DISTRIBUIE
În rutele de călătorie consacrate în epoca postbelică, între Frankfurt sau Paris sau Viena, pe de o parte, şi Beijing sau Tokyo sau Seoul, de cealaltă parte, nu se interpunea, dincolo de Urali, decât nesfârşita Siberie.
Prea puţini au dat importanţă Asiei Centrale (sau “Eurasiei”, cum le place multora să spună). Aceasta părea doar anexă a istoriei, care se hotăra în altă parte.
La rândul meu, am parcurs de vreo douăzeci de ori distanţa amintită privind din hubloul avionului, când cerul era senin, înverzitele întinsuri ale Siberiei, în zile de vară, sau admirând, seara, iluminatul acesteia (care este, totuşi, pe alocuri, mai intens decât în regiunile României!). Abia bănuiam ceea ce se petrece între, de pildă, Ekaterinenburg, la nord, Alma Ata, la sud, şi Ulan Bator, la răsărit. Nu am înaintat, însă, spre Asia Centrală, dincolo de Georgia sau Azerbaidjan, şi nu m-am oprit dincoace de Japonia, de China şi de Coreea de Sud.
Astăzi, trebuie spus că dacă este adevărat - şi, cu siguranţă, este - că piaţa majoră a lumii s-a mutat în Asia de Răsărit, este tot atât de adevărat că în Asia Centrală se face istorie, chiar dacă una marcată încă de poverile ce vin din istoria lungă a nomadismului. Ştim bine că, altădată, mongolii au antrenat, în stilul economiei de cucerire, popoare dintre cele mai diverse într-o acţiune de cotropire spre Vest, care a marcat până astăzi istoria Europei. Samarkandul a rămas în ruină de atunci. Acum, urmaşii acelor cuceritori iscusiţi, combinaţi între timp în mod complicat cu popoarele aflate la originea turcilor, se ridică ei înşişi la înălţimea istoriei (la “cele mai înalte standarde ale timpului”, cum spun actualii kazahi). Am în vedere Kazahstanul (Kazakhstan, în terminologia engleză internaţională), o ţară din multe puncte de vedere surprinzătoare şi admirabilă, pe care am avut ocazia să o vizitez cu puţine zile în urmă.
Multe realităţi ale Kazahstanului impresionează vizitatorul. Nu doar mărimea teritoriului - care este de vreo patru ori cât Franţa, iar regiunea administrativă Karaganda din interiorul ţării, de pildă, este mai mare decât oricare dintre ţările europene (cu excepţia, desigur, a Rusiei). Nu doar anvergura bogăţiilor solului (se spune, pe drept, că în Kazahstan este reprezentat în subsol întregul tablou al lui Mendeleev, iar uraniul, gazul, petrolul, cuprul şi multe altele sunt în cantităţi competitive mondial). Nu doar complexitatea populaţiei - aici reunindu-se vreo 140 de comunităţi etnice, cu 40% kazahi, într-unul dintre creuzetele demografice ale lumii de astăzi. Prin toate acestea, Kazahstanul contează. Această ţară contează însă în multe alte privinţe. Menţionez doar câteva aspecte.
Să cauţi să întruchipezi o societate în care se schimbă informaţii, întreţinând peste 2.000 de ziare (dintre care 80% private) şi 100 de televiziuni şi posturi de radio independente (la o populaţie de 16 milioane de locuitori), rămâne demn de evocat. Să realizezi un export de 71 de miliarde de dolari (din petrol, gaz, produse metalifere, produse animale, maşinărie) şi un import de 38 de miliarde în 2008, având Rusia, China, Germania, Franţa, S.U.A., Italia ca parteneri principali (cum ne informează elocventul volum Kazakhstan. Country Profile, editat de OSCE, 2010), se impune evocat, de asemenea. Marile puteri economice şi politice ale lumii de astăzi concurează, de altfel, cu succes pe teritoriul unei ţări care caută să utilizeze cu pricepere piaţa internaţională ca instrument al propriei dezvoltări. Universităţile principale din Kazahstan - am în vedere Astana, Karaganda, instituţii din Alma Ata - sunt puse pe direcţie fertilă în condiţii de autonomie, finanţare puternică, orientare spre performanţe în ştiinţele experimentale şi studiile sociale şi deschidere spre angajarea de specialişti din alte ţări.
