Clujul, la cheremul şmecherilor şi golănaşilor

Clujul, la cheremul şmecherilor şi golănaşilor
Practic, rezultatele peste medie realizate de foştii şi actualii baroni locali ai PSD i-au făcut pe aceştia, ieri la Constanţa, pe terenul baronilor Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu să emită pretenţii de necrezut şi să impună politica de epurări din PSD la nivel naţional.

După domnia grotească a lui Vanghelie la nivelul Bucureştiului şi influenţa incredibilă asupra lui Geoană şi a celorlalţi lideri zdrobiţi de personalitatea de manglitor de cartier a primarului “care este”, a venit vremea în PSD ca regulile să fie făcute de şmecherii şi golănaşii de tip Nicuşor Constantinescu, Marian Oprişan sau Liviu Dragnea, sub directa supraveghere şi îndrumare a eminenţei cenuşii de tip “manivelă”, Miron Mitrea.

Fără îndoială, rezultatele celor şase organizaţii decapitate ieri, printre care şi cea de la Cluj, au fost mult sub aşteptări şi promisiuni. însă, prin decapitarea Ardealului, respectiv a Clujului, Braşovului, Aradului, Mureşului, Bihorului şi a Albei, pedesiştii din jurul lui Mitrea au făcut loc restauraţiei în PSD.

Foarte interesant este că nimeni dintre cei decapitaţi nu au avut inspiraţia să demonstreze că a lua 17% la Cluj sau 19% la Braşov echivalează în voturi obţinute pentru partid cu a lua 40% la Vrancea, Sălaj, Bistriţa sau Teleorman. 17% dintr-un judeţ de aproape 800.000 de locuitori cu siguranţă echivalează cel puţin cu 40% dintr-un judeţ agrar din sud sau dintr-un judeţ minuscul din Moldova.

De asemenea, tot ieri, nimeni nu a avut nici un interes să numere mandatele obţinute în urma redistribuirii, care demonstrează că trei din cele şase organizaţii decapitate se află la peste 20%, limită impusă de golanii Sudului.

Deşi la începutul campaniei electorale pentru locale fiecare organizaţie a stabilit şi a trimis biroului naţional spre cunoştinţă obiectivul propus, obiectiv care, în cazul Clujului şi Braşovului, era de 16, respectiv 18%, astăzi la Constanţa s-a uitat complet acest lucru, din dorinţa de a da o lecţie reformatorilor din Ardeal.

De la congresul din aprilie 2005 încoace, deci practic de mai bine de trei ani, peşedinţii înfrânţi atunci de reformatorii grupaţi în jurul lui Rus, Dîncu, Puşcaş, Natea, Cindrea sau Ilie Sârbu au fost vânaţi pentru a li se demonstra că reforma nu are ce căuta într-un partid stat care funcţionează pe alte principii şi în care tătucul absolut, Ion Iliescu, continuă să domine autoritar.

Vreau să fiu cât mai explicit şi să afirm încă o dată că nu doresc să apăr liderii grupului de la Cluj, doborâţi de propriile neputinţe şi nerealizări. Ceea ce s-a întâmplat însă ieri a arătat, mai mult ca oricând, clivajul istoric dintre Transilvania şi restul ţării. Probabil ar fi meritat ca, în cazul în care s-ar fi aflat acolo, Ioan Rus de Cluj sau Constantin Niţă de Braşov să fi putut întreba de ce în Moldova, Suceava, Botoşaniul şi Neamţul au fost măturate de taifunul portocaliu coordonat magistral de verii Flutur şi Pinalti.

Cei doi nu s-au aflat însă acolo, iar cei prezenţi nu au putut face faţă delirului tremens al lui Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan, care – culmea tupeului de golani absoluţi – solicitau nici mai mult, nici mai puţin decât funcţii prezumtive de miniştri al Transportului, respectiv al Industriilor într-un la fel de prezumtiv guvern în care PSD, din toamnă, să fie vioara întâi.

Probabil ceea ce s-a întâmplat ieri trebuie să fie o învăţătură de minte pentru cei care, cel puţin la Cluj, în campania electorală, au preferat să defileze cu cavaleria uşoară împotriva “crucişătorului” Boc, “fregatei” Tişe şi “Titanicului” Nicoară. O intrare în lupta de la 1 iunie pentru Consiliul Judeţean, respectiv Primărie, a lui Rus, respectiv Dîncu, ar fi aruncat cu siguranţă PSD-ul, la nivel de Cluj, cu mult peste pragul de 20% inventat ieri. Iar golanii şi kripto-comuniştii erau reduşi la tăcere.

Comenteaza