DISTRIBUIE
Azi sindicaliştii, ieri vameşii, înainte magistraţii, profesorii, medicii, militarii, bugetarii, pensionarii, ziariştii, parlamentarii, partidele, minerii, angajaţii de la Finanţe, poliţiştii. A scăpat cineva? Nu vă îngrijoraţi, se va ocupa. Cât mai are din mandat (că mai are... cine are) se va ocupa să nu rămână piatră pe piatră. Pe ce se bazează supremul?
Pe firea blândă şi primitoare a românului (aşa scrie la cărţile de şcoală: românu-i răbdător şi primitor). În fiecare zi primim lecţii de urât oamenii. Marţi a fost doar un episod penibil. Marţi a fost doar o repetiţie cu costume la un film al anilor ‘50. Cum să înfierăm fără profesor...
Panarama de ieri a necesitat un pic de deranj. Spun panaramă pentru a nu lăsa loc de dubiu în privinţa diferenţei dintre conferinţă de presă, show, cabaret politic etc. şi prestaţia unui sindicat al cărui lider s-a remarcat în ochii celor care (mai) gândesc prin afirmaţia de săptămâna trecută: “Vasile Marica e vinovat. Aveţi probe? Chiar domnul preşedinte a spus că e corupt - ziarist. Asta nu e o dovadă - Lincu. Vi se pare de neglijat că preşedintele ţării a spus că e corupt?”... Sigur, lipseşte doar Kafka să ia notiţe conştiincios. Sigur, şi Caragiale are de învăţat, dar, la naiba, ăştia au murit, iar noi am rămas aici cu Lincu, un poliţist de buzunar, cu frustrări cât casa. (Vă rog să nu mă întrebaţi pentru că dacă o faceţi - Ce frustrări are adică?, vă răspund pe loc: că n-a luat el şpaga de care îl bănuieşte pe celălalt - fără dovezi însă) Am rămas cu Lincu de la Pro Lex faţă în faţă, umăr la umăr ani de zile, cu Marica, de la Sed Lex. Aici aş lua acest LEX şi i-aş cârpi peste ochi. În părţi egale. Pe mine mă enervează Marica uneori de-mi dau lacrimile. De exemplu, când în loc să se bată pe legalitatea demersurilor intră în jocul ăluilalt şi-şi zic de neamuri...
Revin la Lincu şi la meschinăria scopului (Îşi va creşte sindicatul. Cu cine? Cu corupţii celuilalt sindicat? Asta-i întrebarea.) Şi la stupiditatea abordării; Marica e vinovat pentru că aşa a zis preşedintele. Apoi pune de-o conferinţă de presă televizată, unde nu poate aduce decât un puşcăriabil (fost lucrător vamal, condamnat etc.) şi nici o dovadă! Nu, nu suntem în curtea balamucului. Suntem între lideri care se vor responsabili. Şi nu mă refer neapărat la cei sindicali.
Breaking news: Pe agenţii vine fix acum ştirea că Berlusconi a fost trimis în judecată pentru abuz de putere. Deci se poate (ora 12:00 şi 20:00) şi poate că a venit la ţanc ştirea ca să-mi reiau şirul de gânduri de la comandant, nu de la executanţi.
Nu vreau să bârfesc comandantul. Deloc. Subliniez doar cu tristeţe că dintre toate metodele de conducere - mutarea atenţiei a găsit-o pe cea mai scârboasă. Divide et impera la un neam înclinat istoric la delaţiune... brrr... Te ia cu frig. Comunismul a adus mai multă Securitate decât era necesar pe cap de locuitor. Aceia mulţi au lucrat prin şi mai mulţi informatori. O bună parte au rămas şomeri după ‘90. Agenţi perfecţi pentru bătăliile verbale de stradă, piaţă, scară de bloc.
E suficient ca în acest mediu neasanat şi needucat adesea să arunci un sâmbure: vecinul are salariu nesimţit sau pensia... şi începe... sau... ia să ne uităm în declaraţia de avere... ia uite câte are ăsta...(nu contează că le-a obţinut legal... pe cei care le-au obţinut nelegal n-o să-i vedeţi târâţi în faţa opiniei publice inflamate).
