Puşcăriile sunt luate cu asalt de către membri ai legislativului, ai administraţiei locale, ai autorităţilor statului şi chiar de către membri ai Guvernului. Timpul prezidenţial este şi el consacrat, în mare măsură, chestiunilor penale. Ca de altfel şi timpul şefilor principalelor partide politice. Biciul penal a creat o situaţie fără precedent în România care, cu certitudine, va rămâne un capitol negru al istoriei. Care este mâna care, până la urmă, acţionează acest bici?Dacă justiţia ar fi cu adevarăt liberă, dacă procurorii nu ar avea nicio motivaţie şi nicio determinare politică în deciziile pe care le iau, atunci răspunsul la această întrebare ar fi extrem de simplu de dat. Procurorii, ca avocaţi ai statului, îşi fac datoria. Descoperă şi documentează încălcări ale legii, comise inclusiv de către personalităţi publice, întocmesc rechizitorii, cer sancţiuni penale, iar magistraţii, la rândul lor, făcându-şi datoria, judecă şi dau sentinţe. Evident, în baza unor pobe. Iată însă că în România lucrurile stau altfel. Acest început de săptămână a debutat cu două ameninţări penale venite nu din direcţia din care trebuie, adică a procurorilor. Ele sunt lansate, cu subiect şi predicat, chiar de către preşedintele în exerciţiu al României. Acesta şi-a exprimat intenţia de a iniţia două importante plângeri penale. Şi nu sunt plângeri oarecare. Ele nu au scopul de a întări statul. De a crea armonie între instituţiile fundamentale ale acestuia, lovind în cei care, prin încălcarea legii, şubrezesc coeziunea Guvernului, forţa Parlamentului ori puterea justiţiei. Nici vorbă! Ambele ameninţări vizeaza nici mai mult, nici mai puţin decât Executivul.
Probabil că şi din acest punct de vedere suntem un stat cu o democraţie deviată. Poate sufăr de un deficit de cultură în materie de politică, dar declar cu toata sinceritate, asumându-mi chiar şi riscul de a greşi, că nu am mai întâlnit un precedent în vreun stat democratic al lumii, în care preşedintele să fie cel care să declanşeze plângeri penale împotriva Guvernului pe care l-a numit.
Am avut o a doua suspendare a lui Traian Băsescu din calitatea acestuia de preşedinte. Ca şi în cazul primei suspendări, şi la cea de-a doua el a reclamat o lovitură de stat. De această dată însă el a avut şi instrumentele pregătite pentru a acţiona. Şi, astfel, procurorii s-au dezlănţuit împotriva cetăţenilor, punându-i să jure pe Biblie, confiscându-le procesele verbale de la alegeri în plin proces electoral şi confecţionând, în baza câtorva excepţii care nu fac altceva decât să confirme regula, un voluminos dosar penal care îl vizează nici mai mult, nici mai puţin decât pe vicepremierul României. Oameni ai preşedintelui, la îndemnul acestuia, i-au făcut şi prim-ministrului o plângere penală pentru plagiat, deşi faimoasa comisie ministerială a constatat altceva. Tot preşedintele este cel care a generat o anchetă penală în cazul Rompetrol. De fapt, o a doua. Prima a fost îndreptată impotriva lui Dinu Patriciu, cea de-a doua are drept ţintă Guvernul în integralitatea lui, care, în urma unor negocieri şi printr-o hotărâre, a tranşat problema datoriilor KazMunaiGaz către statul român. Aşadar, din nou, soluţii penale. Din nou plesneşte biciul penal mânuit prezidenţial.
Iar luni dimineaţa, preşedintele, literlamente, s-a dezlănţuit. Ameninţând cu două dosare penale împotriva premierului, dintr-o singură lovitură. Unul legat de noua autoritate financiară, unde, consideră preşedintele, au existat hotărâri ale Executivului şi legi ale Parlamentului date cu dedicaţie, cel de-al doilea ca pedeapsă pentru o criză guvernamentală reală. Este vorba de blocajul creat prin neconsemnarea demisiilor miniştrilor liberali şi întârzierea de către Guvernul Ponta a remanierii. Ceea ce, evident, este anormal şi, în ciuda motivaţiilor acestuia, aduce prejudicii indiscutabile României. Dar dacă asemenea fapte politice necesită vreo sancţiune, sancţiunea trebuie să fie tot politică şi în niciun caz penală.
Biciul penal ne scoate şi din Europa şi din rândul statelor democratice. 7
