Clujul schimonosit

Clujul schimonosit
Despre modul, uneori hidos, cum se construieşte în Cluj au curs degeaba metri cubi de cerneală. Ici colo s-a mai mimat o îngroşare a vocii autorităţilor, s-a mai dat câte o amendă – două, s-au mai lansat ceva proiecte în care apărea, timid, cuvântul demolare, lipsit, însă, de componenta sa practică, buldozeristă.

Primarul Boc a spus, de nenumărate ori, că nu va accepta blocuri în zone de case. Mai mult, cu două zile în urmă, edilul a prăvălit în Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism un munte de ocară asupra arhitecţilor care vin la comisie şi nu au habar de propriul proiect.

“Ne pierdem timpul cu proiecte care revin de patru-cinci ori în comisie şi nu ştiu ce vor. Sunt proiecte care aşteaptă de luni întregi să intre în dezbatere şi nu se poate. De data viitoare, vreau să văd pe ordinea de zi numai proiecte noi”, a tunat Boc. în primă instanţă, nu poţi să nu-i dai dreptate edilului. De bună seamă că vin şi arhitecţi cu proiecte cărora trebuie să le cauţi cu lumânarea o noimă urbanistică până şi în zonele, nu puţine, din Cluj, unde această normă nu există.

Putem lăsa la o parte chiar şi prostul gust al unor clădiri din zonele rezidenţiale, însă aspectul monstruos al unei case individuale, care i se poate reproşa şi arhitectului, că a nesocotit meseria de dragul “piticilor” şi banilor clienţilor, şi Comisiei de Urbanism, păleşte când e vorba de alte elemente urbanistice, închegătoare ale unei zone arhitectural compacte. Mai pe româneşte, oraşul are un Plan Urbanistic General (PUD), iar fiecare zonă are, corespunzător, un Plan Urbanistic Zonal (PUZ).

Acesta din urmă reglementează (adică ar trebui) şi regimul de înălţime al imobilelor şi gradul de ocupare al terenului, exact în ideea de a crea o zonă compactă din punct de vedere urbanistic. Adică să nu te trezeşti cu un bloc exact în faţa porţii casei tale. Doar că aici intervine dublul standard. în Comisia de Urbanism, poate pe bună dreptate, primarul ia la rost un arhitect care vine a cincea oară cu un proiect de casă, pentru că nu ştie să-l facă ori nu convine comisiei.

în acelaşi for, însă, vin arhitecţi ori mai degrabă firme de arhitectură care nu întâlnesc, însă, nici o oprelişte din partea comisiei când e vorba de construit ansambluri mari de blocuri între case. Planul urbanistic al zonei se modifică instant, şi între locuinţe cu un etaj-două apar semeţe blocurile de opt sau zece etaje. Ceea ce PUD-ul şi PUZ-ul iniţiale prevedeau pentru unii e foarte uşor să modifice şi nu trebuie să facă patru-cinci drumuri până la “selectiva” şi exigenta Comisie de Urbanism.

“Nu vor mai fi blocuri între case”, cu care dădea Boc cu pumnul în masă, a devenit “Nu vor mai fi unele blocuri între case”, iar cazul de pe strada Eugen Ionesco este emblematic pentru politica de derogări aplicată de comisie. Mai rămâne, eventual, ca deja mult-iubita Comisie de Urbanism, să îi ocărască pe cei care şi-au construit case pe un singur nivel lângă aşa mândreţe de blocuri viitoare şi să-i oblige să-şi mai adauge vreo şapte etaje, să nu strice zona urbanistic compactă.

Comenteaza