Scenarii economice pentru Europa (II)

De asemenea, propagarea crizei în Europa a atras atenţia asupra externalităţilor Uniunii Monetare. Nu în ultimul rând, s-a demonstrat faptul că pentru o funcţionare optimă a Zonei Euro este necesară realizarea Uniunii Politice (acoperişul care să ofere stabilitate structurii monetare în perioadele de criză economico-financiară).

Forţate de atacurile speculative ale pieţelor financiare (similare cu cele din perioada crizei Sistemului Monetar European de la începutul anilor 1990), autorităţile europene au adoptat şi implementat o serie de măsuri, menite să suplinească lipsa Uniunii Politice. Aceste măsuri au vizat stabilitatea financiară, consolidarea bugetară, coordonarea politicilor macroeconomice, monitorizarea riscurilor sistemice, reformele structurale şi convergenţa reală, punându-se bazele unei noi guvernanţe economice în Europa. Astfel, a fost creat Fondul European pentru Stabilitate Financiară (cu o valoare iniţială de 440 mld. euro). Fondul este utilizat pentru calmarea pieţelor financiare în momentele de intensificare a crizei datoriilor suverane (se acordă linii de credite de urgenţă pentru statele care nu se pot finanţa din pieţele financiare). Totodată, s-a luat decizia lansării în 2013 a Mecanismului European de Stabilitate, care va avea statut de instituţie internaţională şi va dispune de o capacitate de împrumut de 500 mld. euro. De asemenea, au fost create Sistemul European al Supraveghetorilor Financiari şi Consiliul European pentru Riscuri Sistemice.

Pe de altă parte, a fost lansat Semestrul European - un mecanism de supraveghere şi coordonare a politicilor economice şi bugetare ale statelor membre. Practic, politicile economice ale statelor membre ale Uniunii Europene vor fi evaluate de Comisia Europeană înainte de a fi adoptate. În planul convergenţei reale a fost adoptat Pactul Euro Plus, care prevede promovarea competitivităţii şi a ocupării forţei de muncă, consolidarea finanţelor publice şi a stabilităţii financiare. Totodată, s-a propus Reforma Pactului de Stabilitate şi Creştere, pentru a asigura consolidarea bugetară şi coordonarea politicilor bugetare la nivelul Uniunii Europene. Noua versiune prevede întărirea rolului Pactului, supravegherea extinsă a politicilor macroeconomice ale statelor membre şi întărirea cadrului fiscal naţional (prin includerea în Programele Naţionale de Convergenţă şi în Programele Naţionale de Reformă a recomandărilor aprobate de Semestrul European).
Trebuie menţionată şi ideea Preşedintelui Băncii Centrale Europene (J.C. Trichet) cu privire la crearea unui Minister European al Finanţelor Publice. Aceste măsuri pot fi considerate paşi (mici) în direcţia realizării Uniunii Politice în Europa. Însă măsurile nu au fost suficient de credibile pentru pieţele financiare, atacurile speculative la adresa sustenabilităţii Zonei Euro intensificându-se în vara acestui an (Grecia a avut nevoie de un nou Program de susţinere financiară internaţională). Cu alte cuvinte, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a garanta supravieţuirea Zonei Euro.

Deocamdată, Uniunea Politică în Europa pare un obiectiv îndepărtat. Este dificil de crezut şi de imaginat în acest moment că vom asista la realizarea acestei Uniuni pe termen scurt/mediu. Acest proces ar presupune noi eforturi financiare din partea economiilor puternice ale Zonei Euro şi pierdere de suveranitate din partea statelor vulnerabile din punct de vedere economic (în spiritul principiului quid pro quo, care a dominat construcţia europeană). De altfel, la recenta întâlnire Merkel-Sarkozy nu a fost agreată ideea creării euro-bondurilor.

Un scenariu diametral opus realizării Uniunii Politice ar consta în destrămarea Zonei Euro (scenariu menţionat recent şi de fostul Preşedinte al Rezervei Federale, A. Greenspan (2011)). Acest scenariu este plauzibil, dat fiind că au fost încălcate principiile fundamentale care au stat la baza creării Zonei Euro: monetizarea datoriei publice de către Banca Centrală Europeană, comportamentul bugetar neadecvat al guvernelor statelor membre. Cu alte cuvinte, pieţele financiare şi-au pierdut încrederea în mecanismul euro, devierea de la fundamente declanşând unde de atacuri speculative.
Deşi e greu de imaginat un astfel de scenariu, pieţele financiare pot forţa ieşirea unuia sau mai multor state din Uniunea Monetară. Mai ales că economiile ţărilor care au beneficiat de sprijin financiar în ultimele trimestre necesită un lung şi dificil proces de ajustare economică (care s-ar putea prelungi pe parcursul mai multor generaţii). Aceste economii sunt în acest moment şocuri asimetrice în Zona Euro. Însă destrămarea Zonei Euro ar putea pune capăt procesului de construcţie europeană. Ar putea urma o perioadă de haos economic şi social, cu consecinţe greu de determinat şi imaginat în prezent! O perioadă prelungită de incertitudine, contracţie economică, şomaj ridicat, etc. Iar locul şi rolul Europei în economia mondială ar avea mult de suferit într-un astfel de scenariu. Un al treilea scenariu ar consta în stabilizarea Uniunii Monetare Europene prin respectarea principiilor fundamentale din Tratatul de la Maastricht: revenirea Băncii Centrale Europene la un comportament conform cu Statutul; responsabilizarea guvernelor pentru deciziile lor (neintervenţia celorlalte ţări membre pentru a salva statele aflate pe marginea prăpastiei).

Andrei Rădulescu
Senior Analist,
Target Capital, Cluj-Napoca