Boom-ul economic şi imobiliar al capitalei Ardealului s-a oprit. Noul El Dorado al României, ce a atras aprecierile şi atenţia nu doar a preşedintelui Bãsescu, ci chiar a unor prestigioşi analişti economici şi investitori de talie mondialã, a intrat într-o nouã fazã. Cea a liniştii dinaintea prãbuşirii sau poate a unui nou salt în dezvoltarea sa.
Ne-am bucurat, poate mult prea devreme, cã vom putea concura capitala de peste Carpaţi, fãrã însã a ne baza pe analize, cercetãri, proiecţii şi o consultanţã pe mãsurã. Am sperat cã “fenomenul clujean” ce a dominat anii 2005-2007 va continua la nesfârşit, iar Clujul doar va creşte.
Nu va stagna şi în nici un caz nu va regresa. Investitorii locali, în special cei imobiliari, apãruţi ca ciupercile dupã ploaie, în urma unei lungi perioade de secetã, s-au obişnuit sã ofere orice, la orice preţ şi la orice sub-standarde, pentru cã oferta era mult sub valoarea cererii. S-a ajuns la situaţii paradoxale în care în orice loc public din Cluj auzeai vorbindu-se despre un singur subiect, imobiliare cu anexele din dotare: blocuri, duplex-uri, înşiruite, vile şi, începând de anul trecut, zgârie-nori.
Nimeni, absolut nimeni, nu a avut curiozitatea să comande o cercetare de piaţă bazată şi pe o proiecţie în viitor, cât timp afacerea construcţiilor de locuinţe, de spaţii de birouri şi de spaţii comerciale părea că merge ca unsă. Nimeni nu s-a gândit că la un moment dat piaţa va da semne de saturaţie şi se va regla de la sine, conform cererii şi ofertei tipic capitaliste. O piaţă în care până acum legea junglei a funcţionat cu prioritate.
Nici astăzi, nimeni nu pare să înţeleagă sau să se îngrijoreze de faptul că în cazul în care populaţia Clujului nu creşte exponenţial, în maxim doi, trei ani oferta de locuinţe va depăşi cu mult cererea. Nimeni nu pare să înţeleagă că în cazul în care Clujul, oraş şi judeţ, nu va continua să reprezinte un magnet investiţional, şi aici mă refer la investitorii care creează mii de locuri de muncă, cererea de locuinţe va avea crunt de suferit.
Până în acest moment, autorităţile clujene, Primărie, Consiliul Judeţean, fost şi actual, şi Camera de Comerţ, au reacţionat mai mult reactiv decât activ. Practic, investitorii nu au fost aduşi de cineva, ci mai degrabă au ajuns aici într-un context mai fericit decât cel de dinainte de 2004. Clujul a fost din 2005 până azi asemeni unei fete frumoase ţinută în captivitate mult prea mult timp, ai cărei părinţi au decis că ar fi timpul să se mărite. în consecinţă, au anunţat-o ca fiind disponibilă şi cam atât.
Ca la orice jună tânără, au început să se perinde în jurul ei atât “investitori” educaţi, rasaţi şi stilaţi, cât şi o serie de oportunişti sau golani şi ţepari autentici. Fata a fost dată tuturor celor care au vrut să-i încerce calităţile şi potenţialul.
Ceea ce a ieşit se poate vedea în multitudinea de proiecte eşuate sau, mult mai simplu, se poate vedea la pas, cu cizme de cauciuc obligatoriu, în noile aşa-zise zone rezidenţiale ale Clujului.
Dar Clujul nu înseamnă doar dezvoltare imobiliară. Urbea de pe Someş înseamnă mult mai mult decât atât şi asta ar trebui s-o înţeleagă în primul rând cei care au fost aleşi de către cetăţeni să le conducă destinele oraşului şi judeţului în care îşi duc viaţa. Aceştia vor trebui să înţeleagă că timpul în care îşi permiteau să flituiască investitori de talie mondială sau în care puteau să-şi permite luxul de a nu răspunde la telefoane sau la scrisori de intenţie a luat sfârşit.
Clujul poate ajunge la fel de rapid în beznă cum a ajuns în luxoasele standuri de prezentare de la MIPIM sau MAPIC din Cannes ori în cele mai selecte saloane de business europene. Singurii care pot opri o foarte probabilă regresiune a Clujului sunt reprezentanţii autorităţilor. Aceştia vor trebui să-şi lase năsucul jos, să revină cu picioarele pe pământ şi să înţeleagă că doar ei sunt cei care pot întinde mâini şi care pot crea oportunităţi, aruncându-şi la lada de gunoi năravul izolării între aplaudaci şi yesmen-i.
Poate a venit vremea ca şi liderii mediului de afaceri local sau mai-marii universităţilor clujene să fie atraşi spre a-şi oferi expertiza pentru proiectarea unui Cluj al viitorului. Clujul nu înseamnă doar clădirile de pe Moţilor, 1-3 şi 21 Decembrie, 58. Asta vor trebui să înţeleagă foarte bine şi extrem de repede locatarii temporari de acolo. în primul rând, să-şi strunească subordonaţii să nu se mai creadă semizei şi în al doilea rând să înţeleagă că dezvoltarea unui oraş şi a unei zone nu se face nici de la o lună la alta, nici măcar de la un an la altul.
Proiecţia de dezvoltare trebuie făcută pe o perioadă mult mai lungă decât cea în care ei se vor afla în funcţii. Personal, sunt extrem de curios să văd primul investitor de calibru, asta însemnând o alocare de fonduri de minim 200 de milioane de euro, care va alege Clujul în contextul noii situaţii de pieţele financiare din Europa şi Statele Unite.
în cazul în care Clujul va rămâne încremenit în ceea ce este el acum, fără să-şi continue ritmul de dezvoltare, chiar şi într-un ritm mai puţin susţinut ca până acum, voi da cu siguranţă dreptate celor care au afirmat în această perioadă că totul a fost o simplă întâmplare fericită şi nimic mai mult.
în noul context european şi românesc, vom putea vedea acum cât a fost întâmplare şi cât a fost ştiinţă şi talent în a atrage investiţii spre ceea ce ne place să credem încă că ar fi capitala Ardealului.
