Programul Obama-Biden în învăţământ
- Scris de Andrei Marga
- 12 Dec 2010, 23:01
- Editorial
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Ceea ce se petrece în învăţământul din SUA este mereu instructiv pentru orice altă ţară, având în vedere succesele istorice, tehnologice, economice şi politice americane de după cel de Al Doilea Război Mondial.
Până în anii treizeci, Germania avea cel mai atrăgător sistem, iar direcţia mobilităţilor studenţilor era spre Heidelberg, Göttingen, Tübingen, München şi altele. Odată cu venirea la putere a lui Hitler, direcţia s-a schimbat, iar după 1945 SUA este incontestabil centrul învăţământului mondial.
De aceea, optica fiecărei administraţii americane a contat nu doar pentru americani, ci şi pentru ceilalţi interesaţi de pe glob. Îmi amintesc că în 1998, fiind la Washington DC pentru a rosti discursul inaugural la conferinţa mondială a educaţiei, organizată de Banca Mondială, într-o lungă întrevedere cu secretarul de stat pentru educaţie de atunci al SUA, Richard Riley, domnia sa îmi relata, în biroul său, cum surplusul bugetar al administraţiei Clinton-Gore a fost folosit pentru dotarea electronică minimă a fiecărei şcoli americane.
Cu un an în urmă s-a tipărit volumul The Obama Education Plan. An Education Week Guide (Jossey-Bass, A. Wiley Imprint, San Francisco, 2009), o sinteză a ideilor liderilor actualei administraţii americane privind învăţământul, cu comentarii, sugestii şi întrebări din partea sprijinitorilor. Care sunt opticile caracteristice ale acestui program pentru educaţie? Dacă citim discursul lui Barack Obama de acceptare a nominalizării reţinem patru accente majore: “educaţia timpurie”, “consolidarea profesională şi a condiţiei salariale a profesorului”, “standarde înalte” de performanţă şi “mai buna folosire a resurselor” (“more accountability”). Aceste accente au găsit un corespondent
în opţiunile majore ale programului.
În SUA există de aproape un deceniu o dezbatere acută asupra ponderii “educaţiei publice (public education)”. Council on Higher Education a publicat lucrări în care liderii unor universităţi de real prestigiu au reclamat deteriorarea sprijinului pentru universităţile publice, puse sub presiunea marketizării necondiţionate. “Planul Obama-Biden” are în vedere “restaurarea promisiunii educaţiei publice în America” şi asigură că “fiii Americii vor conduce din nou lumea în realizări, creativitate şi succes (p.215).
Ce măsuri majore se preconizează în aceste direcţii? Prima este trecerea la “preşcolaritatea voluntară, universală” (p.4), cu finanţarea indispensabilă, inclusiv pentru familii, mai ales pentru cele nevoiaşe. Sunt, desigur, şcoli “care au nevoie de ameliorări”, dar problema este de “a ameliora astfel de unităţi, mai curând decât de a le pedepsi”. O altă opţiune se referă la cadrele didactice (teachers). Datoria cadrului didactic este să evalueze elevul, dar nu prin “teste standardizate” şi nesemnificative (oarecum “bubbles”), ci în mod precis, individualizat (p.27). Datoria este de a crea şi cultiva “programe şcolare inovative” (p.51).
Barack Obama vrea să deschidă “o nouă eră a responsabilităţii mutuale în educaţie” care să-i implice, împreună, pe părinţi, cadre didactice, lideri şi cetăţeni. Programul său prevede crearea unui Teacher Service Scholarship, care asigură patru ani pentru pregătirea bachelor sau doi ani de pregătire specială graduată pentru învăţământ (p.217). Sprijinirea aparte a pregătirii cadrelor didactice, introducerea de stimulente pentru cei care promovează “practicile cele mai bune”, recunoaşterea activităţilor în condiţii aparte (comunităţile rurale, părţi anumite ale oraşelor), cu un cuvânt asigurarea demnităţii cadrului didactic, sunt altă opţiune majoră a programului actualei administraţii americane.
Programul Obama-Biden reafirmă consolidarea matematicii şi a ştiinţelor în curricula şcolilor şi universităţilor. Spre a mări accesibilitatea învăţământului superior pentru tineri se organizează American Opportunity Tax Credit – un sistem de sprijinire financiară a tinerilor, ce include obligaţia complementară de “community services” (p. 218). Se intensifică susţinerea pentru studenţi cu dizabilităţi.
