A deschis cu cheia şi a tras de un sertar mare, ca de dulap. Şi, cu aceleaşi mişcări de robot, a scos 11 tricouri alb-negru, aşezate cu grijă unul peste celălalt. Abia după ce le-a pus pe masă şi le-a netezit de câteva ori, i-am auzit glasul: Le-am păstrat pentru voi aproape cinci ani. Ştiam că o să veniţi. Nimeni n-a mai scos o vorbă. Mi-am holbat ochii ca să nu plâng şi am căutat în garderobă tricoul cu numărul 5. Era tricoul meu. În timp ce îl trăgeam pe cap, am zăbovit, căutându-i gura ca să îl pot săruta pe dinăuntru" ...aşa descrie Doctorul Mircea Luca întoarcerea acasă, la Cluj (Pasajul apare în volumul 2 din încântătoarea carte "Agora U" a profesorului Gheorghe Bodea, un mare spirit ce trăieşte şi respiră doar în alb şi negru).
Acum 67 de ani, pe 11 octombrie 1944 Clujul era eliberat de sub dominaţia hortistă. La doar câteva luni bune, pe 26 iulie 1945, "U" se întorcea acasă din bejenia de la Sibiu.
Copilăria unora, adolescenţa altora, studenţia multora şi bucuria şi suspinul, de prea multe ori generat de tristeţea profundă a tuturor celor care au crescut, trăit şi îmbătrânit lângă un Simbol. Unul al Transilvaniei şi al României deopotrivă, un simbol ce vine din aspiraţiile intelectualităţii, al grupurilor, asociaţilor şi societăţilor studenţilor români de la Cluj, Viena, Budapesta sau Praga, ăsta este "U". Un club cu totul şi cu totul special, un club simbol, un club care, chiar dacă nu a avut încă neapărat succese impresionante pe plan sportiv, a reuşit să imprime o stare de spirit şi să reprezinte crezul şi sufletul a zeci şi sute de mii de ardeleni şi nu numai. 1919-2011, 92 de ani de istorie şi o revenire acasă, în locul tradiţional, după 3 ani de bejenie, la început mai aproape, apoi mult prea departe de "Parcul Central".
La Alba, Bistriţa, Mediaş şi în primul an pe "Clujana", "U" a continuat să creeze emulaţie astfel încât toată această peregrinare prin Transilvania s-a transformat până la urmă într-o redeşteptare a spiritului Universităţii la nivel regional. Da, a fost greu cu precădere pentru suporteri, a fost greu pentru jucători şi pentru finanţator, dar, cu toate acestea, "U" a fost acasă şi pe "Cetate", şi pe "Gaz-Metan". Acum însă, astazi, la fel ca pe 26 iulie 1945 "U" se întoarce acasă, se întoarce pe un stadion uluitor, un stadion pe care în urmă cu 3-4 ani nu aveam măcar curajul să îl visăm. Ca să nu mai vorbim că "U" se întoarce acasă de pe locul 2 în Liga I. Ce şi-ar putea dori mai mult un iubitor al Universităţii...? Poate doar câştigarea unui campionat şi a unei Cupe, alături de o participare pentru început în Europa League şi apoi, de ce nu, în Champions League!
Astăzi par vise, pot fi de acord cu cei ce nu vor să se gândească exclusiv pozitiv la viitor, dar oare nu optimiştii, vizionarii şi cei ce nu s-au sfiit să viseze cu ochii deschişi au fost cei care au dus lumea înainte...? Fără o dorinţă nebună şi fără vise puse în practică, nimic nu se poate înfăptui într-o lume unde majoritatea mai mult vorbeşte decât face... Acum 2 ani şi jumătate tremuram pe Clujana pentru un rezultat bun la Arad la înfruntarea dintre FC Bihor şi ACU Arad, acum un an visam doar la întoarcerea acasă, de pe bătrânul stadion Cetate din Alba Iulia. Până de curând ne rupeam maşinile pe infernalul drum dintre Iernut şi Târnăveni până la Mediaş. Dar s-a terminat, ne întoarcem acasă! Oraşul îşi schimbă din nou compoziţia şi la nivel vizual, la nivel de suflet şi simţire compoziţia sa a fost întotdeauna într-o proporţie covârşitoare în doar două culori.
Care sunt acelea puteţi afla dacă veţi trece astăzi prin Cluj şi vă veţi apropia uşor, cu emoţie, spre Parcul Mare... acolo, lângă Someş, Clujul în alb şi negru trăieşte de mai bine de 90 de ani şi astăzi începe o nouă tinereţe... Am fost alături de mulţi dintre voi, de prea mulţi poate, neîncrezător că după buldozerele care zdrobeau bătrânele tribune vom asista şi la momentul de astăzi... Era neîncrederea generată de 20 de ani minciuni şi promisiuni politicianiste. Poate tocmai de aceea nu am nici cea mai mică problemă astăzi să recunosc că atunci m-am înşelat. Deşi emoţiile şi amintirile mă copleşesc în momentul în care scriu acest text, sunt obligat să recunosc realitatea şi să mă înclin în faţa celor doi oameni care au făcut posibilă, fiecare pe partea lui, această întoarcere acasă, sub auspicii foarte bune. Unul este Florian Walter, care a preluat o echipă din noroi atunci când nici un milionar al Clujului nu întindea vreo mână spre cel mai puternic brand din acest oraş, iar celălalt este Alin Tişe, care atunci când toţi îi săream în gât pentru că a riscat să bage buldozerul pe "Ion Moina" a mers cu încăpăţânare înainte scrâşnind din dinţi pentru un proiect devenit astăzi "Bijuteria" Cluj Arena. Rămâne să auzim mulţi, mulţi ani de acum înainte din nou "Slavă ţie, studenţie!" şi "«U», te iubim cu sufletul!".
Mă bucur ca şi atunci când, copil fiind, veneam cu bunicul şi cu unchiul meu de la mai bine de 50 de kilometri doar pentru a vedea Universitatea. O prăjitură la Carpaţi sau pe colţ, la cafe-bar-ul Someşul sau un grătar ori un mititel când am mai crescut la hotel Napoca sau Sportul, urmate de 2 ore de bucurie pe bătrânul "Moina"... şi aşa am trecut multe duminici prin copilăria mea fericită şi apoi prin şcoală, adolescenţă şi facultate... Astăzi, după ce am văzut "Bijuteria" Cluj Arena şi m-am uitat în clasament, am doar o singură tristeţe. Că nu pot fi însoţit ca pe vremuri, de data aceasta ducându-i eu pe ei, de bunicul meu şi unchiul meu, care sunt convins, însă, că vor privi de acolo de sus din Ceruri cum "U" se întoarce acasă.
