Şedinţa Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, reprogramată / Miniștrii au fost chemați la Cotroceni

Şedinţa Parlamentului pentru asumarea răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale, reprogramată / Miniștrii au fost chemați la Cotroceni

Ședința Parlamentului a fost amânată din cauza negocierilor privind introducerea unor amendamente propuse de PSD la Legea Austerității.

Ședința Parlamentului se amână cel puțin două ore, spun, pentru Mediafax, surse parlamentare. „Ședința va începe cel puțin la ora 17.00”, potrivit acestora.

Conform unor surse guvernamentale, unii miniștri au fost convocați în cursul zilei la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan.

Amânarea ședinței a venit pe fondul solicitării social-democraților de a introduce unele amendamente în proiectul Legii Austerității.

Partidul Social Democrat a depus luni, o serie de 18 amendamente la proiectul de lege privind reducerea deficitului bugetar. Printre măsuri se numără majorarea plafonului de la care se aplică contribuția de asigurări sociale de sănătate asupra pensiilor, de la 3.000 la 4.000 de lei lunar.

Conform amendamentului, pensionarii care încasează pensii de până la 4.000 de lei pe lună nu vor datora CASS. Măsura ar urma să se aplice temporar, între 1 august 2025 și 31 decembrie 2026, în contextul necesității corectării deficitului bugetar.

PSD susține că modificarea respectă angajamentele din programul de guvernare și solicită în continuare scutirea de la plata CASS pentru anumite categorii sociale, persoane persecutate politic de regimul comunist, veterani, văduve de război, deportați sau persoane implicate în lupta anticomunistă.

Totodată, părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului, cu venituri sub 3.000 de lei, ar urma să fie scutiți de contribuția de sănătate.

Ședința inițială era programată pentru ora 15.00. În jurul amiezii, Guvernul a mai avut o ședință pentru a da undă verde formei finale a legii. 

Comenteaza