Merită stăruit nu numai asupra opţiunilor majore ale programului Obama-Biden, ci şi asupra detaliilor, precum şi în dreptul a ceea ce s-a făcut până acum. Aceasta mai ales în ţările cu dificultăţi de orientare (care încearcă să înlocuiască reformele necesare ale educaţiei cu politizări mascate, în care adeziunea la partid trece drept indiciu profesional şi care caută zadarnic alternative la reforme axate pe valoarea şi demnitatea cadrului didactic), cum este, de pildă, România de astăzi.
De aceea, optica fiecărei administraţii americane a contat nu doar pentru americani, ci şi pentru ceilalţi interesaţi de pe glob. Îmi amintesc că în 1998, fiind la Washington DC pentru a rosti discursul inaugural la conferinţa mondială a educaţiei, organizată de Banca Mondială, într-o lungă întrevedere cu secretarul de stat pentru educaţie de atunci al SUA, Richard Riley, domnia sa îmi relata, în biroul său, cum surplusul bugetar al administraţiei Clinton-Gore a fost folosit pentru dotarea electronică minimă a fiecărei şcoli americane.
Cu un an în urmă s-a tipărit volumul The Obama Education Plan. An Education Week Guide (Jossey-Bass, A. Wiley Imprint, San Francisco, 2009), o sinteză a ideilor liderilor actualei administraţii americane privind învăţământul, cu comentarii, sugestii şi întrebări din partea sprijinitorilor. Care sunt opticile caracteristice ale acestui program pentru educaţie? Dacă citim discursul lui Barack Obama de acceptare a nominalizării reţinem patru accente majore: “educaţia timpurie”, “consolidarea profesională şi a condiţiei salariale a profesorului”, “standarde înalte” de performanţă şi “mai buna folosire a resurselor” (“more accountability”). Aceste accente au găsit un corespondent
în opţiunile majore ale programului.
În SUA există de aproape un deceniu o dezbatere acută asupra ponderii “educaţiei publice (public education)”. Council on Higher Education a publicat lucrări în care liderii unor universităţi de real prestigiu au reclamat deteriorarea sprijinului pentru universităţile publice, puse sub presiunea marketizării necondiţionate. “Planul Obama-Biden” are în vedere “restaurarea promisiunii educaţiei publice în America” şi asigură că “fiii Americii vor conduce din nou lumea în realizări, creativitate şi succes (p.215).
Ce măsuri majore se preconizează în aceste direcţii? Prima este trecerea la “preşcolaritatea voluntară, universală” (p.4), cu finanţarea indispensabilă, inclusiv pentru familii, mai ales pentru cele nevoiaşe. Sunt, desigur, şcoli “care au nevoie de ameliorări”, dar problema este de “a ameliora astfel de unităţi, mai curând decât de a le pedepsi”. O altă opţiune se referă la cadrele didactice (teachers). Datoria cadrului didactic este să evalueze elevul, dar nu prin “teste standardizate” şi nesemnificative (oarecum “bubbles”), ci în mod precis, individualizat (p.27). Datoria este de a crea şi cultiva “programe şcolare inovative” (p.51).
Barack Obama vrea să deschidă “o nouă eră a responsabilităţii mutuale în educaţie” care să-i implice, împreună, pe părinţi, cadre didactice, lideri şi cetăţeni. Programul său prevede crearea unui Teacher Service Scholarship, care asigură patru ani pentru pregătirea bachelor sau doi ani de pregătire specială graduată pentru învăţământ (p.217). Sprijinirea aparte a pregătirii cadrelor didactice, introducerea de stimulente pentru cei care promovează “practicile cele mai bune”, recunoaşterea activităţilor în condiţii aparte (comunităţile rurale, părţi anumite ale oraşelor), cu un cuvânt asigurarea demnităţii cadrului didactic, sunt altă opţiune majoră a programului actualei administraţii americane.
Programul Obama-Biden reafirmă consolidarea matematicii şi a ştiinţelor în curricula şcolilor şi universităţilor. Spre a mări accesibilitatea învăţământului superior pentru tineri se organizează American Opportunity Tax Credit – un sistem de sprijinire financiară a tinerilor, ce include obligaţia complementară de “community services” (p. 218). Se intensifică susţinerea pentru studenţi cu dizabilităţi.
Merită stăruit nu numai asupra opţiunilor majore ale programului Obama-Biden, ci şi asupra detaliilor, precum şi în dreptul a ceea ce s-a făcut până acum. Aceasta mai ales în ţările cu dificultăţi de orientare (care încearcă să înlocuiască reformele necesare ale educaţiei cu politizări mascate, în care adeziunea la partid trece drept indiciu profesional şi care caută zadarnic alternative la reforme axate pe valoarea şi demnitatea cadrului didactic), cum este, de pildă, România de astăzi.
DISTRIBUIE
Comenteaza
