Consultări cu activul de scriitori la Neptun

Turiştii nu mai aveau voie să treacă pe trotuar, iar staţiunea era înţesată de băieţi cu ochi albaştri.

Chiar dacă se afla la odihnă, Marele Conducător, după cum se ştie, mai gândea, între două partide de tabinet, câteva din revoluţionarele “teze” ce aveau să frângă, după aferentul Congres de “lansare”, şi ultima brumă de libertate a poporului român.

Dar iată că poporul a uitat de vila lui Ceauşescu de la Marea Neagră, ba chiar şi d-l preşedinte pare că se simte în casa “împuşcatului” mai bine decât în cabina de căpitan de pe vasul d-sale. Mai mult, Trimisul lui Dumnezeu pe Pământ se simte atât de relaxat, încât a sunat adunarea pentru scriitorii de serviciu. Zic de serviciu, pentru că majoritatea acestora sunt, într-un fel sau altul, stipendiaţi de stat.

 De unde şi graba de a pocni călcâiele la semnalul de adunare. în sine, “vizita”, sau mai bine-zis “întâlnirea cu activul de intelectuali şi analişti de partid” - i-am numit aici pe d-nii Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Traian Ungureanu, H.R. Patapievici şi ultimul, cu voia d-voastră, d-l Cătălin Avramescu & consoarta -, nu are nimic spectaculos. D-l preşedinte doreşte ca lumea să vadă că “marile conştiinţe ale neamului” sunt încă la cheremul puterii. Al preşedintelui, adică.

Pentru că atunci când un preşedinte conduce maşina sub influenţa băuturilor alcoolice sub ochii stupefiaţi ai ţării, când acelaşi personaj incită la violenţă fizică, (sugerând că parlamentarii aleşi de popor ar trebui aruncaţi peste balustradă), când ca politician aflat, chiar şi din întâmplare, în fruntea statului, d-l preşedinte tâlhăreşte şi apostrofează o jurnalistă cu incredibilul “ţigancă împuţită”, trădând, pentru orice om normal, grave tare caracterologice, atunci acesta are neapărată nevoie de susţinerea unor persoane cu o anumită credibilitate în rândul acestei populaţii buimăcite de scandalurile fără sfîrşit pe care tot setea de putere a d-sale le-a generat.

 Cu siguranţă că numele “activului” menţionat mai sus va putea, cel puţin pentru un timp, să acopere, ca o zăpadă fină, adevărata personalitate a şefului de la Cotroceni. Pentru câtă vreme, vom vedea. Există, totuşi o greşeală în tertipul ieftin al preşedintelui.

Dacă ar fi privit înapoi, la experienţa propriului înaintaş, ar fi văzut că acesta, într-una din sclipirile lui de inteligenţă, a sesizat că există o singură categorie în care nu se poate avea încredere, deşi aceasta, în cvasi-totalitatea ei, era dispusă să-i ridice cele mai mizerabile osanale contra vreunui privilegiu, de obicei meschin: scriitorii.

Ceauşescu îi ţinea departe pe aceştia, pentru că ştia că sunt în stare de orice adulaţie, fie ea şi de cea mai joasă speţă, dar şi de trădare, la cea mai mică nemulţumire de ordin personal. Se mulţumea să-i asculte câte două-trei ore cum se turnau unul pe altul, fără cel mai mic semn de ruşine.

Pentru mai multe detalii poate fi consultat volumul “Scriitorii şi Puterea”, apărut de curând în librării. Vă veţi cruci de felul incalificabil în care un poet, mare “apropiat” şi sfătuitor al preşedinţilor de după 1989, îşi începea “convorbirea” cu d-l Ceauşescu, şi cînd veţi afla care erau marile sale probleme pe care le dorea rezolvate de geniul din Scorniceşti…

Singurul lucru de înţeles este că “activul de scriitori” a negat în mare parte convocarea de la Neptun. E, totuşi, ruşinos să te comporţi astfel, cînd te pretinzi “conştiinţă” a ţării, să te bălăceşti în bucata de mare a lui Ceauşescu, când alţi intelectuali (nescriitori!),“Solidaritatea Universitară”, tocmai au semnat un “Apel la conştiinţă”, prin care consideră că d-l Traian Băsescu şi Theodor Stolojan nu au dreptul să pătrundă în “zona liberă” de comunism – Piaţa Universităţii, pentru că sunt “complici ai mineriadelor lui Ion Iliescu”.

Oricum, mai devreme sau mai târziu, primii care îl vor părăsi pe dl Băsescu vor fi cu siguranţă tocmai aceşti scriitori “bolnavi” de aceeaşi cumplită maladie care străbate istoria României: dorinţa acerbă a acestora de a se afla în preajma puterii.