Când vom discuta despre democraţie şi comunitate?

Este o întrebare ce ne frământă şi cred că-i frământă pe foarte mulţi cetăţeni din România şi, în mod particular, din Cluj.

Când ne uităm la propunerile partidelor politice pentru Parlamentul României, ne apucă lehamitea şi nepăsarea. Ne-am obişnuit să vedem în fiecare legislatură acea adunătură în vârstă sau tânără de politicieni de mucava, în spatele cărora stau -“hrăpăreţi “- lupii capitalismului românesc, îmbogăţiţi prin contracte dubioase cu statul, dar cu pretenţii de oameni de afaceri.

 

în înşiruirea verbală de care dau dovadă, candidaţii “ neamului “ promit fără noimă locuri de muncă, investiţii, protecţie socială- profitând din plin de naivitatea şi deznădejdea cetăţeanului român.

 

Discursul politic românesc, de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga, n-a agreat după 1990 ideile democratice. în  afara unor intelectuali luminaţi ca Alexandru Paleologu, puţină lume a crezut în valorile democratice.

Stânga politică a căzut  devreme într-un populism dăunător oricărei concepţii de democraţie. Dreapta, deşi motivată să dezvolte o nouă concepţie privind statul de drept şi participarea cetăţeanului la deciziile politice, s-a pierdut timpuriu în discuţii sterile şi certuri interne. Guvernarea din 1996-2000, ce părea să aducă speranţe românilor, a fost în parte compromisă de moştenirea economică a stângii şi de incompetenţa unora din liderii săi.

 

Actuala dreaptă este divizată într-un discurs neoliberal şi unul  populist,  cel din urmă capabil de metamorfoze ucigătoare pentru orice idee democratică. Apelul acesteia la sloganuri precum “întoarcerea la popor “  şi enclavizarea pe seniorii locale, votate majoritar în vară, aducătoare de profituri unor găşti de “ bordurişti “ şi “asfaltatori “, nu ne lasă nici o speranţă că vom putea propune o dezbatere matură despre participarea reală a cetăţeanului la deciziile comunitare. Din păcate, “monopolul violenţei fizice legitime” a statului modern a trecut în România  în cadrul unor  monopoluri locale deţinute de  lideri fie de stânga, fie de dreapta. Sprijiniţi pe o pătură fripturistă şi fanariotă, alcătuită din “bişniţari” şi “semidocţi”, din păcate, unii proveniţi din mediile universitare, senioriile locale au confiscat încetul cu încetul orice urmă de participare civică.

 

Amestecul acesta bolnăvicios de “intelectuali  neterminaţi” şi  “afacerişti” ce se laudă cu poziţii în topul celor 300 nu aduce Clujului sau altor oraşe importante plus valoare. Ei n-au proiecte, au doar interese economice. Ei n-au culoare politică  şi sprijină pe oricine este capabil astăzi să urce pe culmile populismului electoral. Ei nu construiesc, ci spoliază. Mâine, dacă nu sunt eliminaţi,  se vor muta în altă parte, fără jenă şi fără regrete. Exemplul  capitalei este paradigmatic în acest sens.

 

Nu bine a căzut Videanu şi s-a instalat Oprescu, ei şi-au oferit serviciile învingătorului. Argumentul lor este acela că fac o treabă în folosul comunităţii, că oferă locuri de muncă, fără ca cineva să observe că, în fapt, ei închiriază în franciză interesul comunitar. Fără ca nimeni să le ceară socoteală.  Ba poate că da, din patru în patru ani, atunci când se vând iluzii.