Ca să n-o lungesc, supremul conduce prin metoda capra vecinului. Nu contează că-i schiloadă, să moară!
Sigur că nu vă place celor cărora vi se mai pare că aşa se face dreptatea. Aşa cum? Răsturnând în capul României un continent de gunoi? Cine mai rămâne în picioare, curat, după aventura acestor ani şi bravura acestui mod de a-i conduce pe români? Cine se mai simte bun de împărtăşanie în biserică după câtă minciună ni s-a servit, de-am ajuns să minţim involuntar citând autorităţile. Sau pe el însuşi?
Nu mai cred în reabilitarea românilor. Parlamentarii sunt nişte lepre chiulangioaice (mai puţin ai lor, care-s fruntaşi). Partidele-s ticăloase (excepţie al lor). Ziariştii - nişte bestii vândute (cu excepţia celor ce preamăresc băsismul, dar întâmplător sunt mai toţi în fel de fel de funcţii...). Profesorii fac meditaţii (e şi asta o vină, spun analfabeţii). Medicii iau şpagă (drept pentru care, pe lângă salarii de mizerie, le luăm spitalele de sub ei). Militarii sunt nişte... Doamne, câte am auzit de la ăia care au urât stagiul militar (aici veţi vedea cu timpul că au crescut nişte pensii cu puţin, au scăzut o droaie cu mult... Brief: dihonia între militari a fost semănată, aleluia!). Poliţiştii sunt nenorociţi (Am citat din şeful lor. Şi în nenorocirea lor, nu se mai lasă prostiţi cu mersul pe lângă Logan şi prinsul hoţilor cu mâna goală). Bugetarii sunt dincolo de plaga societăţii, părinţii noştri în multe cazuri... Şi am să vă amintesc o categorie (în afară de cei specific pomeniţi). Pompierii. Ăia la care dacă mai facem economie la benzină putem să o folosim măiastru (benzina economisită) la completarea efectelor verii care va veni. Şi va veni nesmintit cu peste 40 de grade şi binecuvântările lor. Dar noi cu pârjolirea holdelor suntem obişnuiţi de la turci... Putem să ne punem pe cântat o doină nouă. Doina de ciudă, că de jale nu mai e loc... Şi, în fine, pensionarii. Puterea actuală a dat cea mai tare lovitură când v-a învăţat să-i urâţi. Că-s prea mulţi, trăiesc prea mult. Ei, bunicii voştri, părinţii, voi înşivă.
Acum şi aici am auzit prima oară vorbindu-se despre moarte ca despre o “ieşire naturală din sistem”. Mama cinismului.I-am detestat pe comunişti că nu ţineau seama de oameni (vezi canale, Casa Poporului, munci pe şantiere, închisori politice. La care au pierit fix oameni!), dar aşa de cinici nu au fost şi parcă era şi un mărunt bine în tot răul (casa, serviciul, parcă le avea toată lumea). Şi nici mizeria morală nu era nesfârşită. Avea ceva limite... parcă...
Dar ce tristeţe mai mare pot avea decât că ajung să vorbesc cu ceva duioşie despre anii chinuiţi dinainte de ‘89? Ce dramă mai profundă decât că sunt tot mai mulţi cei care regretă sfântul socialism? (N-am fost niciodată în viaţă în vreun partid. Ca să n-avem vorbe vreodată.)
Ce suferinţă mai mare vedeţi decât că suntem învăţaţi să urâm oamenii! Pe cei de lângă noi! Pe cei care nu-s ca noi! Pe noi înşine în final...
Am ales cândva să nu-mi urăsc poporul. Şi m-am dat deoparte din marile confruntări ale ultimei campanii. Incorectă în esenţă. Murdară în fond. Şi mi-am închipuit că odată cu anul 2010 vom încheia campaniile şi... puternicii puterii vor face ceva “pentru români”.
De atunci încoace nu am văzut decât o campanie unică: să urâm oamenii! Pe cei de lângă noi! Pe cei care nu-s ca noi! Pe noi înşine, bugetari, pensionari, mămici, persoane cu copii în braţe... şamd.
Şi cred că trebuia să vă scriu ca să vă rog să nu lăsaţi să se întâmple... ceea ce tocmai se petrece.
