DISTRIBUIE
Despre liderii principali ai lumii actuale, sunt în circulaţie multe clişee, rezultate din amestecul de simplificări şi manipulări şi din tot ceea ce compune imaginile în societatea mediatică de astăzi.
Cancelarul federal german este, în schimb, înconjurat de mai puţină cunoaştere. Împrejurarea se datorează, între altele, stilului economicos în cuvinte de a face politică al Angelei Merkel (unii cetăţeni germani au şi acuzat la un moment dat “Sprachlosigkeit”, oarecum puţină exprimare), discreţiei persoanei înseşi şi, neîndoielnic, reţinerii în a se particulariza cu stridenţă pe scena politică.
Personal, ca preşedinte al PNŢCD, în 2001, am întâlnit-o pe cea care tocmai îi succedase lui Helmut Kohl la conducerea CDU. Ulterior, am admirat priceperea cu care prima femeie devenită cancelar în Germania a condus coaliţia CDU-SPD şi a evitat intrarea celei mai puternice economii europene în criza financiară care a marcat multe ţări. Nu de mult, la summitul NATO de la Bucureşti, Angela Merkel a dat tonul şi, împreună cu Vladimir Putin, a focalizat atenţia opiniei internaţionale.
După realegerea Angelei Merkel, pentru un al doilea mandat de cancelar al Germaniei, în 2009, interesul pentru profilul ei de politician a sporit. Formula “cea mai puternică femeie din lume”, lansată în SUA de Forbes, a căpătat circulaţie. Ne putem imagina însă o doamnă relativ tânără, naturală în gesturi, mereu de o eleganţă controlată şi atentă cu ceilalţi, drept succesoare a lui Margaret Thatcher? Şi totuşi, Angela Merkel este altceva: un om politic care schimbă felul de a face politică consacrat în deceniile postbelice. Vreau să argumentez această idee apelând la fapte istorice şi la cărţi recente, consacrate cancelarei federale a Germaniei actuale: Gerd Langguth, Angela Merkel, DTV, München, 2005; Dirk Kurbjuweit, Angela Merkel. Die Kanzlerin für alle?, Carl Hanser Verlag, München, 2009; Margaret Heckel, So regiert die Kanzlerin. Eine Reportage, Piper, München, 2009; Robin Mishra (Hg.), Angela Merkel Macht Worte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 2010. Aşadar, cum este în fapt Angela Merkel?
În 2005, Angela Merkel câştiga alegerile parlamentare din Germania în competiţie cu Gerhard Schröder, care tocmai lansase programul de reformă economică ce prevedea reducerea costurilor forţei de muncă (se ştie, mereu foarte scumpă în Germania). Electoratul german îl lăsa să piardă pe cel care şi-a asumat răspunderea acelei schimbări. Împrejurarea că l-a concurat pe cancelarul federal în funcţiune nu a împiedicat-o pe Angela Merkel, câştigătoare a alegerilor de acum cinci ani, să-l omagieze pe antecesorul ei în cuvinte elocvente: “Vreau să-i mulţumesc personal cancelarului federal Schröder pentru că a deschis, în mod curajos şi hotărât, cu Agenda 2010, o poartă, o poartă a reformelor, şi pentru că a promovat Agenda împotriva piedicilor. Cu aceasta el şi-a făcut un merit faţă de ţara noastră. Nu în cele din urmă vreau să-i mulţumesc în numele tuturor germanilor” (Robin Mishra, op cit. pp. 27-28.). Şi aici avem o probă a civismului profund şi a orientării reformatoare temeinice a Angelei Merkel.
Noua preşedintă a CDU a câştigat alegerile din 2005 la mică distanţă de rivalul tradiţional, SPD, şi putea, formal, să formeze un guvern. Angela Merkel a luat în seamă, cu perspicacitate, nu avantajele imediate pentru partid, ci situaţia Germaniei şi şi-a asumat să conducă coaliţia creştin-democrată – social-democrată care, ştim bine, a ferit Germania de efectele grave ale crizei financiare şi economice. Interesul public a prevalat faţă de egoismul de partid, iar Angela Merkel a ilustrat această prevalenţă. Ea a chemat cele două partide, cu inflexibilă onestitate şi francheţe, să intre pe drumul nou al unei cooperări în interesul germanilor, căci “o mare coaliţie a două partide populare diferite deschide posibilitatea cu totul neaşteptată de a ne întreba ce putem face împreună” (Ibidem p. 24).
