Chiar şi atunci responsabilitatea fiind mai mult una colectivă decât una individuală. Nimeni nu este luat la întrebări pentru fapte săvârşite în mandatul său decât dacă există o reglare de conturi politică astfel încât unul dintre puternicii zilei să fie interesat să afunde un ministru sau altul, respectiv un partid sau altul.
Contractele şi angajamentele semnate de către un ministru pe durata în care ocupă înalta poziţie rămân să fie asumate şi plătite de către România şi cetăţenii săi. Dacă contractul a prevăzut sau prevede clauze şi preţuri care dezavantajează statul român, ne rămâne eventual să considerăm că prestaţia înalţilor funcţionari guvernamentali a fost una extrem de modestă. Sau ne rămâne să presupunem ca respectivii reprezentanţi ai Guvernului au fost “motivaţi” într-un fel sau altul.
Probabil istoria ne va arăta într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat de ce preţul de vânzare al companiei naţionale Petrom a fost unul mai mult decât penibil faţă de adevărata valoare de piaţă a companiei?! Probabil cineva va avea puterea, forţa politică şi sprijin internaţional să se întrebe de ce statul ungar poate rezista la multitudinea de încercări de preluare, unele ostile, ale companiei cu capital de stat MOL de către acelaşi OMV care a preluat la preţ modic Petrom?!
Ultima ofertă a grupului austriac a sărit bine de 10 miliarde de euro pentru o companie de câteva ori mai mică decât Petrom. O companie care nu deţine asemeni Petrom şi o companie producătoare de gaz, asemeni Petrom-Gaz. De altfel, atunci când compania naţională a României a fost vândută, s-au trecut sub tăcere o serie de aspecte ale acestui contract din care România a încasat în primă fază doar 800 de milioane de euro, restul sumei urmând ca noul proprietar să-l plătească din profitul pe care societatea îl realizează anual!?
De altfel, doar în conductele din reţeaua de transport a Petrom s-au aflat cantităţi de “aur negru” ce valora câteva zeci de milioane de euro. Dar probabil în afara celor două rafinării şi a reţelei de benzinării, precum şi a zăcămintelor aflate în proprietatea Petrom, marea lovitură a OMV a reprezentat-o achiziţionarea “perlei ascunse” pe care o reprezintă Petrom-Gaz.
O companie ascunsă sub carapacea Petrom care produce şi oferă nu mai puţin de o treime din totalul de 17,2 miliarde de metri cubi de gaz pe care România îi consumă anual. Practic, 5,6 miliarde este producţia anuală de gaz a Romgaz, 6 miliarde este importat de la “Mama Rusia” la un preţ aiuritor de-a dreptul şi încă 5,6 miliarde este produs şi vândut companiilor româneşti de către PETROM-Gaz.
Deci, o treime din consum vine după vânzarea PETROM de la austriecii care par din ce în ce mai nemulţumiţi că nu pot juca pe piaţa liberalizată a gazului cu un preţ eventual asemeni celui achiziţionat din Rusia. De altfel, şi aici se poate observa neputinţa, dacă nu chiar neştiinţa şi imbecilitatea reprezentanţilor din Ministerul Industriilor, care au reuşit să oblige România să accepte prin contract cumpărarea gazului la cel mai mare preţ din Europa.
în timp ce Ukraina primeşte mia de metri cubi de gaz la 140 USD, Bulgaria la 210, iar Ungaria la 240, România plăteşte încă din timpul ministeriatului lui Codruţ Şereş cel mai mare preţ. în luna martie a acestui an noi, românii, plătim 324 USD pe mia de metri cubi, iar previziunile din septembrie anul acesta sunt de a plăti nu mai puţin de 384.
Deci, România a reuşit performanţa fantastică să sară complet peste media europeană a gazului pe care Rusia îl vinde în Europa, care este de 280 de euro pe mia de metri cubi. Să fim noi, românii, cei mai fraieri sau doar avem conducători proşti sau nesimţiţi şi idioţi?!
Greu de spus şi poate mai greu de explicat de ce în momentul în care Ungaria rezistă cu compania MOL neatinsă, România se gândeşte tot mai serios să-şi vândă şi producătorul principal de gaz, Romgaz, alături de toate sucursalele Electrica şi de distribuţiile de la Transelectrica şi Transgaz?!
Prostie, hoţie sau interese ca România să devină o simplă colonie!? Greu de spus, probabil din fiecare câte puţin.
