Lecţii elene pentru economia internă (II) (editorial)

O asemănare între Grecia şi România constă în ponderea redusă a colectării fiscale în produsul intern brut (PIB). Această evoluţie poate fi explicată şi prin fenomenul de evaziune fiscală, frecvent întâlnit în economiile din sudul Europei.

Ponderea veniturilor bugetare în PIB s-a situat în primul deceniu al secolului curent sub nivelul de 40% în cazul Greciei şi sub pragul de 35% în cel al României. Pe de altă parte, în zona euro ponderea veniturilor bugetare în PIB a înregistrat în ultimii ani din deceniul trecut un nivel de aproximativ 45%. Altfel spus, în anii premergători crizei am asistat la o evoluţie nesustenabilă a cheltuielilor bugetare în ambele economii: creştere a cheltuielilor bugetare, care nu a fost acompaniată de majorarea veniturilor bugetare.

De asemenea, un alt punct comun între cele două economii constă în nivelul redus al ratei de participare a populaţiei active. Cu alte cuvinte, munca nu a fost stimulată în niciuna dintre aceste ţări, cu implicaţii nefavorabile, atât pentru evoluţia PIB potenţial, cât şi a indicatorilor bugetari (veniturile bugetare). Atât România, cât şi Grecia se situează la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte rata de participare a populaţiei active (în 2010: 63,3% în cazul economiei interne şi 64% în cazul elen). În zona euro se înregistra în 2010 o rată de participare a populaţiei active de 68,4%, iar obiectivul Strategiei Europa 2020 este de 75%.

Un alt punct comun între cele două economii constă în decalajul între investiţii/ economisire. Acest decalaj este observat frecvent în economiile care se află în procese de convergenţă economică şi care sunt angrenate în ample programe de investiţii. Numai că aceste investiţii nu au generat valoarea adăugată necesară echilibrării contului curent, în ambele economii, cu menţiunea că situaţia este mult mai critică în cazul Greciei, unde am asistat la ieşiri masive de capital, care au determinat prăbuşirea economisirii până sub pragul de 5% în 2010.

Nu în ultimul rând, se menţionează un alt punct comun - o inflaţie ridicată (în general, peste media zonei euro) în anii premergători declanşării crizei economice atât în Grecia, cât şi în România. Printre cauzele acestui fenomen se numără atât evoluţia peste potenţial în acea perioadă, cât şi factori de natură structurală, specifici micilor economii deschise. Inflaţia a avut consecinţe adeverse în ambele economii. Pe plan intern, menţinerea presiunilor inflaţioniste coroborată cu evoluţia economiei peste potenţial au determinat niveluri mai ridicate de dobândă (comparativ cu cele din exterior).

Astfel, am asistat la intrări masive de capital, care au determinat aprecierea artificială a activelor, inclusiv a cursului de schimb. Aceste intrări de capital au destabilizat sentimentul agenţilor economici, aceştia devenind euforici. "Undele de optimism" au alimentat accelerarea dezechilibrului de cont curent. În Grecia, inflaţia s-a situat, în general, peste nivelul dobânzii Băncii Centrale Europene, determinând fenomenul "dobânzi reale negative", care coroborat cu accesul "facil" la finanţare externă (înainte de declanşarea crizei financiare în 2007) au condus la supraîndatorare, atât în sectorul privat, cât şi în cel public.

Andrei RĂDULESCU
analist Target Capital