Odată cu deschiderea sesiunii parlamentare şi cu proiectul iniţiat de Victor Ponta prin care urmează ca unul dintre serviciile secrete, STS, să intre, prin intermediul Ministerului de Interne, în subordinea Guvernului. Schimbarea de stăpân este un gest simbolic. O execuţie rituală care anunţă apropierea ofensivei finale împotriva buncărului încă ţinut sub ocupaţie de Traian Băsescu.
Este, ca să folosesc un termen utilizat ieri cu insisţentă de Traian Băsescu, o mare minciună faptul că activitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale s-ar rezuma exclusiv la secretizarea comunicaţiilor între demnitari care au loc pe telefoane fixe. Este o minciună cât Palatul Cotroceni de mare. De asemenea, în ceea ce priveşte capacitatea de a localiza apelurile telefonice, dacă STS a fost dotat cu aparatură şi softuri care au costat zeci de milioane de euro, acest sacrificu imens a fost făcut de cetăţenii României, în mod evident, nu doar pentru localizarea unor telefoane fixe, cum spune Traian Băsescu. Ar fi aberant să fie aşa. Localizarea unui telefon fix nu costă nici un leu. Doar se ştie fiecare loc în care este plasat un asemenea telefon, utilizat de un număr restrâns de demnitari.
STS, începând din anii 2000, a primit prin lege şi dreptul de a infiinţa societăţi comerciale. Şi a înfiinţat asemenea societăţi. Ele funcţionează ca societăţi acoperite. Conduse de ofiţeri acoperiţi. Care nu numai că au grade militare, dar au şi fost, cei mai mulţi dintre ei, avansaţi. Unii sunt chiar generali. Pentru ce ar fi fost organizate asemenea societăţi acoperite şi pentru ce ar trebui să existe o asemenea reţea, din ce în ce mai mare, de ofiţeri acoperiţi? Nu există decât o singură explicaţie. Aceea că STS nu este un serviciu tehnic. Ci un serviciu secret. De aceea şi face parte din comunitatea servicilor secrete condusă de la Cotroceni.
În plus, STS se ocupă de alegeri. Teoretic, el dotează cu telefoane, atenţie, nu fixe, ci mobile, care funcţionează în sistem secretizat cele 12.000 de secţii de votare. De unde se transmit, în mod constant, rezultate. Există persoane desemnate de conducerea acestui serviciu, în frunte chiar cu generalul Marcel Opriş, care primesc şi sintetizează online asemenea informaţii. Câţi s-au prezentat la vot până la ora X, câţi nu s-au prezentat, din care anume zone ale localităţii şi cum au votat. Dacă ar fi doar asemenea îndeletniciri, tot am putea spune că informaţii de acest fel reprezintă un instrument extrem de puternic care poate fi utilizat în lupta electorală în ziua votului. Şi ştim, fără ca nimeni să fi putut contesta, că un asemenea terminal STS a fost instalat în sediul unui partid politic. În sediul PDL. Pe vremea când Traian Băsescu nu declarase că are intenţia de a se despărţi de partidul său de suflet.
Iar dacă STS asigură secretizarea convorbirilor telefonice desfăşurate între demnitari, este de presupus că tot STS le şi monitorizează conţinutul. Şi asemenea informaţii, sosite zi de zi, centralizate şi analizate constituie o armă politică redutabilă. Dacă informaţiile ajung unde trebuie. Şi ajung.
Un proiect de lege ar putea fi iniţiat de către majoritatea parlamentară, aşa cum au promis liderii USL, votat şi oferit spre promulgare lui Traian Băsescu. Acesta va aştepta până la limită, când va retrimite legea la Parlament pentru reexaminare. După care, atunci când Parlamentul o bate în cuie, legea poate fi atacată la Curtea Constituţională. Şi, din nou, va trece mult timp până se va lua o decizie.
În bătălia pentru buncăr, Băsescu îşi cumpără timp. Iar liderii USL încearcă să accelereze evenimentele. În acest război final sunt utilizate multe instrumente. STS este doar unul dintre ele.
De câteva ori, în cursul săptămânii trecute, am făcut afirmaţia că Marcel Opriş nu poate fi schimbat de la şefia STS, mult timp de acum încolo, decât dacă Traian Băsescu vrea asta. Iar Traian Băsescu ar face schimbarea doar dacă ar fi îndeplinite cumulativ două condiţii. Să îi găsească acestuia un înlocuitor convenabil preşedintelui şi să identifice pentru generalul Marcel Opriş o sinecură, undeva în străinătate, suficient de confortabilă pentru ca acesta să nu se enerveze şi, Doamne fereşte, să ciripească. Şi aşa s-a întâmplat. Iar acum prognozez că războiul pentru STS va fi mai degrabă un razboi al nervilor şi o bătălie rituală.
