România, “Panzerul german” şi Serbia

S-a analizat şi s-a comentat despre jocul făcut de România în cazul acceptării Serbiei ca şi candidat la accederea în Uniunea Europeană. Cu siguranţă, jocul a fost unul inteligent şi nu a avut nici o legătură cu "încordarea muşchilor" după tipic de secol 19, aşa cum s-au grăbit unii miniştri de externe europeni să califice acţiunea României de a-şi exercita dreptul de veto în cazul Serbiei. Luni şi marţi, în urmă cu o săptămână, la Bruxelles lucrurile erau foarte clare. La reuniunea miniştrilor europeni se convenise ca Serbia să fie recomandată pentru statutul de candidat, după ce s-a obţinut după un an de negocieri un acord cu Kosovo. Miercuri însă, România a spus "nu" Serbiei, invocând, cum era normal, situaţia românilor - vlahilor din Valea Timocului sârbesc. Acolo, în 156 de sate trăiesc nu mai puţin de 140-160.000 de vlahi, adică de români în toată puterea cuvântului. Că vor sau nu vor oficialii de la Belgrad să recunoască asta. La ultimul recensământ din Serbia, ţara vecină consemnase 30.000 de români şi 45.000 de vlahi. În realitate însă, numărul etnicilor români care trăiesc dincolo de graniţă, în Serbia lui Tadici, e aproape de un sfert de milion, adică de 250.000. Sigur că atunci când liderul vlahilor din Valea Timocului sârbesc este cumpărat de oficialii sârbi, situaţia poate fi cu adevărat periculoasă în ceea ce priveşte dreptul la autodeterminare al românilor de dincolo de graniţă.

Dar nu despre această trezire la viaţă a diplomaţiei româneşti aş vrea să vorbesc şi nici despre un moment în care celebrul proverb "Capul plecat sabia nu-l taie" nu a mai funcţionat în comportamentul diplomaţiei de la Bucureşti. Dacă e să ne privim în istorie, încă de pe la 1916 România primise de la Antantă asigurări privind niscaiva teritorii, respectiv drepturi speciale pentru românii din Serbia. Drepturi care, fără a se mai face referire la teritorii, au fost din nou reiterate de către marile puteri în momentul semnării Tratatului de la Paris, în 1919. Nici după 1916, nici după 1919, statul sârb, aşa-zis prieten, dacă ar fi să-l ascultăm pe preşedintele Iliescu, care în continuare consideră că prietenia funţionează între state, şi nu interesele, nu a făcut nimic pentru ca românii din Valea Timocului să aibă dreptul la autodeterminare, ca să fie foarte clar, autodeterminare culturală, nu ca alţii de prin centrul României... Deci, după mai bine de 100 ani, cel puţin la nivel de tratate, românii de dincolo au primit în sfârşit drepturi. Chiar şi în dimensiunea de măsurare a istoriei, adică în secole şi epoci, a trecut cam mult timp... De altfel, nu mă îndoiesc că statul sârb nu va face absolut nimic pentru ca românii de acolo să primească cu adevărat drepturile solicitate.

Dar, în realitate, România a făcut un joc mare din alt motiv. Un motiv despre care nimeni nu a vorbit nimic. România a făcut jocul Germaniei, lucru care demonstrează că în sfârşit diplomaţia românească a înţeles cine conduce cu adevărat Europa. După jocuri de tatonare şi susţineri mai mult verbale venite dinspre Londra şi Paris, respectiv Roma, România a înţeles că "Panzerul" german este cel care conduce astăzi Europa tocmai datorită aportului economic vital pe care îl are la bugetul european. După jocul pe care o să-l descriu într-o frază acum, şi mult mai detaliat într-un text viitor, România a jucat, de fapt, la Bruxelles pe cartea sârbă şi foarte probabil accesul în Schengen în toamnă, pe mâna Germaniei, care are puterea să ceară o retragere "în porturile" din Amsterdam şi Rotterdam a oficialilor guvernului lui Mark Rutte... După fărâmiţarea fostei Iugoslavii, fiecare dintre marile puteri şi-a trecut sub influenţă câte un nou stat format. Unii chiar mai multe. Aşa cum Bosnia Herţegovina a ajuns sub influenţa Franţei sau Muntenegru sub cea a Italiei, respectiv Kosovo sub un adevărat protectorat american, iar Slovenia şi Croaţia sub directă influenţă germană, ar fi urmat ca Serbia, conform înţelegerilor dintre Marea Britanie, Franţa şi Italia, să intre sub influenţă britanică.

Ei, de data aceasta, România a dovedit că Axa Washington - Londra - Bucureşti s-a frânt în zona "perfidului" Albion, românii preferând un joc periculos, dar care poate să-i ducă mai rapid în Schengen, mutând Axa la Berlin. Guido Westerwelle, ministrul german al Afacerilor Externe, poate răsufla uşurat. România şi-a pus în cap Belgradul şi Londra, dar a deschis calea accesului Serbiei în Europa pe mâna cancelarului Angela Merkel, deci implicit Serbia, foarte probabil, va intra tot sub influenţă germană, la fel ca şi Slovenia şi Croaţia. Ca să fie foarte clar despre ce fel de influenţă e vorba în toate aceste state ale Iugoslaviei, influenţa este direct şi strict economică. Doar sistemul energetic din Serbia, atât curentul electric, cât şi reţeaua de gaz erau pe locul trei după cel din Polonia şi din România. Şi asta poate să spună foarte multe despre bătălia care se dă pentru cine "năşeşte" Serbia în drumul ei greoi spre Uniunea Europeană. EON Ruhrgaz, BP sau Royal Dutch Shell, Gas de France, Total sau GDF Suez ori ENI e cea care va deschide capăt de pod în Serbia vecină? Până la urmă, politica externă şi la nivelul Uniunii Europene se face cu gândul la pieţe şi economie. Că aşa e jocul. Rămâne de văzut dacă "trucul" românesc va da rezultate în toamnă prin accesul în Schengen. Abia atunci se va vedea dacă victoria din săptămâna care s-a încheiat se va transforma într-o victorie substanţială pentru România.