(Nu rataţi continuarea editorialului în ediţia de mâine.)
Personal, ca preşedinte al PNŢCD, în 2001, am întâlnit-o pe cea care tocmai îi succedase lui Helmut Kohl la conducerea CDU. Ulterior, am admirat priceperea cu care prima femeie devenită cancelar în Germania a condus coaliţia CDU-SPD şi a evitat intrarea celei mai puternice economii europene în criza financiară care a marcat multe ţări. Nu de mult, la summitul NATO de la Bucureşti, Angela Merkel a dat tonul şi, împreună cu Vladimir Putin, a focalizat atenţia opiniei internaţionale.
După realegerea Angelei Merkel, pentru un al doilea mandat de cancelar al Germaniei, în 2009, interesul pentru profilul ei de politician a sporit. Formula “cea mai puternică femeie din lume”, lansată în SUA de Forbes, a căpătat circulaţie. Ne putem imagina însă o doamnă relativ tânără, naturală în gesturi, mereu de o eleganţă controlată şi atentă cu ceilalţi, drept succesoare a lui Margaret Thatcher? Şi totuşi, Angela Merkel este altceva: un om politic care schimbă felul de a face politică consacrat în deceniile postbelice. Vreau să argumentez această idee apelând la fapte istorice şi la cărţi recente, consacrate cancelarei federale a Germaniei actuale: Gerd Langguth, Angela Merkel, DTV, München, 2005; Dirk Kurbjuweit, Angela Merkel. Die Kanzlerin für alle?, Carl Hanser Verlag, München, 2009; Margaret Heckel, So regiert die Kanzlerin. Eine Reportage, Piper, München, 2009; Robin Mishra (Hg.), Angela Merkel Macht Worte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 2010. Aşadar, cum este în fapt Angela Merkel?
În 2005, Angela Merkel câştiga alegerile parlamentare din Germania în competiţie cu Gerhard Schröder, care tocmai lansase programul de reformă economică ce prevedea reducerea costurilor forţei de muncă (se ştie, mereu foarte scumpă în Germania). Electoratul german îl lăsa să piardă pe cel care şi-a asumat răspunderea acelei schimbări. Împrejurarea că l-a concurat pe cancelarul federal în funcţiune nu a împiedicat-o pe Angela Merkel, câştigătoare a alegerilor de acum cinci ani, să-l omagieze pe antecesorul ei în cuvinte elocvente: “Vreau să-i mulţumesc personal cancelarului federal Schröder pentru că a deschis, în mod curajos şi hotărât, cu Agenda 2010, o poartă, o poartă a reformelor, şi pentru că a promovat Agenda împotriva piedicilor. Cu aceasta el şi-a făcut un merit faţă de ţara noastră. Nu în cele din urmă vreau să-i mulţumesc în numele tuturor germanilor” (Robin Mishra, op cit. pp. 27-28.). Şi aici avem o probă a civismului profund şi a orientării reformatoare temeinice a Angelei Merkel.
Noua preşedintă a CDU a câştigat alegerile din 2005 la mică distanţă de rivalul tradiţional, SPD, şi putea, formal, să formeze un guvern. Angela Merkel a luat în seamă, cu perspicacitate, nu avantajele imediate pentru partid, ci situaţia Germaniei şi şi-a asumat să conducă coaliţia creştin-democrată – social-democrată care, ştim bine, a ferit Germania de efectele grave ale crizei financiare şi economice. Interesul public a prevalat faţă de egoismul de partid, iar Angela Merkel a ilustrat această prevalenţă. Ea a chemat cele două partide, cu inflexibilă onestitate şi francheţe, să intre pe drumul nou al unei cooperări în interesul germanilor, căci “o mare coaliţie a două partide populare diferite deschide posibilitatea cu totul neaşteptată de a ne întreba ce putem face împreună” (Ibidem p. 24).
(Nu rataţi continuarea editorialului în ediţia de mâine.)
DISTRIBUIE
Comenteaza
