Cine plăteşte pentru prostia lor?

Cine plăteşte pentru prostia lor?
În data de 13 aprilie 2009 publicam primul text privitor la imbecilitatea cruntă a “forfetarului”.

In 11 august 2009 scriam al doilea text despre “sicriul forfetar” şi consecinţele sale dezastruoase pentru peste 130.000 de firme din România. In 15 martie 2010 publicam al treilea editorial în care arătam că introducerea impozitului forfetar în România a dus la închiderea a peste 130.000 de firme. Titlul primului text era “Pogea lui Boc ne bagă în dube”, titlul celui de-al doilea era “Premierul Boc, fraierit de ministrul Pogea”, iar cel de-al treilea se numea “Cum au pierdut românii războiul cu ungurii”.

 

Toate cele trei texte au demonstrat cu date că forfetarul ministrului Boc este o imensă imbecilitate. A trebuit să treacă mai bine de un an pentru ca şi premierul, alături de consilierii săi, să realizeze ceea ce analiştii economici, profesorii universitari, specialiştii în economie şi finanţe ori editorialiştii spuneau despre prostia forfetarului.

 

 In mod normal, dacă am trăi într-o ţară normală, în acest moment pentru toate pierderile pricinuite de forfetar, toţi cei peste 130.000 de proprietari de firme care au fost nevoiţi să-şi închidă societăţile comerciale şi să genereze aproximativ 250.000 de şomeri ar trebui să-i acţioneze în judecată pe ministrul Pogea, ministrul Vlădescu împreună cu toţi miniştrii Cabinetului Boc care au susţinut în şedinţa de guvern impunerea forfetarului.

 

Nu trăim însă într-o ţară normală şi sunt absolut convins că nu li se va întâmpla nimic celor care ne-au adus pe cap forfetarul pentru a avea la ce să renunţe astăzi. Reamintesc cititorilor ZIUA de CLUJ că 242.000 de societăţi comerciale dintr-un total de 617.000 existente la nivelul României la 1 mai 2009 au fost afectate de neputinţa forfetară a Guvernului Boc 1.

 

In continuare vă invit să recitiţi cele trei texte în cadrul ediţiei online, iar în ediţia tipărită, primul text, publicat chiar în 13 aprilie.

 

Pogea lui Boc ne bagă în dube

 

Sâmbătă, în şedinţă de guvern, au fost adoptate primele două măsuri complet nepopulare ale actualului cabinet. România şi guvernul său au intrat în criză.

Primele lovituri le încasează aproximativ 242.000 de societăţi comerciale care au declarat la nivelul anului 2009 un bilanţ comercial pe pierdere! Banii de la FMI întârzie, iar pe coridoarele ministeriale s-a instaurat panica.

 

Guvernanţii încearcă să-şi acopere incapacitatea de a conduce eficient România prin introducerea unor noi serii de taxe şi impozite. Nici nu a trecut jumătate de an de la instalarea Guvernului PDL-PSD, că ne-am şi trezit cu măsuri menite să direcţioneze spre buget sume mărite faţă de ultimele luni. Soluţiile anticriză ale Guvernului Boc sunt bazate, eminamente, pe încasarea de bani suplimentari de la agenţii economici, adică din partea celor 617.000 de firme active din România. Mediul de afaceri românesc este lovit în plin de noile măsuri adoptate sâmbătă în şedinţă de guvern.

 

Ministrul Pogea se dovedeşte un biet contabil de provincie care, după ce a reuşit falimentarea Siderurgica Hunedoara, încearcă să oprească falimentarea României prin anularea unor facilităţi fiscale şi, mai grav, prin introducerea unor noi impozite obligatorii! Pluteşte deruta în strategia fiscală a cabinetului, o strategie în care eventuala creştere economică a unei societăţi nu este absolut deloc încurajată sau răsplătită prin facilităţi fiscale. Premierul Boc cere, pe de o parte, preşedintelui ţării reducerea la minimum a salariilor bugetarilor, alături de o serie de alte măsuri menite să oprească hemoragia de bani din spaţiul celor care lucrează la stat, dar nu poate să-i ceară propriului său ministru al Turismului să renunţe la achiziţia unui lot de maşini ce depăşeşte 220.000 de euro.

 

Lot din care doar limuzina ministerială ar trebui să fie peste actualul Audi6, maşină cu o vechime de doi ani, dar socotită ca având probleme de către ministrul Turismului! Poate ar trebui să milităm cu toţii pentru achiziţia unui Ferrari de la firma ministrului Bazac, în aşa fel încât ministreasa respectivă să se simtă în deplină siguranţă! Criza nu funcţionează pentru toţi demnitarii şi funcţionarii publici la fel! Depinde de culoarea părului şi de sex. Sâmbătă, guvernul a adoptat, prin ordonanţă de urgenţă, impozitul forfetar.


Un nou impozit, ce se aplică de la 1 mai 2009 şi care va afecta aproape 40% dintre firmele româneşti. Practic, începând cu 1 mai, firmele care vor avea o cifră de afaceri anuală mai mică de 12.000 de euro vor trebui totuşi să achite 341 de euro impozit obligatoriu pe 2009 indiferent de balanţa comercială! Impozit care, în cazul aceloraşi societăţi comerciale, va fi de 500 de euro pentru anul 2010. Cele cu o cifră de afaceri între 12.000 şi 50.000 de euro vor trebui să achite pentru anul acesta 650 de euro, iar pentru anul următor, ceva peste 1.000 de euro. Societăţile comerciale care vor avea o cifră de afaceri de peste 50.000 de euro, dar mai mică de 100.000 de euro vor fi, la rândul lor, obligate să achite 1.050 de euro pentru 2009 şi minimum 1.500 de euro pentru 2010.

 

Noul impozit va fi impus peste 17 zile şi va fi aplicat societăţilor comerciale româneşti chiar dacă acestea se vor afla pe pierdere. Dar pentru ca lucrurile să nu se oprească aici, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a mai venit cu o serie de măsuri fiscale care lovesc din plin mediul de afaceri. Guvernul elimină deductibilitatea TVA la achiziţia de maşini pentru perioada 1 mai 2009 - 31 decembrie 2010. Se pare că este disperare mare în vistieria ţării, din moment ce măsurile luate în urmă cu două zile sunt menite a crea presiuni suplimentare tocmai împotriva celor care produc plus-valoare în România.

(...) Vineri, premierul Emil Boc a declarat că premierul va elimina din toamnă impozitul forfetar.

 

Pogea lui Boc ne baga in dube (13 aprilie 2009)

Premierul Boc, fraierit de ministrul Pogea (11 august 2009)

Cum au pierdut romãnii razboiul cu ungurii (15 martie 2010)

Comenteaza