Sunt, ca urmare, destui oameni care nu reflectează asupra bugetului de care au nevoie, rămânând influente încă devize de mult anacronice precum: „eu am de citit, alţii trebuie să-mi dea banii!” sau „eu am de scris articole, nu este treaba mea ce se aplică!”. Opinia l-ar privi personal pe fiecare, dacă nu ar produce pagube instituţiilor. Pe de altă parte, invers, cine gândeşte în termeni riguroşi şi în mod responsabil riscă etichete precum „autoritar”, „inflexibil” etc., din partea unei mentalităţi lipsite vizibil de capacitatea autoorganizării.
Se confirmă, însă, de fiecare dată, că numai oamenii care se angajează cu toate energiile să-şi creeze premisele, inclusiv premisele financiare, pentru activităţi sunt efectiv performanţi. Oriunde în universităţile de performanţă, performerul este cel care-şi asigură prin iniţiative şi pe răspundere proprie aceste premise. Capacitatea de autoorganizare este indiciu al valorii intelectuale. De aceea, a aşeza propriile activităţi pe baze financiare sănătoase (la distanţă de „regula” asistenţială: „eu fac orice, alţii plătesc!”) a fost unul dintre obiectivele reformei 1997-2000 din România, fiind, de altfel, un obiectiv major al reformei de compatibilizare universitară întreprinsă în ţările Europei Centrale şi Răsăritene în anii nouăzeci.
Oriunde în lumea civilizată stabilirea premiselor financiare este pasul de început într-o acţiune.
Astăzi, în SUA şi în Europa,
volumul financiar aflat la dispoziţia universităţilor se află în creştere;
simultan, însă, ponderea alocării bugetare din partea statului scade. Aceasta
înseamnă că universităţile însele îşi procură – mai ales prin cercetare
ştiinţifică şi prin atragerea de studenţi – resursele financiare de care au
nevoie. Aspectul acesta este important, iar ponderea veniturilor proprii în
ansamblul finanţării este criteriu de competitivitate. Asumarea acestui
criteriu se loveşte încă de rezistenţe. Nu discut aici situaţia granturilor de
cercetare ştiinţifică din
în fapt, lipseşte în România o politică chibzuită a cercetării ştiinţifice. Ceea ce este însă de reliefat, de asemenea, aici este faptul că, din păcate, unii specialişti nu găsesc ca alternativă la conceperea îngustă a cercetării ştiinţifice drept practicalism, de dinainte de ’89, decât conceperea tot atât de greşită a cercetării ca scop în sine. în fapt, cercetarea ştiinţifică de orice natură, oriunde în ţările dezvoltate, are orizont tehnologic,iar această situaţie ar trebui să inspire pe scară mai mare specialiştii autohtoni.
în 2008, Universitatea Babeş-Bolyai are cel mai mare buget din istoria sa. Dar acest fapt nu trebuie să înşele: peste 45% sunt venituri proprii, iar alocarea bugetară per loc de studiu în România (3015 lei) este, evident, prea mică. în practică, covârşitoarea majoritate a catedrelor (aidoma altor ţări) nu se pot susţine doar din alocările bugetare, trebuind să-şi caute, de asemenea, resurse extrabugetare. Pe de altă parte, în 2009 se va opera într-un mediu economic afectat de criza financiară, de recesiune, poate de criză economică, de creşterea preţurilor la energie, în timp ce prevederile negocierilor de aderare la Uniunea Europeană în materie financiară, inclusiv cerinţa asigurării propriei sustenabilităţi, vor fi puse în efect.
De aceea, în acest cadru deviza pe care Senatul Universităţii Babeş-Bolyai a aprobat-o este stimularea măririi veniturilor catedrelor, facultăţilor, liniilor de studii, extensiilor prin activităţi proprii şi, ca orientare majoră, „însănătoşirea” financiară a fiecărei unităţi. Fiecare catedră sau facultate este chemată să-şi producă, precum oriunde în Uniunea Europeană de astăzi, veniturile bugetare şi extrabugetare, pe care îşi propune să le cheltuie. Fiecare are la dispoziţie instrumentele juridice şi financiare ale autonomiei şi ale răspunderii pentru propria finanţare, după ce alocaţiile de la buget au fost distribuite complet facultăţilor conform efectivelor de studenţi.
Universitatea Babeş-Bolyai este după un amplu program de investiţii. De pildă, în ultimii cincisprezece ani s-au adăugat patrimoniului instituţiei 15 clădiri noi, la construcţia cărora s-a contribuit, din resurse proprii, cu peste 600 miliarde lei. în infrastructura Fizicii s-au investit peste 3,5 milioane Euro, la Chimie 4 milioane Euro – cea mai mare investiţie făcută vreodată la Cluj în echiparea cercetării ştiinţifice în cele două domenii. Iar investiţiile proprii vor continua, vârfurile fiind acum clădirile Institutul de Tehnologie; Biblioteca Ştiinţelor Sociale Contemporane; Mathematicum XXI; Psihopedagogia XXI; Centrul Olimpic; căminul Sportul XXI. Nu se pot acumula resurse pentru investiţii dacă resursele se irosesc nechibzuit.
