se creează aproape inevitabil prin postularea neintervenţiei viziunilor în treburile statului - că “politica nu dă rezultate fără un fundament care se află dincolo de treburile curente”. Ea a dat glas convingerii profunde că “creştinismul nu este nepolitic şi a determinat hotărâtor rădăcinile Europei” (Ibidem, p. 108). Între implicarea bisericilor în politica curentă şi sterila abstinenţă politică, Angela Merkel reprezintă, cu înţelegere şi cu rectitudine morală, o concepere a politicii împreună cu fundamente care vin din marea tradiţie iudeo-creştină a Europei. Ea a argumentat cât se poate de limpede că “din imaginea creştină a omului nu se lasă derivate indicaţii concrete de acţiune în toate problemele politice ale zilei pentru partide şi parlamente. Voinţa decizională şi credinţa - sunt două lumi diferite. Ştim, însă, de asemenea: imagina creştină a omului nu este vreo formulă abstractă, politic fără obligaţii; ea este mai mult decât atât. Ea oferă orientare şi linie de conduită” (pp. 109-110).
Angela Merkel a subliniat răspicat cât de importantă a fost accentuarea, de către Papa Benedict al XVI-lea, în enciclica Caritas în Veritate (2009), a faptului că “primul capital care este de protejat şi de folosit este omul, persoana în întregul ei” (Ibidem, p. 115). În linia consacrată a creştin-democraţiei germane, cancelara federală a Germaniei a pus mereu accentul, în deciziile pe care le-a luat, pe acea “educaţie (Bildung)” care a făcut gloria şcolilor germane. Ea a reformulat într-un mod clarvăzător deviza lui Ludwig Erhard, care-şi propunea “Bunăstare pentru toţi!”, în forma “Educaţie pentru toţi!”, argumentând că “bunăstare pentru toţi înseamnă astăzi şi mâine educaţie pentru toţi” (Ibidem, p. 87). Ea a arătat cu deplină limpezime că “puterea libertăţii, ţara ideilor, răspunderea în lume - acestea au făcut Germania puternică... şi o fac şi astăzi” (Ibidem, p.149). Cancelara federală a Germaniei a arătat, chiar în dezbaterile asupra bugetului: “ştim că creativitatea oamenilor este cea mai importantă forţă productivă pe care o avem. De aceea, domeniul educaţiei se află în centrul investiţiilor: pentru acesta se pun la depoziţie două treimi din investiţiile activate, împreună, de federaţie şi de către landuri” (Ibidem, p. 60). Politica germană a educaţiei este astăzi, din nou, ca urmare a acestei optici a guvernului federal, una dintre cele mai inovative în zilele noastre.
Multe partide şi ţări îşi caută astăzi direcţia. Angela Merkel a argumentat mereu în favoarea mijlocului, a centrului (die Mitte) politic. “Aici, în centru, suntem noi - şi numai noi. Centrul este uman. De aceea, centrul este locul nostru. CDU a apărat, de la întemeierea sa, mereu, mijlocul politic” (Ibidem, p. 135). Valorile libertate, solidaritate, dreptate sunt cele care conduc politica de centru - o politică ce trebuie să rămână continuu deschisă spre înnoire şi, înainte de orice, capabilă să sesizeze întregul” (Ibidem, p. 138). Cancelara federală a afirmat convingător: “Eu cred că în Germania economia socială de piaţă este un bun fir călăuzitor... Principiile economiei sociale de piaţă sunt foarte simple şi, de asemenea, deplin univoce. Statul este păzitorul ordinii, economice şi sociale. Statul are funcţie clară. Competiţia este necesară. Ea are nevoie de măsură şi de răspundere socială” (Ibidem, p. 67). În discuţiile contemporane despre rolul statului, Angela Merkel a adus, cu siguranţă, un suflu proaspăt.
Angajamentul paneuropean al Germaniei postbelice a aflat în Angela Merkel o reprezentare lucidă şi convingătoare. Ea a arătat foarte limpede că “dacă Europa noastră va fi de succes, aceasta nu este încă stabilit astăzi. Dar este datoria noastră să luptăm pentru aceasta; aceasta este pentru mine neîndoielnic” (Ibidem, p.179). La distanţă de fatalismele şi de oportunismele vremii noastre, cancelara federală a Germaniei a argumentat că “globalizarea nu este ceva de felul unui destin. Nu, noi avem şansa şi avem datoria de a lua sub control globalizarea. În acest sens trebuie să punem în mişcare forţele noastre politice. Numai aşa modelul nostru de economie şi societate europeană se va susţine şi în timpurile globalizării” (Ibidem, p. 178). În reflecţiile asupra Europei unite, Angela Merkel a dat impulsuri fecunde.
Astăzi, sub numele Angelei Merkel se adună intervenţii energice de importanţă crucială pentru orientările Germaniei, ale Uniunii Europene şi ale lumii de astăzi. Sintagmele ce-i rezumă vederile - “Fără libertate nu este nimic”, “Libertate în răspundere”, “Educaţie pentru toţi”, “Ştiinţa autentică nu poate fi separată de etică”, “Trebuie să devenim mai luptători”, “Germania poate mai mult”, “Acolo unde suntem noi, este centrul”, ... “Să înaintăm în deschidere”, “Să nu aplicăm şabloane în privinţa fostei RDG”, “Să recunoaştem singularitatea Holocaustului”, “Germania nu va lăsa niciodată singur Israelul”, “Europa este unică” şi altele - aceste sintagme, aşadar, sunt grăitoare prin ele însele şi i-au procurat prestigiu. Actualul cancelar german, Angela Merkel, marchează, prin deciziile şi acţiunile ei, în mod benefic istoria germanilor de astăzi şi a devenit reper pentru acţiune în Europa şi în lume. Sub multe aspecte, aşa cum am arătat, ea a schimbat felul de a se face politică. O monografie recentă observă, pe bună dreptate, că “Angela Merkel a ţinut în viaţă Marea Coaliţie. Dedicarea ei, felul ei de a concepe politica totală ca moderaţie totală au fost, poate, indispensabile ca această alianţă să dureze patru ani, iar stabilitatea este valoare în sine în democraţia germană” (Dirk Kurbjuweit, op. cit. p.155). S-ar putea ca Angela Merkel să fi inaugurat “modelul politicii ce vine”: cel al politicii marilor coaliţii în slujba unor valori comune, lămurite şi respectate cu onestitate de politicieni competenţi şi cu simţ al răspunderii pentru comunitate.
DISTRIBUIE
Comenteaza
