Când anormalitatea se mută din Cluj

Apropierea cu pricina a fost postulată de celebrul monstru al gândirii de sector V, care este Vanghelie. Şi pentru că de la un astfel de personaj nu te poţi aştepta la păreri, ci doar la verdicte şi postulate, apropierea nici nu mai trebuie probată, fiind un adevăr fundamental indemostrabil, cunoscut în analele politologiei drept “axioma lui Vanghelie”.

Poate că, în străfundul sufletului său, după ce a ajuns acasă, pârjolit de căldură şi apăsat de problemele cetăţenilor de la sectorul V, Marian Vanghelie a avut, la sfârşitul săptămânii trecute, o confirmare senină, pe care doar spiritele alese o pot pricepe, a propriei valori.

 Da, la finele săptămânii trecute, Boc a pomenit de Dîncu şi de el, Marian Vanghelie. Legat de situaţia din PSD şi de conflictul Vasile Dîncu-Marian Vanghelie, Boc a comentat: “când spui Vanghelie spui totul sau nu spui nimic”.

“Ca primar îl înţeleg, ca politician îl înţeleg pe Dîncu”, a spus Emil Boc. Chiar dacă nu mai are voie să vorbească, Vanghelie se poate simţi răzbunat. Are confirmarea. Cam acesta ar fi un mod de gîndire drag politicienilor de pe Dîmboviţa, cărora, mai nou, când aud de Cluj, li se ridică părul de pe mâini, iar şira spinării li se umple de transpiraţie rece.

 într-adevăr, Clujul a ajuns să nu mai fie iubit la Bucureşti. Dacă până mai acum un an, bucureştenii găseau reţeta succesului în politică – “tânăr, ardelean şi, dacă se poate, din Cluj” – lucrurile s-au schimbat. Nu a fost organizaţie clujeană a unui partid important care să nu piardă ba posturi politice în structurile centrale, ba funcţii în administraţie.

Politic, clujenii din PD Cluj nu au pierdut, însă, odată cu ieşirea de la guvernare, evident că la nivelul I şi II al puterii executive, nu mai sunt reprezentaţi. în schimb, au rămas destui oameni ai PD în structurile deconcentrate din teritoriu.

UDMR, prin suspendarea lui Nagy Zsolt a lăsat Clujul fără nici un ministru, iar în PNL au început să se împuţineze clujenii din eşalonul al doilea al Cabinetului. “Grupul de la Cluj” din PSD a fost transformat în cenaclu literar, iar ultima demisie, a lui Vasile Dîncu din postul de vicepreşedinte naţional al partidului, a şlefuit toboganul pe care alunecă politicienii clujeni din structurile centrale.

 Lui Boc, la sfârşitul săptămânii trecute, nu i-a mai rămas decât să constate, cu amărăciune: “Ca primar de Cluj doresc din tot sufletul ca tot mai mulţi clujeni, indiferent de partidul din care fac parte, să deţină poziţii de conducere, de autoritate, de decizie în guvernarea centrală de la Bucureşti.

Indiferent că sunt de la PD, PNL, PSD, PRM. Nu pot să nu constat că există o tendinţă de a elimina reprezentanţii Clujului din reprezentarea partidelor politice de la nivel naţional”.

Gestul lui Boc este unul politic normal. Nimeni nu este atât de naiv să creadă că nouă, clujenilor, ni s-ar cuveni acum totul, după 12 ani de izolare şi anormalitate, precum nici nu trebuie să ne prefacem că, pe proiecte, nu mai vedem banii care vin înspre Cluj.

Problema e alta, ce ţine de capra vecinului. Dacă de trei ani Clujul a explodat înspre înflorire, lucrul acesta nu a putut trece neobservat. în absenţa unei legi a loby-ului, tactica de pe Dâmboviţa e simplă.

Inventezi o nouă formulă de succes, care se poate numi Bucureşti, Iaşi sau Oradea. Şi o tot învârţi, precum pe vremuri cadrele.

Dacă anormalitatea a părăsit Clujul, o putem vedea, pe aceste formule de succes impuse de la centru, chiar la centru. De asta se bucură genericul Vanghelie.