DISTRIBUIE
Doar zilele trecute am realizat cât au decăzut moravurile în “eterna şi fascinanta” noastră mahala. Caragiale a surprins trăsături unice ale lipsei individuale şi naţionale de caracter, însă comunismul şi postcomunismul au condus la proliferarea caracteristicilor negative, malefice sau sordide ale anumitor grupuri sau indivizi.
Eram la o petrecere VIP, unde participau anumiţi băştinaşi care se cred mai presus de Bill Gates, Roman Polanski ori Mario Vargas Llosa. Sunt amici de-ai mei, pe care oarecum îi apreciam pentru ceea ce au făcut după 1989. Mi-am dat seama însă că nu sunt decît nişte lachei. Dar să nu anticipez. Totul începuse bine, muzică excelentă, ascultată la nivel suportabil, iar la un moment dat se formase un grup restrâns, în care se spuneau bancuri politice. Sportul acesta se practicase intens în comunism, dispăruse parcă, dar acum renaşte. Oare de ce?
Nu vreau să-i deconspir pe amicii Lache şi Mache, aşa că voi codifica anumite date. Cei doi se întreceau la bancuri noi şi chiar nu înţeleg de unde culeg atâtea “producţii” inedite. Lache şi cu Mache au trecut la un moment dat la bancuri “tematice”: cu miliţieni-poliţişti, cu miniştri ori prefecţi, cu Geoană, Ponta ori Antonescu. Tocmai se întreceau în bancuri cu Elena Udrea, când Mache i-a făcut un semn lui Tache, care s-a îngălbenit brusc şi a schimbat pe loc subiectul, perorând despre Wikileaks. Apăruse Tache, mare mahăr în PD-L. Omul este cunoscut pentru faptul că “raportează” mai departe tot ce aude. Lache este un prosper afacerist, vrea să încheie un ditamai contractul cu statul, totul depinde de PD-L. Mache este o somitate în profesiunea lui, dar i s-a pus pata ca să obţină un post în diplomaţie, cu toate că n-are tangenţe cu domeniul, dar un pedelist foarte sus-pus îl ajută. Tache a devenit, în ultimul deceniu, un fel de “om de casă” în mai multe “palate”. Lache şi Mache se temeau că îi toarnă Tache că spun bancuri despre subiectul tabu din lumea lor.
Bancurile cu Elena Udrea s-au înmulţit. Explicaţia? Sunt prea mulţi cei care nu îndrăznesc să denunţe public dezmăţul de la vârful politicii autohtone. Un parlamentar pedelist “de mare curaj” spunea că resemnarea opiniei publice din România ar fi o “dificultate” în construirea “integrităţii” şi că ar fi nevoie de presiune civică. Laşitatea, lipsa demnităţii şi nesimţirea acestor personaje au condus la resemnarea liderilor pedelişti şi a tuturor susţinătorilor lui Băsescu din fosta intelectualitate critică. Ei s-au resemnat, nu opinia publică, în a denunţa orgia imoralităţii publice, aflată la originea promovării scandaloase a Elenei Udrea, un personaj grotesc, de stridentă mediocritate intelectuală, care nici măcar nu se ridică la standardele banale ale unui concurs de “miss”. Pentru PD-L şi politica băştinaşă, “cultul personalităţii” înălţat unei cucoane cu obscure origini mahalageşti este moartea meritocraţiei.
Este degradant, imoral şi “antiintegritate” pentru deontologii Ungureanu, Preda, Macovei, Voinescu, Baconski să se lase confiscaţi de aşa-zisa mişcare de “reformare” a PD-L patronată de mediocritatea Elena Udrea. Deplasarea atenţiei către corupţii pedelişti aleşi în funcţii şi care “aduc voturi” este o diversiune pentru a proteja corupţia morală maximă reprezentată de promovarea preferenţială a unei blonde vopsite. Dacă ar fi fost măcar la nivelul Brigitte Bardot, Kim Bassinger ori Michelle Pfeiffer, puteai să crezi că pseudoidolul erotic al politichiei dâmboviţene exercită o incontrolabilă fascinaţie colectivă. În politica românească, bancurile cu anumite personaje “de top” se substituie numai o vreme acţiunii politice bazate pe norme, proceduri ori sancţiuni. Tocmai de aceea, personajele groteşti căţărate mai sus de limita propriei competenţe sfârşesc prin a fi sancţionate violent ori degradant.
