Impozitul forfetar: eficienţă sau echitate?

Climatul macroeconomic dificil coroborat cu haosul bugetar au readus în prim-plan problema fiscalităţii. Autorităţile guvernamentale nu au reuşit încă să găsească modelul optim de impozitare pentru economia internă.

Taxele sunt considerate preţul civilizaţiei, iar identificarea unui sistem optim de impozitare constituie o problemă şi pe plan internaţional, mai ales în actualul context al crizei finanţelor publice. Guvernul a renunţat la impozitul minim, introdus în mai 2009 pentru a atenua impactul crizei economice asupra veniturilor bugetare, începând cu 1 octombrie, dar a anunţat introducerea unui impozit forfetar începând cu ianuarie 2011, care vizează în principal sectoarele predispuse la fenomenul evaziunii fiscale.

Una din cauzele renunţării la impozitul minim este impactul negativ pentru economia reală (după unele estimări, aproximativ 100.000 de firme şi-au suspendat activitatea ca urmare a introducerii acestui impozit).

Deşi criticat de mediul de afaceri şi de mass-media, impozitul forfetar este considerat de unii economişti drept un etalon pentru alte forme imperfecte de impozitare, dat fiind că un astfel de impozit poate fi privit ca o formă ideală de taxare din punctul de vedere al criteriului eficienţei. În general, taxele introduc distorsiuni în economie, de la deciziile de alocare a resurselor până la cele de consum. Cu toate acestea, impozitul forfetar este o taxă care nu introduce distorsiuni, dat fiind că plătitorul de taxe nu poate influenţa obligaţia de a plăti impozitul, cu alte cuvinte nu îşi modifică comportamentul în ceea ce priveşte deciziile de alocare a resurselor.

Cu toate acestea, trebuie menţionat principalul dezavantaj al impozitului forfetar: o astfel de taxă nu are în vedere capacitatea de a plăti, altfel spus nu satisface criteriul eficienţei. Totodată, este considerat o formă regresivă de impozitare: cu cât veniturile sunt mai mici, cu atât este mai mare ponderea taxei în totalul veniturilor. Motive pentru care nu prea este aplicat în practică. Printre statele dezvoltate în care regăsim forme de impozit forfetar se numără Franţa (din 1973) şi Elveţia. De menţionat, însă, faptul că administraţia Sarkozy şi-a manifestat intenţia de renunţare la impozitul forfetar în 2011. Având în vedere cele de mai sus, precum şi caracteristicile economiei interne (criza economică şi consecinţele acesteia, ponderea ridicată a economiei informale, impredictibilitatea fiscală, riscurile politic şi social), rămâne de văzut în ce măsură impozitul forfetar constituie o soluţie fiscală optimă.

Andrei Rădulescu, analist Target Capital