Fals tratat de modernizare a plagiatului

În ultima perioadă, fără pretenţia de a mă afla în ipostaza lui Columb, văd aceleaşi nume, aceleaşi subiecte, aceleaşi proble-matici analizate în presa locală, naţională sau internaţională.

Fie că este vorba despre criza zonei euro, rezultatele alegerilor locale din România, campania electorală din SUA, noul trend în politica europeană - cel al acuzaţiilor de plagiat, "protestul papioanelor", ICR et. Co - aceste subiecte sunt omniprezente.

Sunt atât de mediatizate, încât e suficient să urmăreşti trend-ul like-urilor prietenilor tăi de pe Facebook, în primele ore ale zilei, în timp ce-ţi bei cafeaua şi ai deja un rezumat al celor întâmplate, fără să citeşti efectiv acele ştiri. Ah, aceste like-uri! Mă amuză în fiecare zi, negreşit. Se găseşte întotdeauna un moment, o situaţie, o persoană - prieten sau ne-prieten, care mă face să zâmbesc, urmărind acest joc al like-urilor, uneori inofensiv şi neplanificat. E un fenomen, pe cât de amuzant, pe atât de cognitiv şi interesant, în opinia subsemnatei. Poţi afla o mulţime de lucruri despre o altă mulţime - cea a persoanelor din lista/listele tale de pe Facebook. Amatorii teoriilor conspiraţioniste îşi vor fi zicând în sinea lor: "Da, te-ai trezit şi tu acum să constaţi această banalitate! Serviciile secrete din toată lumea o să-i ridice un monument lui Zuckerberg, antemortem!", tratând-o ca pe o axiomă, fiind un adevăr trivializat, pe care nu trebuie să-l demonstrezi. Totuşi, există un "dar...".

Acest "dar" nu are un nume şi poate există doar în capul meu, însă am remarcat ceva ce poate fi catalogat drept "proprietate intelectuală facebook-iană", un subdomeniu al "plagiatului virtual". Trăim în epoca gobalizării şi ne bucurăm cu toţii de avantajele pe care ni le oferă, însă acest fenomen vine la pachet cu "dar"-ul său. Facebook-ul nu este decât un test cu turnesol la scară mică, al unui spaţiu mai palpabil, pentru fiecare dintre cei care au un profil pe acest site. Pe lângă "snobismul mediatic" pe care l-am sesizat pe Facebook, am putut observa un soi de vanitate funestă. Pe Facebook există butonul "Share", care nu este utilizat întotdeauna când ar fi cazul. La început îmi păreau doar nişte coincidenţe, însă fenomenul la care mă refer a luat amploare şi are gust de impertinenţă.

E suficient să posteze cineva un link al unui articol dintr-o publicaţie prestigioasă, şi în scurt timp poţi vedea cum se înmulţesc generatorii aceluiaşi material. Fără a utiliza butonul "share" sau a menţiona sursa. Limba engleză are o expresie care-mi place mult şi pe care o mai folosesc în astfel de cazuri - "courtesy of...", dar sunt binevenite orice sinonime sau echivalente în oricare limbă doriţi, atât timp cât îşi păstrează esenţa. E chiar amuzant să vezi cum diverse persoane postează sau recomandă acelaşi link, articol, raport etc., la diferenţă de câteva secunde sau minute. Probabil dacă ai suficient timp să urmăreşti acest circuit cu efect de domino, poţi găsi sursa originară - în acea zi -, dar cu toţii avem lucruri mai importante de făcut.

Mă întreb însă: o să ne doară orgoliul atât de tare, dacă utilizăm butonul "Share" mai des şi indicăm numele persoanei care a avut ingeniozitatea de a face public un articol înaintea noastră? O să ne certe vanitatea aşa de rău, încât e de neconceput să recunoaştem public că alţii au fost mai rapizi sau mai inspiraţi decât noi?
Există şi sincronizări, aşa cum există în orice alt domeniu de activitate sau aspect al vieţii noastre - se întâmplă să gândim la fel sau să citim aceleaşi lucruri simultan, mai mulţi indivizi, care mai sunt şi prieteni pe Facebook, având, deci, acces la preferinţele noastre, starea de spirit sau "foamea intelectuală" într-o anumită zi. Sunt frumoase aceste sincronizări sau coincidenţe; pe mine, de exemplu, mă bucură când îmi readuc aminte de ce am ales să includ unele persoane pe lista de "Close Friends" sau să descopăr persoane care au potenţialul de a-mi deveni prieteni. Persoane care sunt interesante, inteligente într-un fel care-mi este familiar, dar pe care încă nu am ajuns să le cunosc în realitate.

L-aş cita pe Marquez şi aş spune că "n-am venit să ţin un discurs", dar aşa cum e vorba de pagina unui ziar, o să spun că nu vreau să dau lecţii nimănui, ci doar să vă îndemn să vă întrebaţi sau să vă gândiţi la situaţiile în care, poate, v-aţi pomenit în ipostaza descrisă mai sus. Eu am făcut-o şi o recunosc, altfel nu aş fi abordat subiectul. Am avut momente în care propria-mi vanitate m-a dominat şi am considerat că, fiind vorba de nişte publicaţii pe care le citesc de ani buni, aş fi îndreptăţită să le "recomand" direct de la sursă, dacă le citesc cu regularitate şi, cu o diferenţă de câteva secunde, minute sau ore, le-aş fi citit oricum. Mi-am dat seama, în scurt timp, că mă cuprinde un sentiment de jenă infantilă, similară cu cea pe care o simţeam în copilărie, când găseam cadourile de Crăciun, pe care mama încerca să le ascundă cu grijă.

E natura noastră umană sau, poate, un soi de orgoliu intelectual, cert e că au existat şi vor exista oameni care sunt construiţi într-o manieră asemănătoare cu noi, care simt sau gândesc la fel - asta nu înseamnă nici o secundă că suntem sau ar trebui să fim într-o competiţie. De fapt, această abordare dihotomică sau binară ne scindează mai mult decât proprietatea intelectuală virtuală neprotejată, vanitatea, orgoliul sau ritmul galopant al erei în care trăim. Ar fi frumos să putem avea un ying şi yang al cooperării şi schimbului informaţional în scopuri constructive, indiferent de domeniul de activitate, dacă nu la nivel global, măcar interpersonal, chiar şi pe Facebook.

Porneşte, poate, de la cei 7 ani de-acasă, propria cultură sau a societăţii în care trăim, dar interfaţa civilităţii noastre şi banalitatea răului (sau al plagiatului) se manifestă la susţinerea examenelor de bacalaureat, în mediul academic, dar şi pe Facebook, printr-un simplu "Like", "Share" sau "Recommend", Acum, toată agitaţia e în jurul lui Victor Ponta şi mă întreb, retoric, bineînţeles, cât timp va mai trece, până când interfaţa culturii estice ar genera un precedent asemeni celui nemţesc, în persoana fostului ministru al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg?