În genunchi în faţa Unchiului Sam. Ok, dar ce am obţinut?.

Devoalarea telegramelor, cablogramelor şi bârfogramelor WikiLeaks mi-au confirmat anumite păreri şi mi-au arătat că până şi cel mai puternic stat al planetei la ora actuală mizează sau cel puţin uzează de informaţii de tip bârfă, de tip şuşanea, can-can sau “radio şanţ”.

În acest moment, pentru mine cel puţin, acel sinistru "se spune" a urcat la valoare de "cu siguranţă", dacă ar fi să procesez informaţii după logica Ambasadei SUA la Bucureşti.

Sper, totuşi, ca modalitatea de informare să fie alta în cazul Departamentului de Stat al SUA, altfel ar fi mult prea trist. Mi-ar fi zdrobit un mit al Intelligence-ului american. În acest moment, agenţii serviciilor de informaţii americane îmi par doar nişte arici-pogonici care încearcă să ofere rapoarte de informaţii, de multe ori vitale pentru abordarea americană în respectiva ţară sau chiar în regiune, pe baza unor informaţii obţinute la discuţii de "bufet de ţară" sau chiar "bârfe de tip manea".

Nu am aflat mai nimic notabil, dar ni s-au confirmat nişte informaţii pe surse, nişte bârfe de cafenea şi anumite informaţii care au circulat în spaţiul public românesc în ultimii 5 ani.

Cu adevărat importante îmi par doar trei lucruri. Primul, poate cel mai important dacă ar fi să gândim strict din punct de vedere al interesului României ca stat, este miza exclusivă pusă pe Statele Unite ale Americii de către preşedintele nostru. Astăzi, după citirea unora dintre cablogramele WikiLeaks, nu mi se mai pare deloc deplasată reacţia Franţei, Italiei, Germaniei sau chiar a Spaniei şi Marii Britanii la adresa României în ultimii 2-3 ani. Aici intră inclusiv reacţia dură a Germaniei şi Franţei cu privire la aşteptata, dar tot mai puţin prezumtiva aderare a României la spaţiul Schengen.

E foarte clar, preşedintele Băsescu şi România au mizat exclusiv pe cartea americană în jocul politic şi chiar economic internaţional. Axa enunţată chiar la începutul primului mandat de preşedinte al lui Traian Băsescu, Bucureşti - Londra - Washington nu a rămas un simplu enunţ bombastico-ireal. România lui Traian Băsescu a jucat exclusiv pro-american, mizând totul pe o singură carte, chiar cu riscul de
a intra în era glaciară a diplomaţiei cu marile puteri europene şi chiar într-un conflict diplomatic deschis cu Rusia răsăriteană.

Sigur că până la urmă rămâne o întrebare deschisă în faţa analiştilor relaţiilor internaţionale şi a istoricilor de peste generaţii... A fost, oare, cartea americană pe faţă cea câştigătoare pentru România anilor 2005-2010? Nu ar fi meritat oare românii în această perioadă şi o apropiere faţă de "panzerul" economic german sau chiar faţă de Franţa şi Italia întru latinitate? E greu de răspuns la această întrebare acum şi mai ales e greu de spus dacă politica răcelii totale faţă de Rusia lui Putin nu a dus România într-o fundătură economică, cel puţin din punct de vedere al dependenţei de gaze, dacă nu chiar şi în abandonarea unei pieţe unde produsele româneşti aveau ceva şanse de a fi poate competitive.

Dar dacă relaţia abruptă cu Rusia ar mai putea fi explicată, în nici un caz nu văd ce explicaţii se vor găsi pentru fundul întors Franţei şi mai ales Germaniei şi Austriei, cei doi investitori principali în economia românească ante-Băsescu. Mă rog, ca fapt divers, mi se pare extrem de grav că în ultimii 5 ani nici un membru al vreunui guvern român, fie el PD-PNL, PNL-UDMR-PSD sau apoi PDL-UNPR-UDMR, nu a fost măcar vorbitor de germană, dacă nu un susţinător al interesului liniei germanice în România!?

