Cine e înţeles cu Băsescu: Victor sau Crin?

Titlul de început al acestui text a fost “Opoziţia care nu vrea puterea”, iar pe parcursul scrierii lui mi-a trecut prin minte şi “Frica de a deveni învingători”. Cu asemenea opoziţie, orice guvern, oricât de nepriceput şi de prost ar fi el, se poate simţi în siguranţă.

Practic, adevărata opoziţie la acţiunile turmentate ale guvernului nu o asigură forţele politice şi liderii acesteia, cu mici excepţii, ci presa şi în special cele două guri de foc veritabile: Antena 3 şi Realitatea. Sunt absolut convins că dacă mâine, într-o cercetare sociologică, cineva are curiozitatea să întrebe care sunt principalii lideri ai opoziţiei reale la regimul Băsescu şi Guvernul Boc, răspunsurile ar suna cam aşa: Antena 3, Realitatea, cotidianul.ro, Jurnalul Naţional, Săptămâna Financiară şi, din ce în ce mai mult în ultimul timp, nu neapărat asumat, dar sigur reieşit din expertiză, Ziarul Financiar.

Ca lideri ai opoziţiei la Traian Băsescu şi Emil Boc ar câştiga detaşat în faţa liderilor politici în minţile şi sufletele cetăţenilor dezamăgiţi ai “României profunde”: Cristian Tudor Popescu, Mircea Badea, Mihai Gâdea, Radu Tudor, Mircea Dinescu, Oana Stancu, Adrian Ursu, Sorin Roşca-Stănescu, Doru Buşcu, Oana Dobre, Dana Deac, Victor Ciutacu, Mugur Ciuvică, Valentin Stan, Stelian Tănase, Florin Iaru şi o mulţime de alţi jurnalişti ce s-au remarcat în ultimii ani prin poziţii extrem de critice şi, în marea lor majoritate, perfect argumentate împotriva puterii. Din păcate, liderii politici, cu mici excepţii, aici enumerându-i în primul rând pe Crin Antonescu, Alexandru Athanasiu şi, poate, Victor Ponta, preferă sigur un limbaj critic la adresa puterii, dar acţiuni reale extrem de puţin temeinice.

Ultimul miting desfăşurat în urmă cu o săptămână, care ar fi trebuit să adune între 80.000 şi 100.000 de oameni nemulţumiţi, a adus în realitate, în Piaţa Victoriei şi lângă Palatul Parlamentului, sub 30.000 de români. Poate tocmai de aceea am asistat şi la remarca stupefiantă a preşedintelui Băsescu privitoare la cei care au ieşit în stradă în comparaţie cu cele 10 milioane care “ar susţine măsurile” haotice şi suficient de tembele ale unei guvernări lipsite complet de strategie şi coerenţă. Cifra aruncată la Bruxelles de preşedintele Băsescu, într-o engleză aproximativă, este contrazisă total de cercetările sociologice care arată că Traian Băsescu şi guvernul său se bucură de o susţinere extrem de scăzută în rândurile populaţiei României.

O susţinere undeva între un milion şi un milion jumătate de cetăţeni, probabil în marea lor parte oneşti, dar predispuşi la a fi în continuare fraieriţi de aspectul şi declaraţiile gen “Arde-i pe corupţi!”. Am învăţat însă că niciodată într-o democraţie nu sunt vinovaţi cetăţenii, nu este vinovat poporul, pot fi însă socotiţi vinovaţi cei care sunt incapabili să-şi convingă poporul că pot reprezenta o alternativă la o putere din ce în ce mai vlăguită şi detestată chiar şi de către cei care în urmă cu un an credeau în ea. Pentru mine, ca observator al scenei publice de ani buni, rămâne o serioasă enigmă modul în care înţeleg distinşii lideri ai opoziţiei să evolueze în spaţiul lăsat liber de o putere urâtă. Practic, nu există nici o îndoială că cel puţin o parte dintre liderii actualei opoziţii nu-şi doresc să ajungă la putere. Cel puţin acum. În calculele politicianiste ale consilierilor şi strategilor acestor domni, o eventuală intrare la guvernare ar însemna, invariabil, o scădere în sondaje şi o oprire a trendului ascendent pe care se găsesc partidele de opoziţie.

Cel puţin unii dintre liderii opoziţiei preferă să viseze la victorii similare cu cele ale lui Viktor Orban în Ungaria decât să se gândească la faptul că s-ar putea ca românii care astăzi cred în ei, în lipsă de altceva şi nu din alte motive, pur şi simplu să ajungă să moară de foame şi de frig din cauza situaţiei dezastruoase în care a ajuns România. Calculele politicianiste nu au nici o legătură cu starea înfiorătoare a populaţiei unei Românii scârbite. Şi această scârbă profundă a românilor s-ar putea ca în foarte scurt timp să se reverse şi asupra reprezentanţilor opoziţiei atât timp cât aceştia nu sunt în stare nici măcar să prezinte un candidat comun la funcţia de premier fără să mai vorbim de şicanările şi atacurile cretine lansate dintr-o tabără sau alta. Nu sunt dintre aceia care să creadă în teoriile conform cărora Victor Ponta are o înţelegere secretă prin socrul său cu Traian Băsescu.

De asemenea, nu sunt nici dintre aceia care să creadă în teoriile potrivit cărora Victor Ponta nu are nimic de pierdut, fiind un politician extrem de tânăr, nici dacă vine la putere doar peste doi ani. Totodată, nu sunt dintre aceia care cred că Antonescu, Crin Antonescu, este incapabil să dea mâna cu foştii duşmani de clasă din PSD în încercarea de răsturnare a lui Traian Băsescu. Nu cred nici în triumful încercării prezidenţiale de a reconstitui Alianţa DA. Sunt sigur că cei doi tineri lideri ai opoziţiei pot să depăşească momentul fără să viseze la fotoliul de la Cotroceni şi să înţeleagă că singura şansă pentru România sau pentru ei personal şi pentru partidele lor este ca Traian Băsescu să fie îndepărtat prin orice mijloace de la putere mai repede de 4 ani.

2014 este prea departe, iar Constituţia României dă tocmai prin ambiguităţi putere prea mare unui preşedinte ce nu ezită să joace şi de cele mai multe ori chiar să o încalce. Cei doi tineri promiţători pot rămâne la nivelul de veşnice speranţe pe banda unei echipe care în curând nu va mai avea după ce să bea apă într-o alergare de 20 de ani fără speranţe. Echipa este poporul român care priveşte deznădăjduit la o opoziţie imatură, incapabilă să-şi depăşească micile orgolii de ideologie şi de partid.