I-am văzut înainte de pauză. Cămaşa albă a lui Vogel arăta impecabil, imaculată. În cadru a apărut şi omologul său. Nici Ando nu era la costum. Pe cămaşa antrenorului campioanei României transpiraţia a desenat cantoane de sudoare. De vină era căldura neaşteptată pentru neutra Elveţie, dar şi scorul amărui. În prima repriză, Basel a pasat cursiv, a căutat să-şi surprindă adversarul pe benzi şi prin angajările care-l căutau pe uriaşul Marco Streller. Avea ceva din siguranţa pe care o zăreşti în pasul apăsat al funcţionarului bancar, ce nu a renunţat să ia prânzul la restaurant nici în perioada de recesiune. Golul fantastic al aceluiaşi Streller, scăpat din chingi de Rada, gol ce a părut să fie precedat de un fault în atac la Godemeche, nu a fost întâmplător. Răsplătea echipa mai bună, mai ofensivă, mai dornică să caute poarta, căreia i s-a refuzat şi un penalty după o intrare imprudentă a lui Ionuţ Rada. Vogel nu avea de ce să-şi facă griji, iar pe cămaşa antrenorului de 36 de ani nu zăreai nici o dungă, parcă era proaspăt scoasă din dressing.
Dacă nici Kapetanos nu înscrie, ce să mai aştepţi de la CFR? Şi atunci, omul acela transpirat şi agitat, căutat de camerele televiziunii curioase să vadă şi dacă nu sparge plexiglasul de nervi, a mutat ideal după pauză. L-a scos pe Kapetanos, prilej să te întrebi dacă „Fălcosul" e în toate minţile, şi l-a introdus pe insistentul Ronny. În plus, a schimbat tactica, le-a cerut liniilor să urce şi a ordonat un presing nemilos. O plasă albă cu cinci sau şase ochiuri căuta mingea la 30-40 de metri de careul lui Sommer. Pândea o breşă, o clipă de neatenţie. Bastos, mijlocaşul criticat deseori pentru indolenţă, a reuşit să strecoare balonul printre elveţienii anesteziaţi de tabela de marcaj. Sougou nu a ratat startul şi nici oportunitatea ivită. Apoi, nou intratul Gabi Mureşan şi-a refuzat un şut în forţă pentru o pasă decisivă, iar Sougou a finalizat pe măsura cotei sale. Totul s-a modificat în doar cinci minute. „Aş vrea să fiu cinci minute poet...", spunea Geo Bogza. Sougou chiar a fost poet, a fost unul dintre jucătorii extraordinari „pe care zeii îi înaripează" să exprime bucuria. Pe final a fost şi risipitor, ca orice artist, i-a cruţat pe eleveţieni de lovitura fatală. Sougou e urmaşul lui Dubarbier în Gruia, dar înscrie mai des decât argentinianul.
CFR e obişnuită să ridice mănuşa aruncată de adversar, nu a fost primul meci în care campioana a fost condusă şi a refuzat rolul de victimă. E al treilea succes consecutiv în preliminariile Ligii Campionilor. Dacă ajunge în grupele celei mai importante competiţii intercluburi, CFR o va face pe cont propriu, fără să profite de punctele strânse de alţii. Aceasta e cea mai importantă victorie, nici rivalii nu o vor putea contesta. Nu mai vorbim de arbitraje sau de blaturi, ci de fotbal, miză, emoţii şi puncte pentru zestrea naţională. În retur, CFR îşi va putea etala jocul axat pe contraatac, trebuie să facă exact ce ştie mai bine. Nu s-a calificat încă, dar e greu de anticipat scenariul prin care elveţienii vor repara ce au stricat acasă. Nici absenţele lui Piccolo şi Maftei, pentru care şi FRF e în culpă, nu pot schimba macazul.
Andone a trecut printr-un purgatoriu când şefii i-au refuzat accesul în Liga Campionilor. Timpul a şters rănile şi a deschis poarta unei noi colaborări. Puţini au înţeles de ce s-a întors, cum de a putut să ierte un afront greu de îndurat. Acum e foarte aproape să le arate şi conducătorilor şi detractorilor că s-au înşelat când nu i-au acordat încredere. Mai e un singur pas. Să-i lăsăm pe „feroviari" să se pregătească pentru Liga Campionilor.
