Este o criză cu cauze eminamente indigene (chiar dacă investiţiile externe de capital şi restrângerea unor pieţe din alte ţări au avut o influenţă). Mulţi cetăţeni sunt în situaţie dificilă, chiar dramatică, şi recurg la soluţia extremă: emigrarea. Marea majoritate dezaprobă politica dusă de autorităţile actuale şi îşi exprimă difuz nemulţumirea: în sondaje, în scrisori, în forme de protest.
Criza fiind atât de ramificată şi de profundă, iar nemulţumirea atât de extinsă, cu soluţii extreme, la noi capătă sens întrebarea: în definitiv, ce ne ţine laolaltă ca români? Ce ne uneşte, dincolo de fireştile şi cunoscutele diferenţe?
Întrebarea s-a pus în societăţi mature, precum cea a Germaniei, în contextul reangajării pentru performanţe în era globalizării. Cartea Was eint uns? Verständnis der Gesellschaft über gemeinsame Grundlagen (Herder, Freiburg, Basel, Wien, 2008), coordonată de creştin-democratul Bernhard Vogel, era sinteza unei rodnice discuţii. La noi ar trebui să punem întrebarea în contextul unei crize care deja este ameninţătoare nu doar pentru identitatea proprie, ci şi pentru funcţionarea democratică a statului (vedem bine că în jur proliferează o aşa-zisă "gândire de dreapta", care nu prea are nimic în comun cu libertatea, onoarea, competiţia onestă, dedicarea către cauze publice şi alte valori ale dreptei rezonabile, ci se cufundă în mlaştina dreptei extreme a anilor douăzeci!). Îmi pun întrebarea şi schiţez un răspuns, în spaţiul aflat la dispoziţie, un răspuns constând în câteva repere, luate din literatura internaţională a temei.
Cel care a abordat direct tema a fost, între primii, Ernst Renan, cu o cunoscută conferinţă prezentată la Sorbona, sub titlul Ce este o naţiune? (1882). Teza sa era că naţiunea se constituie prin voinţa cetăţenilor, într-un "plebiscit cotidian". În preajma Primului Război Mondial a câştigat teren o altă optică: "duşmanul din afară" este cel care ne obligă la unire, spuneau liderii de atunci. Ortega y Gasset considera că suntem uniţi, în diferite ţări europene, mai mult de o moştenire europeană decât de una strict naţională. Mai recent, Ernst Wolfgang Böckenförde (Die Entstehung des Staates als Vorgang der Säkularisation, 1967) a atras atenţia asupra faptului că, în consecinţa iluminismului şi a expansiunii gândirii critice, unitatea oamenilor într-o societate are componente mai curând subiective, de natura convingerilor. Unitatea oamenilor presupune o legătură spirituală, cum deja Hegel o anticipa. Hans Küng (Was hält Europa zusammen?, 2008) atrage atenţia asupra a ceea ce afectează unitatea Europei şi o divizează: "fundamentalismul religios", "moralismul rigorist", "pluralismul arbitrar al postmodernităţii".
El pledează pentru o "Europă fundată etic" pe patru imperative: "să nu ucizi", "să nu furi", "să nu minţi", "sexualitatea să nu fie folosită abuziv". Norbert Lammert ("Was uns eint, was uns trennt". Anmerkungen zu einer überfällingen Debatte, 2008) scrie: "Limba comună, valori obligative, orientări demne de încredere, conştiinţa rădăcinilor istorice şi a fundamentelor culturale, legate cu un patriotism deschis spre lume: acesta este conceptul plin de pretenţii al ţinerii laolaltă a unei societăţi moderne - şi se plăteşte scump să nu le ai".
