Totodată, este o economie care în mai puţin de un deceniu a trecut de la un proces de convergenţă economică la unul de divergenţă economică.
Practic, după aderarea la zona euro Grecia a traversat o perioadă de creştere nesustenabilă, care a condus la acumularea unor dezechilibre macroeconomice importante. Produsul intern brut (PIB) elen a crescut în perioada 2001-2008 la un ritm mediu anual de aproximativ 4%, mult peste media europeană, însă această evoluţie nu a avut la bază fundamente economice solide, cum ar fi reforme structurale, şocuri de productivitate, ameliorarea competitivităţii internaţionale.
Dimpotrivă, a fost o creştere economică având la bază, în general, consumul pe datorie, atât din partea sectorului privat, cât şi din cea sectorului public. După aderarea la zona euro economia elenă a beneficiat de o reducere a costurilor de finanţare (în mare parte a perioadei 2001-2008 dobânda reală a Greciei s-a situat în teritoriu negativ, dacă luăm în calcul evoluţia dobânzii de politică monetară a Băncii Centrale Europene şi inflaţia din această ţară). Acest fenomen a fost determinat de faptul că presiunile inflaţioniste elene s-au intensificat după aderarea la spaţiul euro, pe fondul evoluţiei economiei la un ritm peste potenţial.
Evoluţia dobânzilor reale după aderarea la moneda unică a avut un impact nefavorabil pentru economisirea internă, care s-a redus (ca pondere în PIB) de la un an la altul, până la un nivel de doar 5,8% în 2008. La toate acestea se adaugă şi politicile bugetare expansioniste (inclusiv proiectele de dezvoltare pentru Jocurile Olimpice din 2004), mai ales în contextul fragilităţii Pactului de Stabilitate şi Creştere (odată intrată în zona euro, Grecia nu a mai fost la fel de motivată pentru a respecta regula de 3% din PIB pentru deficitul bugetar).
Grecia a înregistrat un deficit bugetar mediu anual de aproximativ 6% din PIB în perioada 2001-2008. Astfel, consumul a avut condiţii prielnice în Grecia în anii de dinaintea declanşării crizei economice. Accelerarea consumului, coroborată cu presiunile inflaţioniste (peste media europeană), dar şi cu evoluţia nefavorabilă a investiţiilor au rezultat într-o pierdere de competitivitate internaţională a economiei elene. Deficitul de cont curent s-a accelerat de la un an la altul, atingând niveluri record (peste 14% în 2007 şi 2008).
Dezechilibrele economiei elene au fost scoase în evidenţă de cea mai severă criză economico-financiară mondială din ultimele decenii. Dacă înaintea declanşării crizei fluxurile de capital nu prea acordau atenţie deosebită dezechilibrelor economiilor membre ale uniunii monetare europene, criza financiară a condus la fenomene de "sudden stop" şi de fugă a capitalului din economiile cu importante dezechilibre macroeconomice.
În momentul intensificării crizei financiare pe mapamond, fluxurile de capital au părăsit economiile vulnerabile (cu dezechilibre macroeconomice: deficite interne şi externe). Prin urmare, economia elenă a intrat în picaj, iar dezechilibrele finanţelor publice s-au intensificat: în 2009, deficitul bugetar şi datoria publică au consemnat niveluri de 15% din PIB, respectiv 127% din PIB. Cu alte cuvinte, politicile bugetare expansioniste necontrolate din anii premergători crizei au devenit necontrolabile în contextul crizei financiare.
Dificultatea accesului la finanţare externă (în contextul crizei financiare, care a penalizat economiile vulenerabile) nu a putut fi contrabalansată de capitaluri interne, dată fiind evoluţia nefavorabilă a economisirii interne în anii premergătorii declanşării crizei. Şi capitalurile interne au părăsit economia, pe fondul intensificării crizei elene, determinată de degringolada finanţelor publice, care a rezultat în creşterea riscurilor de lichiditate/insolvenţă suverană.
Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital
