Din punctul de vedere al afirmării profesionale şi materiale, avocaţii reprezintă în România breasla cea mai realizată. Avocaţii sunt liber profesionişti, avocatura este o „profesiune liberală” (dar nu în sensul „ideologic” pe care i l-a atribuit fostul ministru de Finanţe pedeserist). Prin urmare, avocaţii sunt cel mai greu de controlat din punct de vedere politic.
Ei sunt obligaţi să lupte contra procurorilor, care au în spate monstrul puterii politice, şi în acelaşi timp să câştige bunăvoinţa judecătorilor. Dacă ne uităm la judecători, ei sunt veriga care s-a întărit tot mai mult în ultimii cinci ani. Pe umerii judecătorilor atârnă cea mai grea responsabilitate. Toţi oamenii de afaceri sau politicienii acuzaţi pe nedrept în anii din urmă, hărţuiţi de procurori şi de forţele politice adverse din spatele acestora, şi-au exprimat speranţa că li se va face dreptate când vor ajunge în instanţă.
Unul dintre criteriile după care a putut fi recunoscută hărţuiala în justiţie a fost întârzierea la nesfârşit a unor dosare, netrimiterea lor în instanţă. Procurorii necinstiţi, adică subordonaţi politic, au de înfruntat în instanţă avocaţi foarte buni (desigur, aici mă refer la acei avocaţi de elită, pe care şi-i pot permite cei bogaţi, celebri, influenţi, prin urmare nu înseamnă că toţi avocaţii de la noi sunt foarte buni) şi judecători tot mai preocupaţi să judece cauzele în conformitate cu legea şi dreptatea. De aceea, cei care spun că nu au încredere în justiţia din România trebuie să-şi nuanţeze mult poziţiile.
Comedia pe care o joacă în momentul de faţă DNA în faţa publicului din ţara noastră riscă să compromită definitiv respectiva instituţie. Sigur că DNA are ca sarcină din partea lui Băsescu şi Macovei compromiterea membrilor Guvernului Tăriceanu, dar cazurile Chiuariu, Păcurariu, Remeş par cusute cu aţă albă. Este posibil ca unul dintre ei sau doi sau chiar toţi trei să fie corupţi şi vinovaţi.
Dar modul în care se duce lupta anticorupţie pare mai mult o vendetta decât o căutare a dreptăţii. Din cauza acestei campanii politice anticorupţie, miniştrii care altminteri sunt slabi, neprofesionişti, manipulaţi ori chiar corupţi pot părea nişte victime sau simpatici. Pentru că generaţiile de români activi au îndurat atâtea nedreptăţi încât li se face greaţă de orice pare nedreptate, indiferent cine o comite.
Nu mă îndoiesc de faptul că Băsescu îşi doreşte în mod sincer succesul împotriva corupţiei. Dar nu mă îndoiesc nici de faptul că este în stare să facă aproape orice împotriva lui Tăriceanu, a guvernului acestuia şi a Partidului Naţional Liberal. Nici nu mai este un scenariu conspiraţionist lichidarea ultimului partid istoric, ci pur şi simplu ura nemărginită a unui om resentimentar care a ajuns exact pe poziţia demnitarului ce nu are voie să fie resentimentar.
Faptul că Băsescu nu îşi dă seama de drama pe care o trăieşte ca politician de vârf îl va costa mult. Este nevoie de nişte schimbări în actualul echilibru de putere, pentru a putea depăşi blocajele, inclusiv blocajul presiunii politice, care face din DNA şi din Procuratura Generală instituţii parţial nefuncţionale. Când se va schimba echilibrul politic, iar actualii procurori manipulaţi politic vor fi înlocuiţi cu alţii, unii nu neapărat mai bine pregătiţi, dar independenţi, înseamnă că s-a făcut un pas înainte în lupta anticorupţie.
Subordonarea procurorilor faţă de Băsescu este un fel de garanţie că aproape nimeni nu se atinge de PD şi PLD. Automat, aceste partide au un avantaj asupra celorlalte, pentru că automat corupţii lor sunt mai buni decît corupţii celorlalte partide. Nu-mi dau seama ce este şi ce nu este adevărat în povestea cu „cârnaţii, sarmalele, pălinca, Audiul şi cei 15.000 de euro” pentru Remeş.
Iar dacă probele furnizate de TVR, care ar proveni de la DNA, deşi nu se ştie încă prin ce filieră, se dovedesc neconcludente, această telenovelă de prost gust va întări neîncrederea în sistemul nostru judiciar. Şi în întregul sistem politic. Pentru că, deşi în justiţie funcţionează prezumţia de nevinovăţie, sunt prea puţini oameni care să nu-i creadă vinovaţi pe Ioan Avram Mureşan şi pe Decebal Traian Remeş. Presa a relatat incidentul cu o lipsă de profesionalism de care nu mă mai mir. în sistemul corupt din această ţară, anumite canale de televiziune şi radio, anumite publicaţii cotidiene, semicotidiene şi săptămânale (nu spun care, ghici!) sunt corupte, în sensul că nu relatează corect, nu îşi fac meseria în conformitate cu standardele presei mondiale sau măcar europene, manipulînd opinia publică.
Mulţi speculează faptul că probele filmate din telenovela Remeş-Mureşan au apărut la TVR ar părea să indice sursa Cotroceni sau SRI. Vom vedea cum se va rezolva totul. Oricum, este clar că pentru cei aflaţi la vîrf este tot mai greu să comită acte de corupţie fără a fi în vizorul „organelor.”
în ciuda tuturor rezervelor pe care mi le-am expus mai sus, tot cred că suntem în mijlocul unor schimbări importante. înainte nu le observam, pentru că nu mai aveam răbdare sau pentru că uneori aveam orbul găinilor. Acum sunt vizibile.
