Atlas de mitocănie politică: Maimuţoius Schizoidus

Printr-o bizară operaţie de lobotomie, candidaţii la diverse demnităţi publice eligibile se transformă într-un fel special de maimuţoi de fiecare dată când sunt lansaţi la apă în cursa pentru voturi.

In faţa tinerilor fals entuziaşti, adunaţi de prin organizaţiile de partid, cu fulare şi steguleţe fluturate obsedant deasupra capetelor, maimuţoii vorbesc, aparent, de unii singuri. în realitate, cel vizat de orice discurs este tot bizonul de televizor, a cărui imagine peste timp a rămas neclintită în imaginarul oricărui maimuţoi: îi soarbe cuvintele din gură precum ambrozia, are calendare cu poza lui fotoşopată, pe verso-ul căreia însemnează când a pus cartofii şi când urmează să scoată cloşca, seara, la bufetul comunal, îi înjură pe maimuţoii adverşi şi-i laudă lui însuşi calităţile cu asupra de măsură, iar nevesti-si, care cleveteşte cu vecinele să-l aleagă pe ăla care are ochii mai frumoşi, îi întoarce câte-un dos de palmă didactică, să-i scoată fanteziile politico-erotice din cap.

 

Astăzi, bizonul dezbate alte teme de actualitate. Vrea să afle cu subiect şi predicat dacă Elodia e moartă sau ba, dacă ţâţele Andreei Antonescu sunt sau nu lăsate, dacă soţii Ceauşescu nu i-au lăsat care cumva vreo moştenire fabuloasă, iar maximul interes politic se reduce la a cotrobăi bine prin toate ungherele pungilor primite în campanie de la partide şi să distribuie mita electorală în mod echitabil tuturor membrilor de familie. In spiritul echităţii şi dreptăţii sociale, desigur. Trei sferturi din oamenii de pe listele electorale privesc spectacolele groteşti cu sentimente care merg de la dezgust la resemnare.

 

 Toată logistica, toată energia asta nebănuită a trepăduşilor de partid, toată desfăşurarea de forţe se produce în deplinul dispreţ al bunului simţ, urmând un corolar adaptat al legii selecţiei naturale: toţi vor să apară drept masculul alfa. Operatorii de la televiziuni se calcă pe bombeuri fie ca să prindă unghiul care-l avantajează cel mai mult pe candidatul favorit al patronului, fie pentru a-i filma în flagrant pe cei câţiva căscaţi plictisiţi care fac integrame în timpul discursurilor, adormind cu creionul în mână. După artificii şi râuri de confetti, maimuţoii-vedetă fac turul studiourilor, periaţi fin în părţile sensibile şi moi de moderatori atenţi cu propriile rate la bănci.

 

 Prin urmare, campania începe, deşi nici naiba nu mai ţine minte care-i este rostul. Aaa, da, mi-am amintit. în doar două săptămâni, ne vom alege reprezentanţii în Parlamentul European. Deci, domnişorii şi domniţele care ne sunt prezentaţi, într-o doară, de maimuţoii de frunte ai partidelor se vor metamorfoza în 20 de zile în nişte oratori coerenţi, care vor dezbate problemele Europei de pe poziţii ferme, în concordanţă cu doctrina ideologică a familiei politice din care fac parte? Prin urmare, dl Adrian Severin şi dna Rovana Plumb vor susţine din nou recunoaşterea drepturilor egale ale minorităţilor sexuale, aşa cum o făcuseră în plenul PE, la votul raportului Catania, deşi momentan nu-şi mai aduc aminte părerea cu care sunt de acord?

 

Această dublă existenţă a maimuţoilor noştri politici mi se pare halucinantă. Pe scena lansării de candidaţi, ţopăie şi cântă veseli, ţinându-se strâns de mâini, ca pe un stadion populat cu oameni împăiaţi. Fac asta doar pentru că aşa au văzut că se face prin America, într-un gest de ridicolă imitaţie a culturii politice. în discursurile publice, pe viu sau televizate, îşi recită poezia învăţată pe de rost de la consultanţi-ghicitori în globul de sticlă, cu aerul că exact în acel moment îşi dau toată silinţa să creadă ei înşişi bazaconiile pe care le rostesc. Vorbele lor sunt grefe artificiale alăturate unor corpuri străine.

 

Procesul de alienare a omului postindustrial îşi desăvârşeşte astfel, prin ei, forma ultimă. Amintiţi-vi-l pe dl Boc gata să jure pe roşu că profesorii îşi vor căpăta salariile mărite retroactiv, deşi toată lumea îi spunea că e beat şi ar face mai bine să se culce! Niciun muşchi de îndoială nu i se mişca pe faţă dlui primar de Cluj. Dar de dl Geoană vă amintiţi?, când arunca euroii, cu zecile de mii, înspre cei care şi-ar fi propus să se întoarcă acasă de pe plantaţiile de căpşuni ale Europei, doar-doar ar mai pica vreun fraier în plasă? Privirea sa goală de sclipire nu trăda că ar şti realmente ce spune, dar convingerea din glas ar fi putut da speranţe deşarte chiar şi celui mai sceptic auditor. Ce veţi mai spune despre guvernul liberal, progresist, spilcuit, cu papion şi ştaif european, condus de dl Tăriceanu, care a condus ţara pe pilot automat, salivând zi şi noapte după voturile electoratului asistat ce trăieşte în buza feudalismului, pe care l-a momit simplu, cu bani cash din vistieria statului?

 

Poate că nu sinceritatea este ceea ce ne dorim de la ei. E evident că un om politic nu trebuie să spună tot ce ştie sau face, spre binele păcii sociale. în schimb, trebuie să ştie ce spune şi să-şi păstreze o minimă consecvenţă de-a lungul timpului, şi în vorbe, şi în acţiuni. Trebuie să-l văd natural, să-l simt vorbind cu cuvintele lui, să nu am mereu tendinţa de a-l acuza că ascunde adevăruri. Să nu-l văd urzind pe la colţuri în beneficiul unor interese mărunte. Să nu-l văd pe acelaşi maimuţoi cu altă faţă în toate partidele politice. Să-l pot alege pe cel care să mă reprezinte conştient şi apăsat de povara răspunderii pe care o poartă!

 

PS.: Citesc o ştire din “New York Times”, citând presa croată: «Un candidat pentru postul de primar al unui orăşel din Croaţia a promis că, dacă va fi ales, va promova corupţia masivă şi va jefui bugetul oraşului de câte ori va avea ocazia. Sloganul său din campanie: “Totul pentru mine, nimic pentru tine.” Şi a câştigat. Localnicii au spus că i-a impresionat onestitatea lui Josko Kraljevic Risa, pe care au primit-o ca pe o gură de aer proaspăt. “Acum ştim măcar pe mâna cui ne-am lăsat”, a conchis un votant.» Mi-e teamă că din povestea cu tâlc din Prolozac vor trage învăţăminte tot cei “învăţaţi”.