Chirilov şi echipa sa au salvat... România

Aici sau ai ceva bagaj cultural şi accepţi provocarea sau recunoşti că eşti produs al societăţii de consum şi te duci să te uiţi confortabil la “Indiana Jones” sau la “Războiul stelelor”.

Că altfel, e de rău. Rişti să ai un şoc, două sau chiar să vomiţi după unele scene. Sau să ieşi afară din sală de ruşine - au fost cazuri - la filmele cu mult sex, de toate tipurile, homo, hetero, bi sau ce s-o mai fi inventat mai nou... Dacă ai stomac “tare”, nervi şi timp, ceea ce îţi dă TIFF-ul nu poate fi asemuit cu nimic.

Aventura lui Boogie cu amicii săi rataţi, serile de la Drive-In, hohotele de râs de la “Om Shanti Om” sau uimirea în faţa unui film la “Elevator” sunt momente unice care se întâmplă numai la TIFF. Nu trebuie decât să accepţi provocarea. Conducerea TIFF a avertizat că filmele de la festival nu sunt ”comestibile”, dar unele voci tocmai asta au criticat.

Nu e de mirare că selecţionerul filmului a reacţionat violent pe un on-line clujean, iar supărarea lui a ajuns până la presa clujeană, ameninţată cu “restricţii de acreditare”. Nu e nici un secret că în media clujeană nu există prea mulţi jurnalişti specializaţi pe critică de film. Majoritatea îşi face treaba de jurnalişti: pun întrebări, iscodesc, fac relatări, fac interviuri, vânează exclusivităţi, scriu despre festival.

Mă întreb ce face cohorta de critici de film aduşi de la Bucureşti în afara unor întrebări stupide puse la conferinţele de presă – aici doamna Margareta Nistor a fost “recordman”-ul prezenţei bifate la party-urile TIFF. De aici până la a pune restricţii de acreditări presei clujene e cale lungă. Mă tem că oboseala nopţilor nedormite după celebrele party-uri până dimineaţa la 6 începe să îi joace feste domnului Chirilov. Şi riscăm să nu vedem cu adevărat ce e TIFF-ul de şapte ani la Cluj.

Viaţa însă bate filmul. De aceea nu m-a mirat când atât în interviul de bilanţ oferit cu amabilitate TIFoZIUA de directorul festivalului, dar şi  opiniile lui de pe “on-line”-ul clujean au coincis cu cele sesizate de reporterii clujeni: problemele avute cu managementul de la clubul Enigma, lipsa unei rivalităţi adevărate cu alte oraşe, stilul de vestimentaţie al unor invitaţi de marcă la ceremonia de premiere.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie unele dintre lucrurile acestea mi-au plăcut. Diversitatea asta revărsată peste Cluj, sutele de oameni cu badge-uri fugind în caniculă de la un cinema la altul, reacţiile după filme - “Aş fi vrut să stau încă o oră să mă gândesc la ce a vrut să spună” - şi atmosfera de senzaţie de la party-uri.

Toate astea nu ni le poate lua nimeni, clipele-unicat din săli, şansa întâlnirii cu oameni de calibru, cu filme de clasă. Poate vă vine să râdeţi, dar pentru mine, timp de 10 zile, cu 600 de invitaţi la TIFF, dintre care mulţi străini, Chirilov şi echipa sa au salvat... România.