Cu Băsescu şi Mavrogheni, înapoi în istorie

Nu putem să nu ne bucurăm pentru “cadourile” importante pe care editura “Compania” le face publicului.

La această editură pe care, ca cititor, o frecventez de mult, au apărut cărţi esenţiale pentru orice om care preferă să nu ia totul de-a gata, şi să judece cu propria lui minte devenirea României, în planurile ei cele mai sensibile. Orientarea ei asupra temelor de acest fel este, de fapt o asumare curajoasă a punerii la îndoială a unui destin cu care mulţi din românii care nu (mai) pot fi duşi de nas nu mai pot fi nici de acord.

 Asumare care le face cinste editorilor. Recenta apariţie a cărţii “Nicolae P. Mavrogheni “o poznă a firii”, în colecţia “figuri&clipe” este, cel puţin pentru cei care se încăpăţânează (pe bani sau nu) să vadă în dl. Traian Băsescu altceva decât ce este el, un adevărat “duş rece”. “Alăturarea textelor dintr-un volum apărut în 1893 şi din “Revista Nouă” are ca scop (...) descoperirea unor pagini de istorie” întregind portretul unui domnitor cam tot atât de “jucător” ca şi d-l Băsescu.

Asemănarea dintre cei doi este izbitoare, fapt care, cu siguranţă va crea în mintea multor cititori acea “sămânţă” necesară pornirii unei judecăţi de valoare – exerciţiu întâlnit din ce în ce mai rar în general, dar specific oricărui individ obişnuit să-şi folosească propriul creier.

“Elevii şi studenţii – ne spune dl Petru Romoşan,(editor, scriitor şi editorialist cu multă substanţă şi talent la ziarul “Foaia” din Cluj), în “actualizarea” pe care o gasim la începutul cărţii -, care au învăţat şi mai învaţă istoria României pot din ce în ce mai greu să creadă în realitatea existenţei unor personaje ca Iancu de Hunedoara, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Ei îi văd non-stop la tv pe “domnitorii” recenţi Ion Iliescu, emil Constantinescu, Traian Băsescu şi sunt privaţi de posibilitatea oricărei comparaţii – în imaginaţie, desigur – cu principii, voievozii din manualele din cărţile şi cursurile de istorie.

Şi nu e vina lor. Dacă Ceauşescu poate fi comparat de un tânăr de azi cu Dracula, Emil Constantinescu poate apărea cel mult ca un actor de provincie în Al.Ioan Cuza. Iar prinţul Duda de Hohenzollern-Veringen produce o confuzie definitivă. Continuarea comunismului, pe care o trăim azi nu este decât putinţa ca “personaje mediocre, de tot detestabile în politică, în cultură, în ‘afaceri’(hoţii) să fi ajuns în faţă sub stindardul generos al anticomunismului.”

Asemănarea, cum spuneam, izbitoare între preşedintele “jucător” de azi şi acea “poznă a firii” – cum îl numea pe Mavrogheni începătorul poeziei româneşti –Ienăchiţă Văcărescu, va da, cu siguranţă de gândit multor cititori, asupra “marilor oameni” care conduc, peste timpuri această amărâtă ţară.

Atât “mavrogheneştile fapte” cât şi cele ale dlui preşedinte sunt, parcă făurite în aceleaşi ateliere ale unui spirit chinuit de o violenţă primară, de căpătuirea lui şi a familiei, de rămânerea la putere şi în istorie cu orice preţ. Mavrogheni dorea, şi el, “schimbarea clasei politice” surghiunind boierii vechi şi “corupţi” confiscându-le averile şi “confecţionând” alţii: boierii mavrogheneşti, probabil cu toţii cinstiţi, asemeni PD-L-iştilor de azi.

Şi Mavrogheni dorea să i se recunoască, cât mai mult fapul că este credincios “marelui Licurici” de atunci, “Porţii” otomane”, “jignind în mod simţitor atât linia de bătaie dinspre Transilvania, a austriecilor, cât şi pe cea din Moldova, a austro-ruşilor.”, ba mai mult, a început, din acelaşi motiv un război inutil, fără nici o şansă şi prostesc cu Rusia.

Dacă mai punem la socoteală că nici Mavrogheni nu ştia nici o limbă străină, decât “limba porturilor”, şi a declarat cu propria gură că “...  dacă Dumnezeu avea vreun gând cu această ţară, atunci nu mă trimetea pe mine Domn...”, zicere care poate fi, într-un anume registru, asemănată cu nu mai puţin “celebra” zicere băsesciană căinătoare a faptului că nefericirea României ar consta în aceea că preşidenţia ţării se joacă între el, Traian Băsescu şi Adrian Năstase, doi foşti(?) comunişti, avem toate motivele să citim fascinanta poveste a domnitorului Mavrogheni.

Ca apoi, după o voluntară şi nerăutăcioasă comparaţie cu marele Traian să re-analizăm, mai bine “pregătiţi” zilele de azi, pe care greşit le considerăm departe de cele de alaltăieri...