Agresiune la indigo

Agresiune la indigo
Rusia ar trebui să pună, imediat, în genunchi o jumătate din planetă. Și să-și schimbe denumirea. Să se cheme, eventual, Imperiul Rus. Trebuie rupte toate relațiile cu statele care au recurs la sancționarea ei. Armata Rusiei nu are decât un singur rival. America. Iar europenii trebuie să știe acest lucru.


Iată câteva dintre afirmațiile lansate de la Moscova și care toarnă, din nou, gaz peste foc. Peste un foc care se dezvoltă, cumva, la indigo, cu cel de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Aceste ultime avertismente nu au fost lansate din vreo gubernie oarecare dintre cele patruzeci ale Federației Ruse. Amenințările au răsunat chiar sub cupolă dumei de stat. Și nu sunt rostite de un politician oarecare. Ci chiar de vicepreședintele acestei Camere a Parlamentului rus. Îi aparțin lui Vladimir Zhirinovsky. Iar momentul ales nu este nici el întâmplător. Marchează intrarea Moscovei într-o nouă fază a războiului, încă asimetric, cu Occidentul.

Situația este extrem de periculoasă și orice om care cunoaște puțină istorie este conștient de acest lucru. În definitiv, pe cine amenință Moscova? Și de ce? Și cum? Ea își amenință vecinii. Este amenințată Finlanda. Exact așa cum s-a mai întâmplat și altă data, înainte de declanșarea Războiului Sovieto-Finlandez, care a avut drept consecință pierderea de către Finlanda a unei treimi din teritoriu. Și strămutarea în teritoriile rămase libere a patru sute de mii de finlandezi, fără că aceștia să mai poată recupera absolut nimic din averea lor. O adevărată tragedie pe care, în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, acest popor a înfruntat-o cu mult curaj, cu multă demnitate și cu multă vitejie. Astăzi, obiectivele Federației Ruse, în acea zonă a lumii, sunt clare. Ocuparea unor insule. Deposedarea statului finlandez de ceea ce îi aparține în mod legitim, în numele așa-zisei securizări a Rusiei. La fel că și altă data.

În ce altă direcție se mai îndreaptă agresiunea, de astăzi, a Moscovei? În direcția România. Este vizată, în mod expres, Republica Moldova. Sunt vizate Basarabia, care a aparținut României și care a fost confiscată de Stalin și atribuită, apoi, statului ucrainean, și Bucovina, care a fost incorporată, cu forța, prin Pactul Molotov-Ribbentrop, Imperiului Sovietic, consecința fiind sacrificarea, prin strămutare, evacuare sau asasinare, a patru sute de mii de români. Și pierderea de către fostă Românie Mare a întregii infrastructuri. Și sunt vizate Gurile Dunării. Exact în același mod în care a încercat și Stalin să le controleze. Este drept, la acea data, înaintea atacării Rusiei de către Axa condusă de Germania, a mai existat un obiectiv pentru care preparativele militare erau în plină desfășurare, cel al ocupării și anexării întregii Dobroge, în scopul blocării oricărei ieșiri la mare a României. Toate aceste planuri care, odată cu desecretizarile succesive, au ieșit la iveală, au sfârșit, în cele din urmă, prin a-l înfuria pe Hitler - evident, nu de dragul României - și a-l determina să rupă înțelegerea cu Stalin și să atace Uniunea Sovietică. Dar nu înainte de a fi împărțit împreună, ca efect al Pactul Molotov-Ribbentrop, nu numai răsăritul României, ci și Polonia.

Și, iată, fiindcă am spus Polonia, povestea se repetă din nou. Din nou, Moscova amenință, în mod explicit, nu numai România, ci și Polonia, sub pretextul amplasării, și pe teritoriul acestei țări, a unui scut antirachetă.

La fel ca și altă dată, tot la indigo, oficialii ruși, azi Zhirinovsky, mâine altcineva, fac afirmații incendiare. Precum că Franța și Germania, cele două mari puteri europene, au fost de atâtea ori învinse de armatele Rusiei încât ar trebui să le înghețe sângele în vine numai la gândul că vor intra într-o confruntare cu Moscova.

Sunt încă multe alte similitudini. Cine nu le vede, cine nu înțelege că ne aflăm în pragul unei conflagrații, care a debutat cu un război rece și, apoi, cu o combinație între un război asimetric și un război cald, înseamnă că este orb. Sau răuvoitor.

Militarizarea, în fapt, a României, într-o manieră extrem de dură, în realitate, bine camuflată în spatele așa-ziselor instituții democratice, este o realitate dureroasă de care, nu numai că trebuie să ținem cont, dar care trebuie înțeleasă în baza acestui context istoric.

Comenteaza