DISTRIBUIE
“A dumneavoastră Anca Florea”... Ne mai amintim, cu siguranţă, de cunoscuta şi recunoscuta voce de la radio şi, totodată, incisiva realizatoare TV din toţi anii aceştia tulburi de după 1989. Dacă am înţeles mai bine lucrurile, faptele, gesturile oamenilor, a fost şi datorită sensibilităţii acestei minunate jurnaliste.
Aşadar, vom avea plăcerea să ascultăm, împreună cu dvs., cititorii ziarului ZIUA de Cluj, începând de miercuri, din nou, cuvintele ei. De data aceasta sub formă de text scris. Personal, mă bucur sincer că am putut s-o conving să scrie “texte de ziar”. Chiar şi numai pentru faptul că ceea ce scrii rămâne peste timp. Iar cei care nu te cred acum şi nu ţin seama de ceea ce sufletul tău a picurat în spatele scrisului vor putea, chiar şi când va fi prea târziu pentru ei, să-şi amintească măcar că, în fapt, scrisul tău era menit să-i apere pe ei de propria neputinţă... Dacă vor înţelege. Am ales să nu vorbesc eu despre Anca Florea. Am ales să iau o postare de pe internet, care mi se pare sugestivă în ceea ce o priveşte: “Chiar dacă a fost şef de promoţie pe ţară (la Medicină! - n.n.), n-a prins post în Bucureşti, ci a «prins» doar naveta - două ore dus, două ore întors, pe tren.” “´89 - vara a fost, parcă, mai omenească decât în ´86 sau ´87. Făceam naveta zilnic la Găeşti. Vara muream de cald, iarna mergeam uneori cu zăpadă pe banchetă. Iarna aveam un halat al soţului (Mihai are 1,82, eu - 1,52).
La ce era bun halatul lui? Să-l îmbrac peste palton în cabinet! Era frigu’ naibii”, îşi aminteşte realizatoarea. Se practica pe-atunci, se mai obişnuieşte şi acum, ca oamenii simpli să vină la doctor, drept mulţumire, cu câte-o “atenţie” constând în ouă, făină sau câte-o găină. “Mai ales sătenii din Petreşti (de unde era coana Leana) veneau la mine... pe jos. Aveau medic în sat, dar le-am căzut cu tronc şi se aduceau unii pe alţii. Nişte bătrânei minunaţi. «Doctoriţa noastră», aşa îmi ziceau, deşi numai a lor nu eram!” În vara cu pricina, Anca şi colegii ei jucau bridge până ajungeau la destinaţie. “Am să numesc doar trei colegi: avocatul Eugen Pleşca - ulterior primar al Sectorului 3, dr. Cristian Oană - îl vedeţi mai des la TV decât pe mine, şi Tino Furtună de la Holograf, clăparul. Dar taman ei nu erau bridge-işti. Citeam enorm în cele patru ore din zi şi căram sacoşe de la Găeşti, unde erau mai lesne de găsit multe de-ale gurii. Urăsc să car sacoşe de-atunci! Şi totuşi... ce zile bune am avut, aşa rele cum erau! Sigur că era umilitoare fiecare coadă de la care luam ce «se băga», sigur că era greu de fugit după trenuri. Sigur că era jalnică fiecare clipă irosită în întuneric până când «venea lumina»” Totuşi, ceva îi răscoleşte amintirile. “În vara lui ‘89 s-a pronunţat şi amiabilul nostru divorţ şi am plecat la 2 Mai cu o amică. Mihai ne-a dat o sticlă de pălincă, brânză şi ceapă aveam noi, iar în cort era un frig sinistru. Am râs amândouă până când am trezit toată plaja ca să putem bea pălinca cu ei. Motivul de râs? Simplu. Eram la fel de tembel-curioasă şi în miez de noapte am întrebat-o pe Luminiţa: «Femeie, scoală să-mi explici: de ce e un vapor în capul satului 2 Mai?!». Răspuns: «Ca să te bag în mă-ta, Florea!»... Atât! Până aici a fost”.
