DISTRIBUIE
Hans Magnus Enzensberger a publicat un volum de reportaje-eseuri bazate pe călătorii din anii optzeci în ţările europene, sub titlul Ach Europa?
Wahrnehmungen aus sieben Ländern (Suhrkamp, Frankfurt am Main, 1987). În fiecare reportaj-eseu, după cum în fiecare ţară (Suedia, Ungaria, Portugalia, Norvegia, Polonia, Spania, apoi pe scurt în capitalele Cehoslovaciei, României, Germaniei, Olandei, Finlandei) cunoscutul scriitor german găseşte semnele europenităţii, chiar dacă modificate de societatea modernităţii târzii. El află mai ales dovada concludentă a “diversităţii (Vielfältigkeit)” drept caracteristică proeminentă a culturii europene. Enzensberger este încântat de această diversitate, o exaltă ponderat şi contribuie la crearea acelei imagini a culturii europene drept unitate în diversitate prolifică pe care o preţuiesc mulţi exponenţi intelectuali ai Europei.
La două decenii de la acest “imn închinat multitudinii europene (Lobgesang auf die europäische Vielfalt)” Jürgen Habermas spune că “din Auch Europa! a rămas numai tonul de suspin (der seufzende Ton)”, căci Europa se află, destul de dramatic, în faţa unei alegeri cruciale: alegerea între abordarea neoliberală, care a urcat pe scenă în anii optzeci şi a dominat-o până astăzi, şi replasarea Europei “în mâinile popoarelor ei (in die Hände ihrer Bevölkerungen)”, care se conturează ca unică şansă de evitare a unei “prăbuşiri ameninţătoare a Uniunii Europene (der drohende Rückfall der Europäischen Union)”.
Ce are în vedere, de fapt, Habermas? Ca bază factuală (în volumul Auch Europa, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008), el a avut în vedere situaţia de “indecizie (Nichtentscheidung)” care a apărut în Uniunea Europeană după ce referendumurile din Franţa şi Olanda au fost negative pentru Constituţia europeană. “O indecizie în această situaţie este o decizie cu lungă bătaie (von großer Tragweite)” (p. 85) Pe un plan mai general, pentru Uniunea Europeană se pune problema “finalităţii (finalité)”, care pretinde o decizie. Dacă nu se ajunge “să se facă din unificarea europeană obiectul unui referendum la scară europeană, viitorul Uniuni Europene, în sensul ortodoxiei neoliberale, este hotărât” (p. 85).
Acum se pune în fapt “problema absenţei capacităţii de acţiune a Uniunii Europene” din trei direcţii. Prima constă în aceea că, în condiţiile globalizării, ale evoluţiei demografice şi ale imigraţiei sporite, “fără politici fiscale convergente, fără armonizare pe termen mediu a politicilor economice şi sociale abandonăm destinul modelului european de societate în mâini străine” (p.86). A doua constă în faptul că în lume s-a revenit la politica hegemonială de mare putere, perspectiva ciocnirii cu Islamul s-a întărit, unele structuri statale se destramă, urmările colonialismului au rămas, toate acestea “semnalizând o situaţie a lumii extrem de riscantă” (p. 86). În această situaţie, Uniunea Europeană este solicitată să-şi asume un rol distinct de SUA, China, India şi Japonia şi alături de aceste puteri mondiale.
A treia constă în împrejurarea că, în condiţiile “scindării Vestului (Spaltung des Westens)”, Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze profilul şi să se înzestreze cu “forţă militară”. Problema a atins asemenea dimensiuni încât Europa unită trebuie să se reformeze “pe baza unui referendum” la scara ei însăşi.
La două decenii de la acest “imn închinat multitudinii europene (Lobgesang auf die europäische Vielfalt)” Jürgen Habermas spune că “din Auch Europa! a rămas numai tonul de suspin (der seufzende Ton)”, căci Europa se află, destul de dramatic, în faţa unei alegeri cruciale: alegerea între abordarea neoliberală, care a urcat pe scenă în anii optzeci şi a dominat-o până astăzi, şi replasarea Europei “în mâinile popoarelor ei (in die Hände ihrer Bevölkerungen)”, care se conturează ca unică şansă de evitare a unei “prăbuşiri ameninţătoare a Uniunii Europene (der drohende Rückfall der Europäischen Union)”.
Ce are în vedere, de fapt, Habermas? Ca bază factuală (în volumul Auch Europa, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2008), el a avut în vedere situaţia de “indecizie (Nichtentscheidung)” care a apărut în Uniunea Europeană după ce referendumurile din Franţa şi Olanda au fost negative pentru Constituţia europeană. “O indecizie în această situaţie este o decizie cu lungă bătaie (von großer Tragweite)” (p. 85) Pe un plan mai general, pentru Uniunea Europeană se pune problema “finalităţii (finalité)”, care pretinde o decizie. Dacă nu se ajunge “să se facă din unificarea europeană obiectul unui referendum la scară europeană, viitorul Uniuni Europene, în sensul ortodoxiei neoliberale, este hotărât” (p. 85).
Acum se pune în fapt “problema absenţei capacităţii de acţiune a Uniunii Europene” din trei direcţii. Prima constă în aceea că, în condiţiile globalizării, ale evoluţiei demografice şi ale imigraţiei sporite, “fără politici fiscale convergente, fără armonizare pe termen mediu a politicilor economice şi sociale abandonăm destinul modelului european de societate în mâini străine” (p.86). A doua constă în faptul că în lume s-a revenit la politica hegemonială de mare putere, perspectiva ciocnirii cu Islamul s-a întărit, unele structuri statale se destramă, urmările colonialismului au rămas, toate acestea “semnalizând o situaţie a lumii extrem de riscantă” (p. 86). În această situaţie, Uniunea Europeană este solicitată să-şi asume un rol distinct de SUA, China, India şi Japonia şi alături de aceste puteri mondiale.
A treia constă în împrejurarea că, în condiţiile “scindării Vestului (Spaltung des Westens)”, Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze profilul şi să se înzestreze cu “forţă militară”. Problema a atins asemenea dimensiuni încât Europa unită trebuie să se reformeze “pe baza unui referendum” la scara ei însăşi.
DISTRIBUIE
Comenteaza