Ne ajunge sărăcia. Nu ne lipseşte şi dihonia asta cumplită. Dar avem parte de ea. Ca să rezist am citit, am aşteptat să plece Ceauşescu. Şi într-o zi el a murit şi gata.
E simplu. Dacă nu urăşti e mai uşor... mai uman. Aşa că citesc şi aştept să plece.
Şi într-o zi...
Anca FLOREA
Panarama de ieri a necesitat un pic de deranj. Spun panaramă pentru a nu lăsa loc de dubiu în privinţa diferenţei dintre conferinţă de presă, show, cabaret politic etc. şi prestaţia unui sindicat al cărui lider s-a remarcat în ochii celor care (mai) gândesc prin afirmaţia de săptămâna trecută: “Vasile Marica e vinovat. Aveţi probe? Chiar domnul preşedinte a spus că e corupt - ziarist. Asta nu e o dovadă - Lincu. Vi se pare de neglijat că preşedintele ţării a spus că e corupt?”... Sigur, lipseşte doar Kafka să ia notiţe conştiincios. Sigur, şi Caragiale are de învăţat, dar, la naiba, ăştia au murit, iar noi am rămas aici cu Lincu, un poliţist de buzunar, cu frustrări cât casa. (Vă rog să nu mă întrebaţi pentru că dacă o faceţi - Ce frustrări are adică?, vă răspund pe loc: că n-a luat el şpaga de care îl bănuieşte pe celălalt - fără dovezi însă) Am rămas cu Lincu de la Pro Lex faţă în faţă, umăr la umăr ani de zile, cu Marica, de la Sed Lex. Aici aş lua acest LEX şi i-aş cârpi peste ochi. În părţi egale. Pe mine mă enervează Marica uneori de-mi dau lacrimile. De exemplu, când în loc să se bată pe legalitatea demersurilor intră în jocul ăluilalt şi-şi zic de neamuri...
Revin la Lincu şi la meschinăria scopului (Îşi va creşte sindicatul. Cu cine? Cu corupţii celuilalt sindicat? Asta-i întrebarea.) Şi la stupiditatea abordării; Marica e vinovat pentru că aşa a zis preşedintele. Apoi pune de-o conferinţă de presă televizată, unde nu poate aduce decât un puşcăriabil (fost lucrător vamal, condamnat etc.) şi nici o dovadă! Nu, nu suntem în curtea balamucului. Suntem între lideri care se vor responsabili. Şi nu mă refer neapărat la cei sindicali.
Breaking news: Pe agenţii vine fix acum ştirea că Berlusconi a fost trimis în judecată pentru abuz de putere. Deci se poate (ora 12:00 şi 20:00) şi poate că a venit la ţanc ştirea ca să-mi reiau şirul de gânduri de la comandant, nu de la executanţi.
Nu vreau să bârfesc comandantul. Deloc. Subliniez doar cu tristeţe că dintre toate metodele de conducere - mutarea atenţiei a găsit-o pe cea mai scârboasă. Divide et impera la un neam înclinat istoric la delaţiune... brrr... Te ia cu frig. Comunismul a adus mai multă Securitate decât era necesar pe cap de locuitor. Aceia mulţi au lucrat prin şi mai mulţi informatori. O bună parte au rămas şomeri după ‘90. Agenţi perfecţi pentru bătăliile verbale de stradă, piaţă, scară de bloc.
E suficient ca în acest mediu neasanat şi needucat adesea să arunci un sâmbure: vecinul are salariu nesimţit sau pensia... şi începe... sau... ia să ne uităm în declaraţia de avere... ia uite câte are ăsta...(nu contează că le-a obţinut legal... pe cei care le-au obţinut nelegal n-o să-i vedeţi târâţi în faţa opiniei publice inflamate).
Ca să n-o lungesc, supremul conduce prin metoda capra vecinului. Nu contează că-i schiloadă, să moară!
Sigur că nu vă place celor cărora vi se mai pare că aşa se face dreptatea. Aşa cum? Răsturnând în capul României un continent de gunoi? Cine mai rămâne în picioare, curat, după aventura acestor ani şi bravura acestui mod de a-i conduce pe români? Cine se mai simte bun de împărtăşanie în biserică după câtă minciună ni s-a servit, de-am ajuns să minţim involuntar citând autorităţile. Sau pe el însuşi?
