DISTRIBUIE
La finele săptămânii trecute s-a încheiat la Seul ultimul Summit G-20 din 2010 (grupul economiilor dezvoltate şi principalelor economii emergente, reprezentând 2/3 din populaţia lumii şi 90% din produsul intern brut (PIB) mondial.
Întâlnirea a avut loc într-un moment de răscruce pentru economia mondială. Criza financiară declanşată în Statele Unite în 2007 a generat cea mai severă criză economică de la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Ulterior, am asistat la declanşarea crizei finanţelor publice şi a crizei valutelor. Ajunse la finele programelor macroeconomice de susţinere, confruntate cu spectrul deflaţiei şi cu dezechilibre bugetare impresionante, statele dezvoltate se văd nevoite să adopte măsuri de consolidare bugetară. Rămâne însă de văzut în ce măsură aceste programe de consolidare bugetară pot fi implementate cu succes, mai ales că în prezent asistăm la o dezaccelerare a economiei mondiale (este suficient să menţionăm în acest context exemplul clasic al Greciei, unde deficitul bugetar s-a situat la 15% din PIB în 2009).
Totodată, unele bănci centrale au iniţiat noi măsuri neconvenţionale, cu un caracter preventiv, cel de a evita o nouă intrare în recesiune. Pe de altă parte, sunt şi bănci centrale în care procesul de normalizare a politicii monetare continuă, cum ar fi în Coreea de Sud. Mai mult, dezechilibrele comerciale ale statelor dezvoltate au cunoscut o reaccelerare în ultima perioadă, după atenuarea din perioada contracţiei economice. Este elocvent în acest context cazul economiei americane. Pe de altă parte, economiile emergente se confruntă cu probleme macroeconomice precum influxuri destabilizatoare de capital extern, execedent comercial şi/sau bugetar.
Cu alte cuvinte, vorbim despre o economie mondială dezechilibrată, care încă îşi caută un parcurs sustenabil pe termen mediu şi lung. O economie mondială care a evitat colapsul, dar ale cărei probleme s-au intensificat în ultimele trimestre. Putem vorbi şi de un moment de răscruce pentru gândirea economică. Majoritatea statelor de pe mapamond au aplicat cu încredere viziunea lui Keynes în 2008 şi 2009 pentru a evita colapsul, însă această metodă a condus la deficite bugetare ridicate, mai ales în statele obişnuite cu un comportament neortodox al finanţelor publice.
În acest moment se pune problema sustenabilităţii finanţelor publice şi trebuie menţionat cazul Europei de Sud, care se confruntă cu spectrul falimentului. Mai ales că în cazul Zonei Euro marja de manevră a politicilor macroeconomice a ţărilor membre este foarte redusă. Cu alte cuvinte, o nouă optică a retragerii politicilor macroeconomice de susţinere. Cum rămâne cu dolarul? Americanii au susţinut dintotdeauna că evoluţia dolarului nu constituie problema lor. Cu toate acestea, deprecierea dolarului în raport cu euro pe parcursul ultimelor luni a fost determinată şi de ultima decizie a Rezervei Federale.
Summit-ul de la Seul a adoptat un plan de acţiune cu mai multe direcţii. Principalele domenii vizate sunt politicile monetare şi de curs de schimb, comerţul internaţional, politici bugetare, reformele financiare. De asemenea, se menţionează reformele structurale: atenuarea normelor de reglementare şi a barierelor la nivel sectorial, reforma pieţei forţei de muncă, dezvoltarea resurselor umane, reforma sistemelor de fiscalitate, identificarea de noi surse sustenabile de dezvoltare, reforma sistemelor de sănătate şi de pensii, investiţiile în infrastructură. Nu în ultimul rând, problema reformei sistemului financiar şi a instituţiilor financiare internaţionale.
Deciziile G-20 sunt relevante pentru economia internă. România face parte din grupul economiilor de mici dimensiuni (un PIB de 116 miliarde de euro în 2009), cu un grad ridicat de deschidere (aproximativ 60%). Prin urmare, evoluţia economiei interne este dependentă de climatul macroeconomic mondial. Practic, economia internă este dependentă de mecanismul exporturi/investiţii, cu impact pentru consumul privat, principala componentă a PIB. Totodată, economia internă este expusă fluxurilor internaţionale de capital.
Andrei RĂDULESCU analist Target Capital
Totodată, unele bănci centrale au iniţiat noi măsuri neconvenţionale, cu un caracter preventiv, cel de a evita o nouă intrare în recesiune. Pe de altă parte, sunt şi bănci centrale în care procesul de normalizare a politicii monetare continuă, cum ar fi în Coreea de Sud. Mai mult, dezechilibrele comerciale ale statelor dezvoltate au cunoscut o reaccelerare în ultima perioadă, după atenuarea din perioada contracţiei economice. Este elocvent în acest context cazul economiei americane. Pe de altă parte, economiile emergente se confruntă cu probleme macroeconomice precum influxuri destabilizatoare de capital extern, execedent comercial şi/sau bugetar.
Cu alte cuvinte, vorbim despre o economie mondială dezechilibrată, care încă îşi caută un parcurs sustenabil pe termen mediu şi lung. O economie mondială care a evitat colapsul, dar ale cărei probleme s-au intensificat în ultimele trimestre. Putem vorbi şi de un moment de răscruce pentru gândirea economică. Majoritatea statelor de pe mapamond au aplicat cu încredere viziunea lui Keynes în 2008 şi 2009 pentru a evita colapsul, însă această metodă a condus la deficite bugetare ridicate, mai ales în statele obişnuite cu un comportament neortodox al finanţelor publice.
În acest moment se pune problema sustenabilităţii finanţelor publice şi trebuie menţionat cazul Europei de Sud, care se confruntă cu spectrul falimentului. Mai ales că în cazul Zonei Euro marja de manevră a politicilor macroeconomice a ţărilor membre este foarte redusă. Cu alte cuvinte, o nouă optică a retragerii politicilor macroeconomice de susţinere. Cum rămâne cu dolarul? Americanii au susţinut dintotdeauna că evoluţia dolarului nu constituie problema lor. Cu toate acestea, deprecierea dolarului în raport cu euro pe parcursul ultimelor luni a fost determinată şi de ultima decizie a Rezervei Federale.
Summit-ul de la Seul a adoptat un plan de acţiune cu mai multe direcţii. Principalele domenii vizate sunt politicile monetare şi de curs de schimb, comerţul internaţional, politici bugetare, reformele financiare. De asemenea, se menţionează reformele structurale: atenuarea normelor de reglementare şi a barierelor la nivel sectorial, reforma pieţei forţei de muncă, dezvoltarea resurselor umane, reforma sistemelor de fiscalitate, identificarea de noi surse sustenabile de dezvoltare, reforma sistemelor de sănătate şi de pensii, investiţiile în infrastructură. Nu în ultimul rând, problema reformei sistemului financiar şi a instituţiilor financiare internaţionale.
Deciziile G-20 sunt relevante pentru economia internă. România face parte din grupul economiilor de mici dimensiuni (un PIB de 116 miliarde de euro în 2009), cu un grad ridicat de deschidere (aproximativ 60%). Prin urmare, evoluţia economiei interne este dependentă de climatul macroeconomic mondial. Practic, economia internă este dependentă de mecanismul exporturi/investiţii, cu impact pentru consumul privat, principala componentă a PIB. Totodată, economia internă este expusă fluxurilor internaţionale de capital.
Andrei RĂDULESCU analist Target Capital
DISTRIBUIE
Comenteaza
