Cine câştigă colegiile la Cluj? Exerciţiu profan.

Cine câştigă colegiile la Cluj? Exerciţiu profan.
“Compromisul este arta de a împărţi o prăjitură în aşa fel încât fiecare să aibă impresia că a luat bucata cea mai mare.” (Paul Gauguin)

"Compromisul este arta de a împărţi o prăjitură în aşa fel încât fiecare să aibă impresia că a luat bucata cea mai mare." (Paul Gauguin)

Dacă în 2008, PDL obţinea nu mai puţin de 6 colegii iar PNL şi PSD câte 3 şi UDMR 2, lucrurile nu se vor schimba semnificativ nici în 2012. În consecinţă, USL va rămâne cu acelaşi număr de mandate obţinut de partidele care îl compun. PDL va lua atâtea mandate cât i-au mai rămas în prezent, 4. UDMR va câştiga un mandat în plus în timp ce PPDD va lua un colegiu pentru Camera Deputaţilor din Cluj.
Negocierea din ultimele zile pentru un loc eligibil în Parlamentul României, compromisul la care ajung politicienii şi partidele îmi creează impresia unei strategii prestabilite în care toţi sunt conştienţi de ce vor obţine şi în ce zonă. Colegiul 1 pentu Camera Deputaţilor (cartierul Mănăştur şi Grigorescu) va reveni USL, foarte probabil unui candidat PNL, după ce se va fi efectuat schimbul cu PSD pentru colegiul 3. În aceste condiţii numele viitorului deputat ar putea fi Steluţa Cătăniciu. În colegiul 2 ( Zorilor - Mănăştur), mandatul de deputat va reveni actualului preşedinte al PDL Cluj, Daniel Buda. În 3 ( zona Gheorghieni), de astă dată vor triumfa cei de la USL, mai précis PSD, foarte aproape de un loc în Camera Deputaţilor aflându-se consilierul judeţean Aurelia Cristea. Ultimul mandat de deputat din municipiu ( Someşeni, Mărăşti, Gruia) va fi câştigat de PDL. E curios dacă titular va fi tot Adrian Gurzău sau un candidat surpriză.
Colegiul 5 (Gherla) este bătut în cuie pentru liberali. Fericitul câştigător, spun, că nu va fi de la Cluj. Probabil de la centru. "Râvnitorilor" clujeni pentru acest mandat li se aplică curajos proverbul că "Nu toţi putem toate". La Dej, în colegiul 6, rămâne social-democratul Cornel Itu. Surpriza vine din colegiul 7 ( Câmpia Turzii), acolo unde poate câştiga, la loteria redistribuirii, UDMR. PPDD va avea un deputat de Cluj, mai exact în colegiul 8 (Turda), unde partidul lui Dan Diaconescu a obţinut rezultate semnificative şi la locale. Zona de munte, colegiul 9, va fi câştigată de candidatul PDL, Alexandru Coroian, actualul lider al grupului de consilieri judeţeni. Ultimul colegiu pentru Camera Deputaţilor, Huedin, va fi adjudecat ca şi acum 4 ani de Mate Andras, de la UDMR.
Când vine vorba de Senat, colegiul 1 (Mănăştur, Zorilor, Grigorescu), va fi câştigat de Alin Tişe, cel care va funcţiona şi de astă dată pentru partidul său ca o veritabilă locomotivă. Colegiul 2 (Gheorghieni, Someşeni, Mărăşti, Gruia) va ajunge la UDMR, cel mai sigur la fostul viceprimar Laszlo Attila. Pe zona Câmpia Turzii, Gherla şi Dej, USL nu va avea probleme pentru a obţine un nou mandat de senator, titular Marius Nicoară. Colegiul 4 Senat (Turda şi zona de munte) va reveni tot USL, adică lui Alexandru Cordoş. Textul de mai jos nu are pretenţia de a fi un studiu de specialitate. E doar impresia unui jurnalist care a discutat cu mai mulţi oameni politici care şi-au anunţat intenţia de a candida şi imaginează un posibil scenariu pentru 9 decembrie. Să spunem că e o provocare! Dacă materialul pe care l-am scris va fi aprope de realitatea din teren, voi şti abia pe 10 decembrie sau chiar mai târziu. Procedura împărţirii colegiilor e destul de complicată. Doar că senzaţia din acest moment e că actorii politici îşi fac calcule cât mai exacte, încearcă să ajungă la un compromis (poate chiar cu adversarii) în aşa fel încât riscurile să fie cât mai mici. Aş prefera surprizele. Dar am serioase dubii că totul nu va fi altfel decât previzibil.
Deocamdată lupta e purtată în interior.
Aici mai pot apărea surprize şi poate nume noi.

 

Comenteaza