Nu mai cred în reabilitarea românilor. Parlamentarii sunt nişte lepre chiulangioaice (mai puţin ai lor, care-s fruntaşi). Partidele-s ticăloase (excepţie al lor). Ziariştii - nişte bestii vândute (cu excepţia celor ce preamăresc băsismul, dar întâmplător sunt mai toţi în fel de fel de funcţii...). Profesorii fac meditaţii (e şi asta o vină, spun analfabeţii). Medicii iau şpagă (drept pentru care, pe lângă salarii de mizerie, le luăm spitalele de sub ei). Militarii sunt nişte... Doamne, câte am auzit de la ăia care au urât stagiul militar (aici veţi vedea cu timpul că au crescut nişte pensii cu puţin, au scăzut o droaie cu mult... Brief: dihonia între militari a fost semănată, aleluia!). Poliţiştii sunt nenorociţi (Am citat din şeful lor. Şi în nenorocirea lor, nu se mai lasă prostiţi cu mersul pe lângă Logan şi prinsul hoţilor cu mâna goală). Bugetarii sunt dincolo de plaga societăţii, părinţii noştri în multe cazuri... Şi am să vă amintesc o categorie (în afară de cei specific pomeniţi). Pompierii. Ăia la care dacă mai facem economie la benzină putem să o folosim măiastru (benzina economisită) la completarea efectelor verii care va veni. Şi va veni nesmintit cu peste 40 de grade şi binecuvântările lor. Dar noi cu pârjolirea holdelor suntem obişnuiţi de la turci... Putem să ne punem pe cântat o doină nouă. Doina de ciudă, că de jale nu mai e loc... Şi, în fine, pensionarii. Puterea actuală a dat cea mai tare lovitură când v-a învăţat să-i urâţi. Că-s prea mulţi, trăiesc prea mult. Ei, bunicii voştri, părinţii, voi înşivă.
Acum şi aici am auzit prima oară vorbindu-se despre moarte ca despre o “ieşire naturală din sistem”. Mama cinismului.I-am detestat pe comunişti că nu ţineau seama de oameni (vezi canale, Casa Poporului, munci pe şantiere, închisori politice. La care au pierit fix oameni!), dar aşa de cinici nu au fost şi parcă era şi un mărunt bine în tot răul (casa, serviciul, parcă le avea toată lumea). Şi nici mizeria morală nu era nesfârşită. Avea ceva limite... parcă...
Dar ce tristeţe mai mare pot avea decât că ajung să vorbesc cu ceva duioşie despre anii chinuiţi dinainte de ‘89? Ce dramă mai profundă decât că sunt tot mai mulţi cei care regretă sfântul socialism? (N-am fost niciodată în viaţă în vreun partid. Ca să n-avem vorbe vreodată.)
Ce suferinţă mai mare vedeţi decât că suntem învăţaţi să urâm oamenii! Pe cei de lângă noi! Pe cei care nu-s ca noi! Pe noi înşine în final...
Am ales cândva să nu-mi urăsc poporul. Şi m-am dat deoparte din marile confruntări ale ultimei campanii. Incorectă în esenţă. Murdară în fond. Şi mi-am închipuit că odată cu anul 2010 vom încheia campaniile şi... puternicii puterii vor face ceva “pentru români”.
De atunci încoace nu am văzut decât o campanie unică: să urâm oamenii! Pe cei de lângă noi! Pe cei care nu-s ca noi! Pe noi înşine, bugetari, pensionari, mămici, persoane cu copii în braţe... şamd.
Şi cred că trebuia să vă scriu ca să vă rog să nu lăsaţi să se întâmple... ceea ce tocmai se petrece.
Ne ajunge sărăcia. Nu ne lipseşte şi dihonia asta cumplită. Dar avem parte de ea. Ca să rezist am citit, am aşteptat să plece Ceauşescu. Şi într-o zi el a murit şi gata.
E simplu. Dacă nu urăşti e mai uşor... mai uman. Aşa că citesc şi aştept să plece.
Şi într-o zi...
Anca FLOREA
DISTRIBUIE
Comenteaza