La fel, ne-am putea întreba de ce România nu a reuşit după 6 ani de politică în genunchi să obţină măcar anularea vizelor? Cablograma referitoare la scoaterea vizelor pentru cetăţenii români la un eventual schimb sau condiţionare, cu reluarea adopţiilor internaţionale, mi se pare relevantă pentru stabilirea statutului jenant al României ca ţară în raport cu SUA.

Preşedintele Băsescu a reuşit un lucru incredibil, să izoleze România în Europa, fără însă să obţină mai mult decât promisiuni din partea bunului Unchi Sam. România este astăzi privită cu ostilitate şi cu totală neîncredere în Europa, fără a obţine avantaje directe din relaţia privilegiată cu Statele Unite.

Pentru Departamentul de Stat al SUA, este foarte posibil ca relaţia cu România şi preşedintele său să nu fie în nici un fel alta decât cea cu Egiptul lui Hosni Mubarak?! De amândouă ţările şi ambii lideri SUA s-a folosit, dar fără să ofere cu aceeaşi greutate în balanţă şi avantaje... Asta e, vom vedea dacă a fost bine sau rău în viitorul mai apropiat decât poate ne-am dori...

De altfel, m-a şocat pur şi simplu că după mai bine de 30 de ani de la încheierea Războiului Rece SUA este încă extrem, extrem de sensibilă la eventuala influenţă în zonă a "Ursului de la Răsărit". Marele duşman, Rusia lui Stalin, Hrusciov sau Brejnev, este încă o tema de referinţă în abordarea geostrategică a SUA, chiar dacă astăzi Putin şi Medvedev doar încearcă o repoziţionare a Rusiei în spaţiul european. Sau poate au reuşit şi au aflat şi oficialii SUA, ceea ce le dă fiori reci pe spate, cine ştie?

Oricum, faţă de Germania sau Franţa, extrem de atente la respectarea statului de drept şi a valorilor democraţiei reprezentative, e foarte clar că SUA nu se diferenţiază, din păcate, foarte mult de Rusia lui Putin la grija faţă de respectarea drepturilor cetăţeneşti în statele în care au interese sau pe care doar le folosesc - de văzut Egiptul, Bahrein, Siria sau nenumărate ţări din America de Sud sau Orient.

Dar poate cea mai puternică confirmare din cablogramele WikiLeaks vine în zona justiţiei din România lui Traian Băsescu. Mai precis, din zona influenţării justiţiei de către Palatul Cotroceni, zona unde din nou nu am văzut nici o reacţie a Departamentului de Stat al SUA.

Cablogramele ne demonstrează că Palatul prezidenţial a fost direct implicat în cauzele penale şi civile ale fostului premier Adrian Năstase, în scurgerile voite de informaţii în cazul Norica Nicolai sau în actul de justiţie aşa-zis
anti-oligarhic. Despre prestaţia Palatului Cotroceni în apărarea dreptăţii de după moarte, dacă a vieţii nu e în stare, a unui cetăţean român, dezvăluirile din cablograme sunt evidente; pentru Preşedinţia României cazul morţii clujeanului Teo Peter în coliziunea directă cu un cetăţean american mai presus de lege nu a avut decât relevanţa unei intoxicaţii generate de puţin mai mult alcool decât poate absorbi un organism de alcoolic în mod normal...

P.S. Despre faptul că preşedintele României cerea şefului FBI, serviciu intern de informaţii al Statelor Unite!, să fie prezent în România, cel puţin cât este CIA!, mi se pare un gest care cu siguranţă va arunca în aer serviciile de informaţii ale Franţei şi Germaniei şi poate ale tuturor statelor europene. Preşedintele României a avut o cerinţă de om fără discernământ politic şi, desigur, fără aptitudini diplomatice.