Atunci era 2 Maiul adevărat şi era Vama Vamă. De atunci a rămas Anca Florea cu acest dor de libertate şi sălbăticie. “Că am fost salvaţi de Vama Veche între timp”, spune ea, adăugând: “Aş vrea să spun ceva de rău, dar răul se şterge, se uită, am iertat acei ani, trăindu-i pe aceştia din urmă. Pentru că la noi se stinge adesea lumina la Podul Grant, conducătorii ne dispreţuiesc, iar... cine a gândit atunci liber gândeşte şi acum la fel. Sistemul încalecă numai pe cine se lasă încălecat. N-am fost disident. Nici acum nu sunt. Dar nici nu-mi poate manipula nimeni simţirea, că, din păcate, timpurile se repetă cumva. Atunci n-aveam viză, acum n-am bani să văd lumea. Ca şi atunci, citesc mult. Dar, pentru că nu mai sunt tânără, nu mai visez.” Aceasta este, în câteva cuvinte, Jurnalista Anca Florea, pe care sigur o s-o citiţi şi iubiţi ca şi mine, ca şi mulţi alţii dintre admiratorii ei. Un alt glas în aceleaşi “încăperi” ale acestei ţări. Şi încă un amănunt, zic eu, important: Anca Florea s-a născut în Târnăveni, judeţul Sibiu.
La ce era bun halatul lui? Să-l îmbrac peste palton în cabinet! Era frigu’ naibii”, îşi aminteşte realizatoarea. Se practica pe-atunci, se mai obişnuieşte şi acum, ca oamenii simpli să vină la doctor, drept mulţumire, cu câte-o “atenţie” constând în ouă, făină sau câte-o găină. “Mai ales sătenii din Petreşti (de unde era coana Leana) veneau la mine... pe jos. Aveau medic în sat, dar le-am căzut cu tronc şi se aduceau unii pe alţii. Nişte bătrânei minunaţi. «Doctoriţa noastră», aşa îmi ziceau, deşi numai a lor nu eram!” În vara cu pricina, Anca şi colegii ei jucau bridge până ajungeau la destinaţie. “Am să numesc doar trei colegi: avocatul Eugen Pleşca - ulterior primar al Sectorului 3, dr. Cristian Oană - îl vedeţi mai des la TV decât pe mine, şi Tino Furtună de la Holograf, clăparul. Dar taman ei nu erau bridge-işti. Citeam enorm în cele patru ore din zi şi căram sacoşe de la Găeşti, unde erau mai lesne de găsit multe de-ale gurii. Urăsc să car sacoşe de-atunci! Şi totuşi... ce zile bune am avut, aşa rele cum erau! Sigur că era umilitoare fiecare coadă de la care luam ce «se băga», sigur că era greu de fugit după trenuri. Sigur că era jalnică fiecare clipă irosită în întuneric până când «venea lumina»” Totuşi, ceva îi răscoleşte amintirile. “În vara lui ‘89 s-a pronunţat şi amiabilul nostru divorţ şi am plecat la 2 Mai cu o amică. Mihai ne-a dat o sticlă de pălincă, brânză şi ceapă aveam noi, iar în cort era un frig sinistru. Am râs amândouă până când am trezit toată plaja ca să putem bea pălinca cu ei. Motivul de râs? Simplu. Eram la fel de tembel-curioasă şi în miez de noapte am întrebat-o pe Luminiţa: «Femeie, scoală să-mi explici: de ce e un vapor în capul satului 2 Mai?!». Răspuns: «Ca să te bag în mă-ta, Florea!»... Atât! Până aici a fost”.
Atunci era 2 Maiul adevărat şi era Vama Vamă. De atunci a rămas Anca Florea cu acest dor de libertate şi sălbăticie. “Că am fost salvaţi de Vama Veche între timp”, spune ea, adăugând: “Aş vrea să spun ceva de rău, dar răul se şterge, se uită, am iertat acei ani, trăindu-i pe aceştia din urmă. Pentru că la noi se stinge adesea lumina la Podul Grant, conducătorii ne dispreţuiesc, iar... cine a gândit atunci liber gândeşte şi acum la fel. Sistemul încalecă numai pe cine se lasă încălecat. N-am fost disident. Nici acum nu sunt. Dar nici nu-mi poate manipula nimeni simţirea, că, din păcate, timpurile se repetă cumva. Atunci n-aveam viză, acum n-am bani să văd lumea. Ca şi atunci, citesc mult. Dar, pentru că nu mai sunt tânără, nu mai visez.” Aceasta este, în câteva cuvinte, Jurnalista Anca Florea, pe care sigur o s-o citiţi şi iubiţi ca şi mine, ca şi mulţi alţii dintre admiratorii ei. Un alt glas în aceleaşi “încăperi” ale acestei ţări. Şi încă un amănunt, zic eu, important: Anca Florea s-a născut în Târnăveni, judeţul Sibiu.
DISTRIBUIE
Comenteaza
