Savanţii vremurilor acelea, sub o perfectă oblăduire etică a timpului, căutau răspuns prin experimentele pe nefericiţii prunci ce creşteau în sălbăticie. Reumanizarea copiilor crescuţi în sălbăticie (pe care destui o considerau a-priorică) le-a dat mult de furcă antropologilor vremii, de cele mai multe ori pe dosar aplicându-se ştampila “Eşec”.
Socializarea “pierduţilor” era aproape imposibilă, iar râsul, incapabil să se lipească de “subiecţi”. într-una din încercările de desluşire a evoluţiei creierului unui copil crescut singur ori într-o societate non-umană, chiar şi doar dacă nu e perfect ştiinţifică şi mai degrabă cinematografică, un astfel de copil, pentru a se testa existenţa simţământului de dreptate, este pedepsit pentru un fapt pentru care, până atunci, a fost lădat.
Rezultatul: o revărsare de mânie, de violenţă, de revoltă. (Evident, în secolul XXI astfel de producţii cinematografice şi preocupări antropologice având acea bază de studiu sunt considerate, puţin spus, ne-etice, dacă nu barbare).
Concluziile, la acea vreme, au fost contestate atât ca metodă, cât şi religios. Totuşi, s-a acceptat în acele vremuri că printre posibilele cauze ale violenţei ar fi, la acea vârstă, izolarea de societate, precum şi pedeapsa într-un act reflex. Secolul XX adaugă o alte sumedenie de cauze, printre care şi moştenirea genetică şi anturajul.
Putem încadra undeva ce s-a întâmplat în Cluj în ultima vreme? Curajoşi ca servilul funcţionar al lui Funar din Primărie – este şi în prezent la fel de în Primărie – gen Ionuţ Ţene ori liderul şi mai necunoscut al “Noii Drepte” îmbărbătează tinerii cu “Afară, afară, cu ungurii din ţară”, iar îndemnul este respectat aproape ad literam de doi flăcăi ce coboară din troleibuz şi îl umplu de sânge pe un tânăr maghiar clujean care se îndrepta spre manifestarea comunităţii sale în 15 martie.
Evident, curajosul Ţene se dezice de actele reprobabile şi, împăciutor, cere organelor să se sesizeze şi eventual să-l şi înfunde pe tânărul bătut. Motivul? în opinia marelui apărător al românismului, bătutul – citez! – “se plimba pe stradă în municipiul nostru cu steagul Ungariei în mână, pe jumătate fâlfâind, încălcând Legea privind arborarea Drapelului Naţional”.
Dacă drapelul nu era numai pe jumătate fâlfâind şi fâlfâia pe de-a-ntregul, oare, d-le Ţene, ce pedeapsă merita tânărul maghiar care şi-a permis, apoi, să şi murdărească cu sânge asfaltul strămoşesc?
Mai trece o zi, şi pe “Ion Moina” sunt luaţi la ciomăgeală câţiva cetăţeni - unii cu legitimaţii de presă în mână, alţii, fără - de firma care avea contract să asigure securitatea în arenă. Scuzele sunt la fel de uluitoare: “Nu am ştiut că sunt ziarişti” (Aici chiar nu mai e nimic de adăugat, pentru că musculoşii de la firma de “protecţie” erau o colectivitate sudată, unde se simţeau bine împreună!).
Aşa, şi tot din registrul “dau un pumn, dar dau în faţă”, nu trebuie uitată cotonogeala de pe final la U Mobitelco – CSU Sibiu… Acolo, e adevărat, în spaţii închise, s-au folosit şi mijloace mai sofisticate, precum spray-urile lacrimogene.
Desigur, cazuri izolate, o statistică de după virgula marjei de eroare. Mai mare ca marja de eroare apare, la nivelul senzorial comun, agresiunea asupra simbolurilor clujene. Reuşita Nokia este îndeobşte asimilată simbolistic ca ieşirea din evul mediu xenofob în care s-a zbătut Clujul sub administraţia fostului edil.
O cercetare a DNA a unor presupuse tranzacţii cu terenuri la Jucu, înainte de venirea – cât de aşteptată – a gigantului finlandez, relevă că nu am scăpat de obsesia troleibuzului: “Dacă ai fost în acelaşi troleibuz cu X, care apoi a jefuit banca, la câteva luni distanţă, oare nu ai şi tu legătură?”. Şi ne mirăm că după astfel de asocieri, a doua zi ni se întoarce spatele. Doar bătându-ne cu pumnul în piept în interiorul zidurilor cetăţii, nu vedem că toate acestea contează după ziduri.
Un om de afaceri clujean ne-a relatat o replică a unui partener de-al său neamţ, după ce, senzaţional, exclusiv, şoc, DNA s-a interesat de Jucu, iar la Jucu e Nokia: “Ce dracu’ faceţi, iar aţi luat-o de la capăt cu perioada aia neagră?”. Paralel, fără să ştie întrebarea, un răspuns de la “tribunul” Vadim: “Funar, du-te şi candidează la Cluj”. Adică, parafrazând, vom lupta împotriva violenţei până nu mai rămâne piatră pe piatră…