Se poate spune că după felul cum arată companiile aeriene îţi dai seama de anvergura economică şi reperele unei ţări. Când urci la Frankfurt am Main în avionul “Air Astana”, un Boeing 767, ai percepţia mentalităţii orientate spre standarde înalte ale organizării şi personalului. Percepţia ţi-o reconfirmă orice deplasare cu avionul înăuntrul Kazahstanului. Iar atunci când intri în noua şi foarte moderna capitală a ţării, Astana - inspirată vizibil din experienţe arhitecturale şi de sistematizare de la Tokyo, Beijing, Washington D.C. şi concepută de arhitecţi japonezi -, ai impresia unei voinţe ferme de intrare în istoria care se face astăzi. Vechea capitală, Alma Ata, rămâne fermecătoarea urbe de sub munţii foarte înalţi, ce se prelungesc în Himalaya, şi permite o bună comparaţie cu Geneva.
Nu poţi trece prin Kazahstan fără să întâlneşti istoria. Se întreprinde un efort salutar de reconstituire a istoriei kazahe în Eurasia, care este, desigur, mai complexă decât o redau manualele în uz. Un efort se face, de asemenea, pentru a da seama de împrejurarea că, în epoca stalinismului, teritoriul Kazahstanului a fost folosit ca loc al deportărilor politice (Soljeniţîn a fost dus la Pavlovar, nu departe de Karaganda, iar Arhipelagul Goulag, cunoscutul său roman, este localizabil în experienţe de aici) şi ca loc al exterminării prizonierilor de război (germani, italieni, români, japonezi), mai ales după bătălia de la Stalingrad. Am fost la nemărginitul cimitir de la Spask, unde mai multe ţări - Franţa, Italia, România, Kazahstan, Israel, Rusia, Polonia, Germania şi altele - au inaugurat memoriale dedicate fiilor lor căzuţi victime ale stalinismului şi ale condiţiilor incredibil de grele ale prizonieratului. Nimic nu poate fi, desigur, pe măsura suferinţelor de atunci, dar rămâne, într-un fel, încurajator faptul că ne amintim, ca trăitori de astăzi, cât de mari au putut fi acele suferinţe şi învăţăm din ele.
La rândul meu, am parcurs de vreo douăzeci de ori distanţa amintită privind din hubloul avionului, când cerul era senin, înverzitele întinsuri ale Siberiei, în zile de vară, sau admirând, seara, iluminatul acesteia (care este, totuşi, pe alocuri, mai intens decât în regiunile României!). Abia bănuiam ceea ce se petrece între, de pildă, Ekaterinenburg, la nord, Alma Ata, la sud, şi Ulan Bator, la răsărit. Nu am înaintat, însă, spre Asia Centrală, dincolo de Georgia sau Azerbaidjan, şi nu m-am oprit dincoace de Japonia, de China şi de Coreea de Sud.
Astăzi, trebuie spus că dacă este adevărat - şi, cu siguranţă, este - că piaţa majoră a lumii s-a mutat în Asia de Răsărit, este tot atât de adevărat că în Asia Centrală se face istorie, chiar dacă una marcată încă de poverile ce vin din istoria lungă a nomadismului. Ştim bine că, altădată, mongolii au antrenat, în stilul economiei de cucerire, popoare dintre cele mai diverse într-o acţiune de cotropire spre Vest, care a marcat până astăzi istoria Europei. Samarkandul a rămas în ruină de atunci. Acum, urmaşii acelor cuceritori iscusiţi, combinaţi între timp în mod complicat cu popoarele aflate la originea turcilor, se ridică ei înşişi la înălţimea istoriei (la “cele mai înalte standarde ale timpului”, cum spun actualii kazahi). Am în vedere Kazahstanul (Kazakhstan, în terminologia engleză internaţională), o ţară din multe puncte de vedere surprinzătoare şi admirabilă, pe care am avut ocazia să o vizitez cu puţine zile în urmă.