Lipsa de bun-simţ a personajelor care au devenit complici în scandalul promovării nonvalorii UE este un obstacol pentru consolidarea integrităţii în PD-L şi în politica naţională. Dacă nu opresc acest spectacol jenant, ei dovedesc că n-au nici măcar instinct de supravieţuire. Ca să mă întorc la amicii mei Lache şi Mache, nu-mi convine să-i văd cu pumnul în gură, ca să nu mai spună bancuri cu cine vor ei. Ar trebui o iniţiativă mediatică a unui concurs de “bancuri cu Elena Udrea”, ca să compenseze autocenzura lor.
Dan PAVEL
Nu vreau să-i deconspir pe amicii Lache şi Mache, aşa că voi codifica anumite date. Cei doi se întreceau la bancuri noi şi chiar nu înţeleg de unde culeg atâtea “producţii” inedite. Lache şi cu Mache au trecut la un moment dat la bancuri “tematice”: cu miliţieni-poliţişti, cu miniştri ori prefecţi, cu Geoană, Ponta ori Antonescu. Tocmai se întreceau în bancuri cu Elena Udrea, când Mache i-a făcut un semn lui Tache, care s-a îngălbenit brusc şi a schimbat pe loc subiectul, perorând despre Wikileaks. Apăruse Tache, mare mahăr în PD-L. Omul este cunoscut pentru faptul că “raportează” mai departe tot ce aude. Lache este un prosper afacerist, vrea să încheie un ditamai contractul cu statul, totul depinde de PD-L. Mache este o somitate în profesiunea lui, dar i s-a pus pata ca să obţină un post în diplomaţie, cu toate că n-are tangenţe cu domeniul, dar un pedelist foarte sus-pus îl ajută. Tache a devenit, în ultimul deceniu, un fel de “om de casă” în mai multe “palate”. Lache şi Mache se temeau că îi toarnă Tache că spun bancuri despre subiectul tabu din lumea lor.
Bancurile cu Elena Udrea s-au înmulţit. Explicaţia? Sunt prea mulţi cei care nu îndrăznesc să denunţe public dezmăţul de la vârful politicii autohtone. Un parlamentar pedelist “de mare curaj” spunea că resemnarea opiniei publice din România ar fi o “dificultate” în construirea “integrităţii” şi că ar fi nevoie de presiune civică. Laşitatea, lipsa demnităţii şi nesimţirea acestor personaje au condus la resemnarea liderilor pedelişti şi a tuturor susţinătorilor lui Băsescu din fosta intelectualitate critică. Ei s-au resemnat, nu opinia publică, în a denunţa orgia imoralităţii publice, aflată la originea promovării scandaloase a Elenei Udrea, un personaj grotesc, de stridentă mediocritate intelectuală, care nici măcar nu se ridică la standardele banale ale unui concurs de “miss”. Pentru PD-L şi politica băştinaşă, “cultul personalităţii” înălţat unei cucoane cu obscure origini mahalageşti este moartea meritocraţiei.
Este degradant, imoral şi “antiintegritate” pentru deontologii Ungureanu, Preda, Macovei, Voinescu, Baconski să se lase confiscaţi de aşa-zisa mişcare de “reformare” a PD-L patronată de mediocritatea Elena Udrea. Deplasarea atenţiei către corupţii pedelişti aleşi în funcţii şi care “aduc voturi” este o diversiune pentru a proteja corupţia morală maximă reprezentată de promovarea preferenţială a unei blonde vopsite. Dacă ar fi fost măcar la nivelul Brigitte Bardot, Kim Bassinger ori Michelle Pfeiffer, puteai să crezi că pseudoidolul erotic al politichiei dâmboviţene exercită o incontrolabilă fascinaţie colectivă. În politica românească, bancurile cu anumite personaje “de top” se substituie numai o vreme acţiunii politice bazate pe norme, proceduri ori sancţiuni. Tocmai de aceea, personajele groteşti căţărate mai sus de limita propriei competenţe sfârşesc prin a fi sancţionate violent ori degradant.
Lipsa de bun-simţ a personajelor care au devenit complici în scandalul promovării nonvalorii UE este un obstacol pentru consolidarea integrităţii în PD-L şi în politica naţională. Dacă nu opresc acest spectacol jenant, ei dovedesc că n-au nici măcar instinct de supravieţuire. Ca să mă întorc la amicii mei Lache şi Mache, nu-mi convine să-i văd cu pumnul în gură, ca să nu mai spună bancuri cu cine vor ei. Ar trebui o iniţiativă mediatică a unui concurs de “bancuri cu Elena Udrea”, ca să compenseze autocenzura lor.
Dan PAVEL
DISTRIBUIE
Comenteaza