Multe realităţi ale Kazahstanului impresionează vizitatorul. Nu doar mărimea teritoriului - care este de vreo patru ori cât Franţa, iar regiunea administrativă Karaganda din interiorul ţării, de pildă, este mai mare decât oricare dintre ţările europene (cu excepţia, desigur, a Rusiei). Nu doar anvergura bogăţiilor solului (se spune, pe drept, că în Kazahstan este reprezentat în subsol întregul tablou al lui Mendeleev, iar uraniul, gazul, petrolul, cuprul şi multe altele sunt în cantităţi competitive mondial). Nu doar complexitatea populaţiei - aici reunindu-se vreo 140 de comunităţi etnice, cu 40% kazahi, într-unul dintre creuzetele demografice ale lumii de astăzi. Prin toate acestea, Kazahstanul contează. Această ţară contează însă în multe alte privinţe. Menţionez doar câteva aspecte.
Să cauţi să întruchipezi o societate în care se schimbă informaţii, întreţinând peste 2.000 de ziare (dintre care 80% private) şi 100 de televiziuni şi posturi de radio independente (la o populaţie de 16 milioane de locuitori), rămâne demn de evocat. Să realizezi un export de 71 de miliarde de dolari (din petrol, gaz, produse metalifere, produse animale, maşinărie) şi un import de 38 de miliarde în 2008, având Rusia, China, Germania, Franţa, S.U.A., Italia ca parteneri principali (cum ne informează elocventul volum Kazakhstan. Country Profile, editat de OSCE, 2010), se impune evocat, de asemenea. Marile puteri economice şi politice ale lumii de astăzi concurează, de altfel, cu succes pe teritoriul unei ţări care caută să utilizeze cu pricepere piaţa internaţională ca instrument al propriei dezvoltări. Universităţile principale din Kazahstan - am în vedere Astana, Karaganda, instituţii din Alma Ata - sunt puse pe direcţie fertilă în condiţii de autonomie, finanţare puternică, orientare spre performanţe în ştiinţele experimentale şi studiile sociale şi deschidere spre angajarea de specialişti din alte ţări.
Se poate spune că după felul cum arată companiile aeriene îţi dai seama de anvergura economică şi reperele unei ţări. Când urci la Frankfurt am Main în avionul “Air Astana”, un Boeing 767, ai percepţia mentalităţii orientate spre standarde înalte ale organizării şi personalului. Percepţia ţi-o reconfirmă orice deplasare cu avionul înăuntrul Kazahstanului. Iar atunci când intri în noua şi foarte moderna capitală a ţării, Astana - inspirată vizibil din experienţe arhitecturale şi de sistematizare de la Tokyo, Beijing, Washington D.C. şi concepută de arhitecţi japonezi -, ai impresia unei voinţe ferme de intrare în istoria care se face astăzi. Vechea capitală, Alma Ata, rămâne fermecătoarea urbe de sub munţii foarte înalţi, ce se prelungesc în Himalaya, şi permite o bună comparaţie cu Geneva.
Nu poţi trece prin Kazahstan fără să întâlneşti istoria. Se întreprinde un efort salutar de reconstituire a istoriei kazahe în Eurasia, care este, desigur, mai complexă decât o redau manualele în uz. Un efort se face, de asemenea, pentru a da seama de împrejurarea că, în epoca stalinismului, teritoriul Kazahstanului a fost folosit ca loc al deportărilor politice (Soljeniţîn a fost dus la Pavlovar, nu departe de Karaganda, iar Arhipelagul Goulag, cunoscutul său roman, este localizabil în experienţe de aici) şi ca loc al exterminării prizonierilor de război (germani, italieni, români, japonezi), mai ales după bătălia de la Stalingrad. Am fost la nemărginitul cimitir de la Spask, unde mai multe ţări - Franţa, Italia, România, Kazahstan, Israel, Rusia, Polonia, Germania şi altele - au inaugurat memoriale dedicate fiilor lor căzuţi victime ale stalinismului şi ale condiţiilor incredibil de grele ale prizonieratului. Nimic nu poate fi, desigur, pe măsura suferinţelor de atunci, dar rămâne, într-un fel, încurajator faptul că ne amintim, ca trăitori de astăzi, cât de mari au putut fi acele suferinţe şi învăţăm din ele.
DISTRIBUIE
Comenteaza
